Ciclism: Vincenzo Nibali, operat cu succes după abandonul din Turul Franței

Italianul Vincenzo Nibali, care a abandonat Turul Franței după ce a căzut în timpul etapei a XII-a, a fost operat cu succes, marți, la Milano, a anunțat echipa Bahrain Merida, potrivit AFP.

Vincenzo NibaliFoto: letour.fr

Sicilianul ar trebui să părăsească spitalul miercuri și să își reia antrenamentele în câteva zile, inițial pe o bicicletă statică și apoi pe șosea.

Nibali a căzut în timpul ascensiunii de pe Alpe d'Huez și a suferit o fractură de vertebră, după ce s-a lovit de un grup de spectatori de pe marginea drumului, în ultimii patru kilometri ai etapei a XII-a a Turului Franței 2018. După căzătură, el a continuat cursa și a încheiat pe locul al șaptelea.

În vârstă de 33 de ani, Nibali este unul dintre puținii cicliști din istorie care au câștigat cele trei Mari Tururi (Giro - 2013 și 2016, Le Tour - 2014, Vuelta - 2010). Cel poreclit "Rechinul" a câștigat în acest an clasica Milano-San Remo.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Primul șoc din play-off     VIDEO  FC Argeș o   învinge pe U Craiova  chiar în Bănie » Rapid poate trece pe primul loc după derby! Clasamentul actualizat
Superliga
13.03

Citește mai mult

Noul stadion Dinamo    Lucrările s-au oprit  de câteva zile: „Liniște și pace”. Ce se întâmplă cu demolarea

Autogol antologic în Liga 1    FOTO.  Imaginile care vor face înconjurul lumii: unul dintre cele mai ridicole   tontogoluri  din istorie!

   „S-a instaurat panica”   Explicația pentru   colapsul de la FCSB:  „Nu e o scuză”

Știri ultima oră
23:17
„Nimic întâmplător” FOTO. Bogdan Andone, în genunchi după victoria cu U Craiova: „Nu ne gândim la titlu, altceva ne-am propus”

22:01
Noul stadion Dinamo Lucrările s-au oprit de câteva zile: „Liniște și pace”. Ce se întâmplă cu demolarea
Noul stadion Dinamo Lucrările s-au oprit de câteva zile: „Liniște și pace”. Ce se întâmplă cu demolarea
22:39
„Nu suntem degeaba aici” VIDEO. Eroul lui FC Argeș, mesaj pentru contestatari, după victoria cu U Craiova

23:31
„Îmi asum responsabilitatea” Filipe Coelho, primele explicații după startul ratat de play-off + Ce spune Baiaram după ce a fost huiduit pe Oblemenco

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Corbu de pretutindeni

Cristian Geambașu: Corbu de pretutindeni

Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Cristian Tudor Popescu: Fotbaliștii iranieni pot să fugă repede

Ce caută  Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?

Radu Naum: Ce caută Mirel aici?
Fede Valverde, jucătorul infinit

Theodor Jumătate: Fede Valverde, jucătorul infinit

Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / n-au făcut ceva în viață

Dan Udrea: Doamna Șucu și cei care au / <span>n-au</span> făcut ceva în viață
„Mașina de tocat carne”

Cristian Geambașu: „Mașina de tocat carne”

Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc

Silviu Tudor Samuilă: Firescul nefiresc
Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Dan Udrea: Dacă ar fi pus să renunțe să mai facă schimbările, Becali mai degrabă ar renunța la echipă!

Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs

Radu Naum: Să mori de râs
Și tu, Mirele?

Cristian Geambașu: Și tu, Mirele?

Cristian Geambașu: Și tu, Mirele?
12 ani cu Burleanu: „Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult?!”

Dan Udrea: 12 ani cu Burleanu: „Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult?!”

Câți bani pierde FCSB din cauza lui Charalambous

Cristian Geambașu: Câți bani pierde FCSB din cauza lui Charalambous

Semnul monstrului,  semnul curajului

Cristian Tudor Popescu: Semnul monstrului, semnul curajului

Secretul din Dubai

Dan Udrea: Secretul din Dubai

Dan Udrea: Secretul din Dubai
Ne ceartă  Tase și Pancu!

Cristian Geambașu: Ne ceartă Tase și Pancu!

Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Dan Udrea: Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Cătălin Tolontan: Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Ce a vrut Dinamo? Nimic!

Cristian Geambașu: Ce a vrut Dinamo? Nimic!

Se mai joacă Mondialul?

Cristian Geambașu: Se mai joacă Mondialul?

Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii
Top stiri
Starea victimei s-a agravat dramatic  Femeia lovită de   rapidistul Keita  pe trecerea de pietoni a suferit mai multe AVC-uri
Superliga
13.03
Starea victimei s-a agravat dramatic Femeia lovită de rapidistul Keita pe trecerea de pietoni a suferit mai multe AVC-uri
Citește mai mult
Starea victimei s-a agravat dramatic Femeia lovită de rapidistul Keita pe trecerea de pietoni a suferit mai multe AVC-uri
„Terenul e pregătit”   Detalii de ultimă oră despre   noul stadion din Pitești:  „Prima arenă din România care va funcționa astfel”
Superliga
13.03
„Terenul e pregătit” Detalii de ultimă oră despre noul stadion din Pitești: „Prima arenă din România care va funcționa astfel”
Citește mai mult
„Terenul e pregătit” Detalii de ultimă oră despre noul stadion din Pitești: „Prima arenă din România care va funcționa astfel”
Suporterii decid la Dinamo  După conflictul cu rapidiștii, clubul a luat hotărârea: „Vom respecta ce spun   liderii de galerie”
Superliga
13.03
Suporterii decid la Dinamo După conflictul cu rapidiștii, clubul a luat hotărârea: „Vom respecta ce spun liderii de galerie”
Citește mai mult
Suporterii decid la Dinamo După conflictul cu rapidiștii, clubul a luat hotărârea: „Vom respecta ce spun liderii de galerie”
BREAKING | Posibilă tentativă de suicid la metrou, în stația Piața Unirii 2. Persoana prinsă sub metrou a murit | UPDATE
B365
12.03

Se mai califică FCSB &icirc;n cupele europene?Campioana va juca &icirc;n premieră &icirc;n play-out!
Sondaj
14.03

Se mai califică FCSB în cupele europene? Campioana va juca în premieră în play-out!

Se va califica FCSB în cupele europene?

DA %
NU %