- În afară de adevărul banal că naționala joacă prost, am experimentat din nou ceva. Nepăsarea nici măcar mascată pe care o arată cei care sunt un fel de români de import și care se comportă de parcă ne fac o favoare că vin la echipa națională.
Declarația pe care Andrei Rațiu a oferit-o după meciul de la Zenica arată că fundașul dreapta al lui Rayo Vallecano nu a fost afectat emoțional de greșeala care a dus la golul înscris de Tahirovic. Așa că îngrijorarea lui Andrei Vochin privind starea fotbalistului care nu a fost consolat de coechipieri nu este justificată.
Băiatul nu părea deloc în pragul depresiei, era doar ușor mâhnit. Iar concluzia era că asta e, se mai întâmplă. Și că atât se poate și mâine-i o zi.
Unde are și unde nu are dreptate Andrei Vochin
Dacă ar fi fost vorba de altcineva, nu de Andrei, de care mă leagă o camaraderie de lungă durată, mi-aș fi permis chiar să fiu ironic apropo de părerea lui de rău că Rațiu nu a fost îmbărbătat de nimeni după gafa care i-a băgat în joc pe bosniaci.
„Sonic”, care trăiește confortabil în lumea lui în care l-a luat o dată la fugă pe Vini, a mărturisit că nu îi pasă de ce se spune sau scrie despre el. De aici rezultă că nu are rost să consumăm pansamente sentimentale pentru o rană imaginară.
Unde are dreptate Andrei este că lipsa de solidaritate a colectivului denotă o stare de spirit problematică. Și, continuă el, din cauza asta sau mai ales din cauza acesteia România a făcut implozie în repriza a doua a partidei pierdute cu Bosnia și Herțegovina.
Paradoxul legendelor
Andrei nu o spune, dar se subînțelege că în mandatului lui Edi Iordănescu nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Dincolo de disciplină și o tactică adecvată, care nu supralicita valoarea jucătorilor, acea națională trăia și prin întrajutorare. Prin stare de spirit. Lucru pe care l-a reușit un om fără un trecut fotbalistic semnificativ, dar în care au eșuat Mircea Lucescu și, cel puțin până acum, Gheorghe Hagi.
Doi mari fotbaliști, unul și antrenor celebru, au realizat mai puțin decât cel care atunci când începuse să folosească drona pentru a supraveghea antrenamentele era ironizat de lumea care trăia și acum din filozofia lui 5 contra 2 și miuța Uruguay-Paraguay.
Vicleni copii de trupă, fotbaliștii simt când le merge. Iar cu Edi nu le-a mers. Nu e ciudat că două legende ale fotbalului nostru nu au adunat împreună autoritatea celui care la începutul carierei profesionale era doar băiatul lui nea Puiu?
Cei care au stat la cotitură
Cred că ultimul lucru de care trebuie să ne îngrijorăm este starea emoțională a „băieților”. Sunt bine, stați liniștiți. Au un psihic solid, în sensul că nu le pasă decât de interesul personal, adică de contractul cu echipa de club.
Restul e vax, uitați bla, bla-uri cu mândria de a juca pentru tricolor. Naționala e o chestiune tranzitorie și o eventuală trambulină pentru posibile viitoare transferuri.
Vă amintiți cum Coubiș râdea ca după o glumă bună, împreună cu Jovo Lukic, după acel recent 2-4 cu Bosnia. Tot cu Bosnia.
Bănuiesc că nu are nimeni nevoie de o schiță explicativă pentru tăcerea la imn a flăcăului cât muntele. Muntele care a stat la cotitură până a ales naționala României.
Coubiș, continuă să nu cânte imnul, iar Mihai Stoica zice, ca să ne întărâte bănuiesc, că nu-i o problemă, că, dimpotrivă, e o dovadă că băiatul nu-i ipocrit și că imnul este oricum o melodie urâtă compusă pe niște versuri oribile.
Să nu ne facem griji!
La Tony Strata e mai simplu, el nu știe românește. E o cerere stupidă să îi ceri să învețe limba naționalei pe care a ales să o reprezinte? Ești un penibil de naționalist dacă gândești așa? Probabil că da. Și știți de ce? Pentru că putem discuta câtă plus valoare produc acești copii ai românilor din diaspora o dată ajunși pe la loturile naționale, dar e clar că aduc o cantitate impresionantă de oportunism și interes personal.
Din atitudinea de pe teren, îmi pare că bosniacii, și ei fii de căpșunari și de zidari pe șantierele Occidentului, au altă atitudine față de ideea de echipă națională în slujba căreia se pun. De aceea zic încă o dată să nu ne facem griji pentru starea afectivă a domnilor Rațiu sau Coubiș.