Dinamo București a cerut intrarea în insolvenţă

​Dinamo 1948 SA a depus vineri cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Clubul a acumulat din nou datorii şi poate încerca din nou să scape de o parte din ele intrând în insolvenţă, deoarece au trecut cinci ani de când a făcut o acţiune similară. Un club în insolvenţă nu poate juca în cupele europene.

Dinamo Bucuresti, siglaFoto: fcdinamo.ro

Cererea are termen de soluţionare rapid, luni 28 iunie, în următoarea zi lucrătoare, deşi de regulă termenele sunt la 10 zile. A fost depusă la Secţia Civilă a TMB, în materia Falimentului, cu obiect “cererea debitorului art. 66 din Legea nr. 85/2014”, care stabileşte condiţiile de deschidere a procedurii de insolvenţă, la cererea debitorului, relatează Profit.ro

Legea prevede că cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prin excepţie de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplineşte toate cerinţele legale şi nu sunt depuse toate documentele.

După depunerea cererii de deschidere a procedurii, în cazuri urgente, care ar pune în pericol activele debitorului, judecătorul-sindic poate dispune de urgenţă, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului până la pronunţarea hotărârii cu privire la respectiva cerere.

Dinamo a acumulat din nou datorii de 29,7 milioane de lei la finele anului trecut, echivalând circa 6 milioane de euro. A avut venituri de 16,3 milioane de lei şi cheltuieli de peste 21 milioane de lei. În datoriile clubului au intrat şi sume către jucători care au câştigat litigii cu Dinamo, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Inter - Barcelona 4-3    Seară magică!  Inter e din nou în finala UCL! Calificare uluitoare decisă în prelungiri după o „dublă” cu 13 goluri
Liga Campionilor
01:03
Inter - Barcelona 4-3 Seară magică! Inter e din nou în finala UCL! Calificare uluitoare decisă în prelungiri după o „dublă” cu 13 goluri
Citește mai mult

Primele estimări pentru turul 2  Cum arată prima previziune pentru duelul dintre   George Simion și Nicușor Dan
Diverse
06.05

Bătaie sub ochii primarului  Jucătorii s-au încăierat la finalul meciului   Argeș - CSM Reșița
Liga 2

Când sărbătorește FCSB?  Cine decide dacă meciul cu U Craiova se joacă sau nu în ziua   alegerilor prezedințiale
Superliga

Știri ultima oră
01:03
Inter - Barcelona 4-3 Seară magică! Inter e din nou în finala UCL! Calificare uluitoare decisă în prelungiri după o „dublă” cu 13 goluri
Inter - Barcelona 4-3 Seară magică! Inter e din nou în finala UCL! Calificare uluitoare decisă în prelungiri după o „dublă” cu 13 goluri
00:17
„M-am uitat de 80 de ori!” Contestă penalty-ul acordat de VAR în Inter - Barcelona

00:37
Tensiuni la cote înalte Inigo Martinez și Acerbi, aproape de bătaie pe „Giuseppe Meazza”! De unde a pornit conflictul

21:19
Primele estimări pentru turul 2 Cum arată prima previziune pentru duelul dintre George Simion și Nicușor Dan
Primele estimări pentru turul 2 Cum arată prima previziune pentru duelul dintre George Simion și Nicușor Dan
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Campionii și încasatorii

Cristian Geambașu: Campionii și încasatorii

Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Dan Udrea: Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi
Până la moarte!?

Cristian Geambașu: Până la moarte!?

Cristian Geambașu: Până la moarte!?
Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni
Lecția olandeză

Cristian Geambașu: Lecția olandeză

Cristian Geambașu: Lecția olandeză
Când am devenit hooligans?

Cristian Munteanu: Când am devenit hooligans?

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Na că politicienilor le pasă de sport

Cristian Geambașu: Na că politicienilor le pasă de sport

Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio
Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Top stiri din sport
DAN UDREAIată scena care care a uluit azi un grup de turiști străini, la 100 de metri de Guvern
Opinii
06.05
DAN UDREA Iată scena care care a uluit azi un grup de turiști străini, la 100 de metri de Guvern
Citește mai mult
DAN UDREAIată scena care care a uluit azi un grup de turiști străini, la 100 de metri de Guvern
„Nu-l motivează nimic”  Florin Gardoș,   concluzie amară  despre unul dintre cei mai promițători fotbaliști români: „Cariera lui se duce în jos, e păcat”

Diaspora și sportul  Cum a reușit Viktor Orban, inclusiv datorită fotbalului,   să ia 500.000 de voturi  din afara țării și cum stau lucrurile la noi
Special

Jean Vlădoiu a făcut infarct    Probleme grave  de sănătate pentru fostul fotbalist: „Urmează alte investigații și intervenții”

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
07.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %