WTA Doha: Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur - Cum arată traseul virtual al sportivei noastre

​Eliminată în semifinale la Dubai, Simona Halep a aflat deja numele adversarei pe care o va întâlni în primul tur al turneului "WTA 1000" de la Doha (20-26 februarie), în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri.

Simona HalepFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

În meciul de debut, Simona Halep o va întâlni pe Caroline Garcia (Franța, 70 WTA). Cele două s-au duelat de opt ori în circuitul WTA, iar Halep s-a impus în șapte meciuri.

Tot în primul tur, Irina Begu se va duela din nou cu Petra Kvitova (campioana en-titre, 25 WTA). Cele două s-au întâlnit și la Sankt Petersburg, iar românca a avut câștig de cauză: 6-4, 6-0.

Sorana Cîrstea va juca împotriva egiptencei Mayar Sherif (65 WTA).

În calificări este prezentă și Jaqueline Cristian, care se duelează pentru un loc pe tabloul principal cu franțuzoaica Oceane Dodin (95 WTA). Irina Bara și Ana Bogdan au fost eliminate.

Simona Halep - Caroline Garcia 7-1

2021, Miami: 3-6, 6-4, 6-0 pentru Halep

2019, Fed Cup: (6)6-7, 6-3, 6-4 pentru Halep

2018, Montreal: 7-5, 6-1 pentru Halep

2018, Roma: 6-2, 6-3 pentru Halep

2017, Turneul Campioanelor: 6-4, 6-2 pentru Halep

2017, Beijing: 6-4, 7-6(3) pentru Garcia

2017, Toronto: 6-4, 6-2 pentru Halep

2016, Sydney: 6-4, 2-6, 6-1 pentru Halep.

Caroline Garcia: 28 de ani, născută la Saint-Germain-en-Laye, Franța. Are 1.77 metri și cel mai sus în clasamentul WTA a fost pe locul 4 (10 septembrie 2018). A câștigat din tenis $11,450,651. Are în palmares șapte titluri WTA (Bogota 2014, Strasbourg 2016, Wuhan, Beijing 2017, Tianjin 2018, Nottingham 2019), iar în prezent se află pe locul 70 mondial.

*WTA Doha va putea fi urmărit în direct pe Digisport, iar evoluțiile Simonei Halep vor fi LiveText pe HotNews.ro.

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la WTA Doha:

Turul I: Caroline Garcia

Turul II: Cori Gauff / Shelby Rogers

Optimi: Paula Badosa / Belinda Bencic / Clara Tauson

Sferturi: Maria Sakkari / Sofia Kenin / Jessica Pegula

Semifinale: Aryna Sabalenka / Iga Swiatek / Elena Rybakina / Angelique Kerber

Finala: Barbora Krejcikova / Garbine Muguruza / Anett Kontaveit / Ons Jabeur / Elina Svitolina.

Tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Doha

*sursă: wtatennis.com

Qatar TotalEnergies Open se dispută în perioada 20-26 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 1000 și are premii totale în valoare de $2,331,698. Simona Halep a câștigat turneul în 2014, iar ultima ediție i-a revenit cehoaicei Petra Kvitova.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:47
MM, atac la Nicolescu Plecat de la FCSB, Mihai Stoica a răbufnit: „M-a deranjat foarte tare”

16:42
„Nu încape discuție” Ioan Varga, decizie în cazul lui Marius Șumudică: „E timpul să reintre totul în normal”

15:43
Pochettino, oficial la United A fost ales de clubul din Manchester pentru a evita un dezastru istoric. Mesaj pentru americani

16:13
„Situația lui Ianis nu e bună” Gică Hagi, paralelă între forma fiului său și un moment dificil din cariera sa: „Orice e posibil”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
14:26
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Citește mai mult

Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala
14:03

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate
12:10

Ciprian Ciucu, mâhnit că n-avem în oraș clădiri moderne și spectaculoase “ca peste tot în lume”, fericit că l-a întâlnit la București pe celebrul arhitect Patrik Schumacher
B365
12.11