Spider-Man a semnat Prezentare spectaculoasă pentru transferul lui  Florin Niță  la Damac
Florin Niță (37 de ani), aproape de un transfer la Damac, formația antrenată de Cosmin Contra (48 de ani). Foto: Imago

Spider-Man a semnat Prezentare spectaculoasă pentru transferul lui Florin Niță la Damac

• Florin Niță (37 de ani) a semnat cu Damac, formația antrenată de Cosmin Contra (48 de ani).
• Portarul naționalei a apărat sezonul trecut la Gaziantep și a fost titular în toate cele 4 meciuri ale României la Euro 2024.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

19:50 Transferul lui Niță, confirmat de Damac

Damac a anunțat transferul lui Florin Niță pe rețelele de socializare. Formația din Arabia Saudită l-a prezentat cu un video special cu supereroul Spider-Man, aluzie la paradele spectaculoase ale portarului român.

Florin Niță, transfer la Damac

Liber de contract după despărțirea de Gaziantep, Florin Niță ar fi gata să revină pe teren, după ce a impresionat în meciurile României de la Euro 2024.

Conform gsp.ro, portarul urmează să semneze cu Damac, locul 10 în sezonul trecut, echipa la care antrenează fostul selecționer Cosmin Contra.

Niță se află deja la Khamis Musshait, orașul în care se află sediul lui Damac, pentru vizita medicală.

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei și titular la echipa antrenată de Contra, l-a dat de gol pe portar, postând o imagine în care se află în mașină cu Niță.

Mijlocașul a șters-o între timp, însă a fost prea târziu, fiind deja distribuită de fanii arabi.

Spider-Man a semnat Prezentare spectaculoasă pentru transferul lui  Florin Niță  la Damac Spider-Man a semnat Prezentare spectaculoasă pentru transferul lui  Florin Niță  la Damac

N-are concurență la Damac

În acest moment, Cosmin Contra se bazează doar pe doi portari la Damac, Abdulbasit Hawswi (27 de ani) și Naser Al-Ghamdi (23 de ani), ambii mult sub nivelul lui Niță.

Moustapha Zeghba, titularul obișnuit al lui Damac din ultimele 5 sezoane s-a despărțit de club în această vară și s-a întors în Algeria, la Belouizdad.

Șanse să debuteze împotriva campioanei Al Hilal

În prima etapă din acest sezon, Damac a pierdut pe teren propriu cu Al Khaleej, scor 0-1.

Dacă transferul va fi oficializat rapid, Niță ar putea debuta la noua formație chiar în cel mai dificil meci al sezonului, deplasarea pe terenul lui Al Hilal.

Campioana nu poate conta încă pe Neymar, accidentat în continuare, dar se bazează pe vedete ca Milinkovic-Savic, Koulibaly, Bounou, Ruben Neves, Malcom sau Mitrovic.

Dorit și de Rapid

Printre primele formații care s-au arătat interesate de Florin Niță în această vară s-a numărat și Rapid.

Giuleștenii au intrat pe fir după ce portarul a rămas liber de contract, însă au fost refuzați. Niță și-a dorit să joace în continuare în străinătate.

De-a lungul carierei, Niță a evoluat pentru Concordia Chiajna, FCSB, Sparta Praga, Pardubice și Gaziantep.

8 trofee
a câștigat Niță: două titluri, Cupa, Supercupa și Cupa Ligii de două ori cu FCSB, plus titlul și Cupa Cehiei cu Sparta Praga

S-a remarcat la Euro 2024

Deși Horațiu Moldovan apărase poarta României în preliminarii Euro 2024, la turneul final între buturi a fost titularizat Florin Niță.

Iar portarul nu l-a dezamăgit pe selecționerul Edi Iordănescu. În 4 meciuri a reușit nu mai puțin de 16 parade, fiind pe locul 4 la acest capitol.

A fost depășit doar de Mamardashvili (29), Verbruggen (18) și Pickford (17).

25 de selecții
are Florin Niță în tricoul echipei naționalei a României

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE George Simion are datorii de peste 12 milioane de lei. „Sunt către persoane apropiate de Maricel Păcuraru și Realitatea TV”, a explicat liderul AUR pentru Snoop

Știri ultima oră
16:54
Prima reacție a lui MM Mihai Stoica, mesaj de adio după despărțirea de FCSB » Ce a spus despre Becali
Prima reacție a lui MM  Mihai Stoica, mesaj de adio după despărțirea de FCSB » Ce a spus despre Becali
16:18
„Terminăm bâlciul” Gigi Becali a dezvăluit discuția cu Mihai Stoica, după demisia de la FCSB: „Vreau să-mi promiți un lucru!”
„Terminăm bâlciul” Gigi Becali a dezvăluit discuția cu Mihai Stoica, după demisia de la FCSB: „Vreau să-mi promiți un lucru!”
15:55
Răsturnare de situație la FCSB Anunț modificat, după amenințarea cu boicotul a Peluzei Nord
Răsturnare de situație la FCSB Anunț modificat, după amenințarea cu boicotul a Peluzei Nord
15:07
Dan Udrea MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Dan Udrea MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

George Simion anunță protest fața PMB, după ce Primăria a refuzat avizarea unei manifestații. Liderul AUR îl acuză pe Ciprian Ciucu de atac la libertatea adunărilor publice
B365
09:00