Elena Dementieva a castigat turneul de la Auckland

Elena Dementieva a castigat, sambata, turneul de la Auckland. Jucatoarea de tenis numarul patru mondial in clasamentul WTA a invins-o in finala pe compatrioata sa, Elena Vesnina, scor 6-4, 6-1. Finala de la dublu a fost castigata de perechea Nathalie Dechy (Franta) / Mara Santangelo (Italia). Cele doua sportive le-au invins pe Nuria Llagostera Vives (Spania) si Arantxa Parra Santonja (Spania), scor 4-6, 7-6, 12-10.

Campioana olimpica, Dementieva a obtinut cel de-al doisprezecelea titlu din cariera sa fara sa fi pierdut un set in aceasta editie a turneului din Noua Zeelanda. "Am jucat foarte bine, in special in semifinala si in finala. Este un mod bun de a incepe anul", a declarat rusoaica de 28 de ani, potrivit Reuters, citat de Eurosport.

"Suportul multimii a fost incredibil. Nu doar astazi, ci toata saptamana. A fost o placere pentru mine sa particip la acest turneu. Toti ne-am simtit ca acasa aici, a fost foarte frumos. Pentru prima data, mama mea nu este aici cu mine, de aceea sunt fericita pentru ca ii duc un trofeu acasa", a adaugat Dementieva, potrivit AFP.

Elena Vesnina, numarul 76 mondial a disputat prima sa finala din cariera. "Poate am fost putin cam obosita. A fost o saptamana lunga pentru mine, cu multe meciuri dificile", a declarat Vesnina.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:21
„Ei doi trebuie să plece urgent!” Li se cere demisia de la FCSB: „Avem dovezi. Dacă vor reacționa, va fi foarte rău”

12:31
LIVE Gică Hagi și Nicolae Stanciu susțin ACUM conferința de presă înaintea meciului cu Suedia

11:27
„O nație de lași, trădători și fricoși” Ionuț Lupescu, atac dezlănțuit: „Putem să-l punem și pe Mourinho, n-are ce să facă”

11:55
Nadal s-a întors pe teren VIDEO. Legendele tenisului, show total la 10 ani de la deschiderea academiei lui Rafa

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Top stiri
„Nu faci asta la 5-0!”   Momentul care l-a șocat pe Mihai Stoica cu Polonia:  „Ce a vrut să însemne gestul ăla?”
Nationala
03.10

Citește mai mult

România nu mai are vârf!   Încă o lovitură pentru Hagi! Nici Bîrligea  nu va putea juca  în meciul cu Suedia

România, surclasată de Ungaria  După eșecul dramatic suferit de CSM București, Gloria Bistrița a fost  surclasată la Gyor
Handbal

ESENȚIAL | Primarul Ciucu vrea să împrumute 350 de milioane de euro de   pentru transportul public din București. Banii, pentru tramvaiul pe Prelungirea Ghencea, troleibuze noi
B365
02.10