Vlad Nedelea Ifosele lui Rațiu și disprețul lui Lucescu

• Pierdem la Viena, pierdem și din elanul luat în ultimii 2 ani, compromitem într-o bună măsură campania pentru Mondialul american, dar mai mult decât orice arătăm că “frăția” de la lot e direct proporțională cu rezultatele bune. Iar cel mai bun exemplu este Andrei Rațiu.

În ultimele meciuri ale echipei naționale, mai ales cu Bosnia și ieri cu Austria, Andrei Rațiu pare să fi uitat că fotbalul e un sport de echipă și că rezultatele acestei generații sunt clădite pe forța grupului. Nu a individului.

Gesturile teatrale, nemulțumirile exprimate zgomotos față de coechipieri și pretenția ca toate mingile să treacă pe la el arată un jucător care joacă mai degrabă pentru propriul ego decât pentru culorile tricolore.

La faza ocaziei lui Șut, când i-a reproșat vizibil lui Chiricheș că mingea n-a ajuns la el, pe dreapta, Rațiu a demonstrat o din nou atitudine profund egoistă.

Și mai ales lipsită de respect vizavi de un fost căpitan al naționalei, un fotbalist cu aproape 10 ani mai mare și cu o experiență mult mai mare. Asta în condițiile în care jocul lui fusese mizerabil, poate cel mai slab tricolor.

Egoul lui Rațiu e peste interesul echipei

Execuții inutile cu călcâiul, driblinguri fără rost în momente în care simpla pasă era alegerea firească, toate au frânat atacuri promițătoare și au creat mai mult haos decât pericol.

Dar egoul lui Rațiu e azi peste interesul echipei. Crescut în fotbalul spaniol, dar român prin sânge, Rațiu trebuie să înțeleagă că la națională nu impresionezi cu ifose și că acesta e doar un prim pas spre excluderea din grup.

Și că “ofertele” de la Barcelona și Real Madrid sunt deocamdată doar “praf în ochi”. Fie revine rapid la atitudinea care l-a transformat într-un jucător iubit, de grup și fani, fie va ajunge să fie huiduit copios la fiecare atingere de balon.

Numele mare nu scuză disprețul

În paralel, Mircea Lucescu își confirmă statutul de „om greu”, dar din păcate pentru el, într-un sens toxic. Părăsește conferințele când vrea, la fel flash-interviurile, evită contactul vizual cu jurnaliștii și afișează constant un aer de superioritate obosită.

Dacă funcția de selecționer sau orice altă poziție oficială vine la pachet cu expunere și întrebări, e un gest minim de respect să le tratezi cu demnitate.

Dacă totul îl deranjează, poate că nu era locul potrivit pentru o revenire. Numele mare nu scuză disprețul față de ceilalți.