Publicat:
25.02.2025, ora 17:39
Actualizat: 25.02.2025, ora 17:39
- Mutu la Petrolul, Chivu la Parma. Nu e o întrecere, e doar realitatea.
În vremea când scriam editoriale pentru Prosport, la începutul anilor 2000 - site-urile de specialitate erau la început și, deci, din munca multor jurnaliști se făceau coifuri pentru zidari - am fost chemat de Dorin Chioțea, redactor-șef atunci, la o discuție amicală.
„Cristi, m-a sunat tatăl lui Mutu. Zice că prea scrii nasol de Adi și frumos despre Chivu. De vreo trei ori în ultima lună”. Dorin nu mi-a interzis să scriu despre Mutu. Nici nu mi-a atras atenția când am făcut-o din nou, după câteva săptămâni. Iar eu nu m-am oprit atunci când am considerat că „Briliantul” și-a înecat talentul cu întuneric.
Chivu și-a dorit să învețe
Știu, o să spuneți că nici Cristi nu a fost mai breaz. Doar că a știut să-și cosmetizeze mai bine escapadele. Că a folosit un beauty filter în viața sa personală. Cunosc destul momente delicate ale omului Chivu. Ele nu se compară cu comportamentul de mardeiaș al lui Mutu.
Iar pe teren... diferența e cu atât mai mare. Înzestrat cu har, talent, carismă, Adi s-a rătăcit printre interlopi. Sau, dacă a știut drumurile, l-a ales pe cel care servea mai bine caracterului său. Chivu, cu un altfel de meșteșug, cel din care nu ies goluri, deci e second hand pentru majoritatea iubitorilor de fotbal, a răzbit. Aș spune chiar mai mult. A avut succes. Enorm.
În timp ce marile cumpene ale lui Mutu s-au numit cocaina și sibutramina (sâc!), Cristi a fost la milimetri de moarte. Literalmente. Povestește el în interviul acordat lui Cătălin Țepelin. „Alergam trei pași și cădeam, atunci când am revenit după operație. Ușor, ușor, am reînvățat să merg, să alerg”.
Și, clătinându-se, Chivu a făcut din probleme oportunități. A fost un an în corpul de analiști UEFA. Apoi a antrenat o grupă de copii a celor de la Inter. Și a tot urcat. Under 17, Under 18, Under 19. Metodic, fără grabă, cu ABC-ul bine pus la punct. Poate și pentru că actualul antrenor al Parmei a avut o legătură deosebită cu tehnicieni precum Mourinho. Poate pentru că a preferat să învețe, atunci când era cazul, decât să dea lecții.
Fotbalul oferă după cât de mult s-a simțit iubit
Apoi a așteptat. Putea face rost, fără nicio problemă, de o funcție la FRF. Sau de un loc pe banca tehnică a unui club bun din Liga 1. Dar Chivu are de respectat un statut. Mediocritatea nu s-a lipit de el niciodată. Iar multe fese, odată așezate, nu se mai dezlipesc decât cu foarte multă greutate de băncile din Liga 1. Sunt călduțe mai ales când afară e ger.
N-am fost, nu sunt și nu voi fi fanul necondiționat al sportivilor români doar pentru că întâmplarea a făcut să ne naștem între granițele aceleiași țări. E doar hazard. Știu, fără succesele lor probabil că nu ar mai exista presă de specialitate. Dar cred că o țară poate supraviețui fără mari sportivi. Nu poate rezista fără modele, însă.
Sigur că Mutu, Chivu, Halep, Popovici, Ana-Maria Brânză, nu sunt sfinți. Și nici nu au cerut să fie conformi cu ideea fiecăruia dintre noi despre moralitate și caracter. De asta sunt cu atât mai de apreciat cei care pot să inspire și la nivel uman, nu numai prin performanțele lor din arene.
Înzestrat cu har, talent, carismă, Adi s-a rătăcit printre interlopi. Sau, dacă a știut drumul, l-a ales pe cel care l-a dus la Cluj, pe 22 februarie 2025, ca să joace cu CFR, la minus 3 grade, într-o ligă banală din Estul Europei. Chivu condusese, cu câteva ore înainte, Parma în Serie A, la o victorie vitală cu Bologna. Câteodată, fotbalul e corect și oferă după cât de mult s-a simțit iubit.
Cum spuneam la început, tatăl lui Mutu suna în redacția Prosport pentru că scriam nu tocmai elogios despre fiul său. Perfect de înțeles. Ce vreau eu să spun, după mai bine de 20 de ani, este asta: Domnule Mircea Chivu, sunt sigur că ați fost mândru de fiul dumneavoastră. Ați fi fost și astăzi, fără îndoială! Motive sunt. Cristi e antrenor în Serie A.
Eu sper, ca și acum două decenii, că va avea succesul pe care-l merită.
