Au semnat Dorinel Munteanu, primele mutări pentru noul sezon la  Oțelul
Jucătorii celor de la Oțelul Galați / Foto: Sport Pictures

Au semnat Dorinel Munteanu, primele mutări pentru noul sezon la Oțelul

• Dorinel Munteanu (55 de ani) își calculează pașii pentru un nou sezon pe banca tehnică a celor de la Oțelul
• Gălățenii au terminat stagiunea 2023/2024 a Superligii pe locul 8.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Oțelul lui Dorinel Munteanu a fost foarte aproape, în acest sezon, să prindă un loc de cupele europene.

Dorinel Munteanu, primele transferuri pentru noul sezon la Oțelul

Cea mai mare șansă a fost ratată prin Cupa României, unde formația de Dunăre a fost învinsă în ultimul act de Corvinul Hunedoara, formație din liga secundă.

Apoi, Oțelul a pierdut și barajul celor mai bune formații din play-out, contra celor de la U Cluj, scor 0-2, care i-ar fi permis să o întâlnească pe Universitatea Craiova într-o dispută decisivă pentru ultimul loc de Europa.

O primă decizie radicală a fost luată de către Dorinel Munteanu - șapte jucători au fost dați afară: portarul Relu Stoian, fundașii Dragan Lovric, Costin Ghiocel, Dan Panait și Claudio Mocanu, mijlocașul Vasile Jardan și atacantul George Cîrjan.

Zhelev și Silva rămân la Galați!

La polul opus se situează fundașii laterali Milen Zhelev (30 de ani) și Miguel Silva (28 de ani), pe care Dorinel Munteanu i-a convins să continue la Galați pentru cel puțin încă un an.

Anunțul a fost făcut de către gălățeni pe site-ul oficial al clubului.

Atât pentru Zhelev, cât și pentru Miguel Silva, a fost fost activată clauza de prelungire a contractelor scadente în vara acestui an. Astfel, ei vor reprezenta Oțelul Galați și în următorul campionat Comunicat Oțelul Galați

Fundașul dreapta bulgar Milen Zhelev a fost utilizat în 41 de partide oficiale la Oțelul, sezonul trecut, în toate competițiile. A reușit să ofere colegilor trei pase decisive.

Fundașul stânga portughez Miguel Silva a bifat 35 de meciuri oficiale pentru Oțelul în toate competițiile, reușind un singur assist.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INTERVIU O fostă membră de vârf a AUR  avertizează: „Populația își dorește să dărâme tot și să reconstruiască pe cenușă. Dar apoi nu mai poți să guvernezi democratic”. De ce-l acuză pe George Simion

Știri ultima oră
07:30
Cine ia banii pe Ianis Stoica Plan cu dedicație pentru un fost acționar de la Hermannstadt

00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute

23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România

06:45
„Mintea mea a făcut scurtcircuit” Fotbalist profesionist, despre depresie: „Când am depășit 250 kg, mă gândeam că nu mă mai trezesc”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365