CĂTĂLIN TOLONTAN   Surpriza  FCSB

CĂTĂLIN TOLONTAN Surpriza FCSB

• Cu atâtea accidentări, conflicte venite de la patron și probleme, FCSB avea toate motivele să eșueze pe plan european. Este succesul său o întâmplare?
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După victoria de joi a FCSB din Europa League, jurnalistul Dan Udrea a făcut observația că ”echipa face un sezon realmente fantastic în Europa. E în momentul de față peste echipe precum Galatasaray, Olympiakos, Ajax, Sociedad, AS Roma, Beșiktaș sau FC Porto”.

FCSB e aproape de optimile de finală ale celei de-a doua competiții europene ca importanță, în lumea cluburilor.

”Rezultatele au venit fie că au jucat Coman, Olaru, doar unul dintre ei sau nici unul”. Acesta este un indicator al valorii cuplului de antrenori Charalambous - Pintilii. Și, desigur, a oamenilor din managementul clubului.

Dar, oricât mă doare mâna cu care scriu asta, FCSB mai are ceva. Pe Gigi Becali. Și nu e vorba de bani, ci de altceva, mai prețios: participarea, angajamentul, impulsul.

Becali e ipocrit și inutil ca parlamentar (se vaită pasămite rușinat că s-a dus de două ori la lucru într-o lună). Becali e greu de suportat în relația cu antrenorii. Să dictezi antrenorilor îl costă enorm. Dar, ca să remarcăm un plus, Becali nu a pus interesul de patron deasupra interesului clubului său. A fost primul investitor din fotbalul nostru care, la scară mare, s-a identificat total cu propriul club, în sens capitalist.

Capitalismul nu are astăzi o reputație prea bună. Dar să ne amintim ce a realizat el în fotbalul nostru. Alți proprietari își ”furau” propria întreprindere fotbalistică, pentru a o falimenta, în stilul cunoscut în ultimii 30 de ani în România. Mai sifonau ceva dintr-o sponsorizare de la companii de stat, mai împărțeau banii cu impresarii când vindeau jucători. Așa au apărut patroni bogați și cluburile sărace. Acesta nu e capitalism.

La ramura Stelei devenită FCSB a fost altfel. Orgolios și fidel ideii că pentru bani și rezultate e nevoie de muncă și valoare, Gigi Becali a schimbat regula: nu-mi păcălesc clubul, întăresc echipa și plătesc impozitele.

CĂTĂLIN TOLONTAN   Surpriza  FCSB CĂTĂLIN TOLONTAN   Surpriza  FCSB

După el, mai mulți acționari ai diverselor echipe au încercat această formulă, unii cu succes (CFR), alții cu mai puțin succes, cel puțin deocamdată (Rapid).

FCSB are sezoane bune și sezoane vitrege. Uneori reușește transferuri importante, alteori o dă în bară. Însă, pe termen lung, așa cum se măsoară performanța oricărei colectivități umane, FCSB are cele mai bune rezultate sportive și economice din ultimele decenii ale fotbalului nostru.

Ideea lui Gigi Becali de a fi capitalist, care e societatea valorii înainte de a fi societatea banilor, are succes. Și e o idee atât de bună, încât nici măcar derapajele lui Gigi Becali nu o pot opri.

Știri ultima oră
17:11
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
17:49
Tragedie în Franța Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
Tragedie în Franța  Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
16:59
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
16:29
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB. Anunțul lui Gigi Becali
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB.  Anunțul lui Gigi Becali
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11