Auto: Ott Tanak, noul campion mondial; Neuville a câștigat Raliul Cataloniei

Raliul Cataloniei, a 13-a şi penultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), s-a încheiat cu victoria belgianului Thierry Neuville (Hyundai), în timp ce estonianul Ott Tanak (Toyota) a devenit în premieră campion mondial, detronându-l pe francezul Sebastien Ogier (Citroen), câştigătorul ultimelor şase ediţii ale WRC, scrie AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Când a rămas de disputat doar Raliul Australiei (14-17 noiembrie) în care mai sunt de pus în joc 30 de puncte, Tanak nu mai poate fi ajuns în clasamentul piloţilor.

Clasat pe locul 2 în Raliul Cataloniei şi învingător în Power Stage (ES17), estonianul are un avans de 36 de puncte faţă de Neuville şi de 46 de puncte faţă de Ogier, ce a încheiat pe locul 8.

Neuville a încheiat cu timpul de 3 h 07 min 39 sec 6/10, urmat pe podium de Tanak, la 17.2, şi de spaniolul Dani Sordo (Hyundai), la 17.6.

Echipajul românesc Simone Tempestini/Sergiu Itu (Hyundai I20 R5), care a câştigat în weekend-ul trecut un nou titlu naţional, a abandonat duminică, după ce sâmbătă se afla pe locul 25. În clasamentul la WRC2, Tempestini şi Itu ocupă locul 16.

Este pentru prima oară în ultimii 16 ani când titlul mondial nu-i revine unui francez cu prenumele Sebastien, după domnia lui Loeb (2004-2012) şi cea a lui Ogier (2013-2018).

Graţie succesului lui Neuville şi locului 3 ocupat de Sordo, Hyundai şi-a mărit avansul în clasamentul constructorilor, de la 8 la 18 puncte.

Loeb, câştigătorul de anul trecut al Raliului Cataloniei, a terminat al patrulea.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:34
„Emblema clubului” Reacția rivalilor după plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB: „Pierdere mare”

16:54
Prima reacție a lui MM Mihai Stoica, mesaj de adio după despărțirea de FCSB » Ce a spus despre Becali

16:18
„Terminăm bâlciul” Gigi Becali a dezvăluit discuția cu Mihai Stoica, după demisia de la FCSB: „Vreau să-mi promiți un lucru!”

15:55
Răsturnare de situație la FCSB Anunț modificat, după amenințarea cu boicotul a Peluzei Nord

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

George Simion anunță protest fața PMB, după ce Primăria a refuzat avizarea unei manifestații. Liderul AUR îl acuză pe Ciprian Ciucu de atac la libertatea adunărilor publice
B365
09:00