„Barca și Real trebuie să se ajute”  Florentino Perez nu vrea să strice  relațiile  cu Barcelona
Florentino Perez (foto: Imago)

„Barca și Real trebuie să se ajute” Florentino Perez nu vrea să strice relațiile cu Barcelona

• Florentino Perez (77 de ani) a declarat că nu își dorește ca relațiile dintre Real Madrid și Barcelona să se deterioreze.
• Președintele madrilenilor a criticat numărul de meciuri pe care fotbaliștii săi le au de jucat într-un singur sezon, odată cu noul format al Ligii Campionilor și cu Campionatul Mondial al Cluburilor.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

La întâlnirea anuală a tuturor membrilor clubului Real Madrid, Florentino Perez a vorbit despre situația financiară a clubului, iar apoi a trecut la întrebările din partea membrilor.

Florentino Perez: „Barcelona și Real Madrid ar trebui să se ajute reciproc”

Unul dintre membrii conducerii lui Real Madrid l-a întrebat pe președintele clubului dacă e de părere că ar trebui să rupă relațiile cu Barcelona, iar Perez a respins în totalitate această propunere, potrivit mundodeportivo.com:

„Barcelona și Real Madrid trebuie să se ajute reciproc, zic acest lucru cu toată sinceritatea. Nu trebuie să uităm că este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. De ce să ne supărăm pe acest lucru?”.

Florentino Perez, atac dur la adresa FIFA, UEFA și La Liga

Președintele Realului a criticat dur faptul că forul mondial tot crește numărul de meciuri dintr-un sezon, fără să se gândească la starea de sănătate a jucătorilor:

„Noul format din Champions League este greșit, nimeni nu-l înțelege. Cu mai multe meciuri, valoarea fiecăruia a scăzut cu aproape 30%. Sunt mai multe meciuri, dar valorează mai puțin. Competiția va genera interes doar la final, nu și la început.

Numărul mare de meciuri este în detrimentul fotbaliștilor, multiplicând numărul de accidentări. În acest sezon, putem ajunge să jucăm 82 de meciuri! UEFA și FIFA organizează cu 63% mai multe meciuri, de la 22 la 36.

În campionatul nostru au fost deja 9 accidentări de ruptură a ligamentelor încrucișate, la fel de multe precum în tot sezonul precedent. Specialiștii indică oboseala drept cauză. Pe deasupra, meciurile se joacă din ce în ce mai târziu, astfel că fotbaliștilor le este dificil să se odihnească și relaxeze.

FIFA a crescut numărul de pauze internaționale, iar UEFA numărul meciurilor din competițiile pe care le organizează. Pe deasupra, au lansat o competiție nouă, Campionatul Mondial al Cluburilor în varianta extinsă. Acum zece ani organizau 488 de meciuri, acum 760. Totul pentru a câștiga mai mulți bani. Jucătorii nu sunt luați în seamă”.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Cum a ajuns un român să fie condamnat în Rusia la ani grei de închisoare pentru spionaj, după o vizită la Soci: „I-am spus să nu meargă acolo”

Știri ultima oră
09:07
Assad Al-Hamlawi, savuros Reacție neașteptată după victoria Craiovei din Conference League: „Doar atunci voi fi mulțumit”

23:53
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele

23:21
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase: „Cum să faci așa ceva?”

22:24
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10

Citește mai mult

Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10