- CORESPONDENȚĂ DIN BOSNIA. Luca Mihai, 23 de ani, a ajuns la Radnik Bijeljina, în Republica Srpska, după un început de carieră plin de primejdii și de clipe de neșansă.
- Tânărul mijlocaș defensiv a fost aproape de moarte după ce s-a ciocnit cap în cap cu Homawoo într-un meci Dinamo - Poli Iași, în aprilie 2024. În comă două zile, cu multiple fracturi craniene.
- Tragedia din Spania, moartea lui Jesus de Miguel (Tenerife) după ce a fost lovit cu genunchiul în piept de Jesus Owono (FC Andorra), l-a cutremurat: „Am plâns. M-am văzut pe mine”.
Luca Mihai are numai 23 de ani, dar a trăit deja o mulțime de primejdii. Le-a depășit pe toate.
A fost aproape de moarte în aprilie 2024, când juca la Poli Iași și s-a ciocnit pe teren cu Homawoo într-un meci cu Dinamo.
Tânărul mijlocaș defensiv, care avea 20 de ani atunci, a suferit multiple fracturi craniene, a avut hemoragie craniană, fisură de timpan…
A rămas două zile în comă la spitalul Elias după accidentarea gravă suferită pe „Arcul de Triumf”, însă și-a revenit și a reluat fotbalul.
A învins toate clipele dificile, toate ghinioanele, toate nereușitele, toate momentele când a fost respins de cluburi. În România, în Germania, în Italia…
Povestește cu lacrimi în ochi că a fost cutremurat de tragedia din Spania: Jesus de Miguel (Tenerife) a murit după ce a fost lovit în timpul meciului de Jesus Owono, portarul lui FC Andorra: „Am plâns. M-am văzut pe mine”.
Azi joacă în prima ligă a Bosniei, la Radnik Bijeljina. Și nu-i e frică de nimic. Nici că e acum la Bijeljina, în Republica Srpska, entitatea sârbă din Bosnia unde nu a dispărut încă ideea de a se rupe de Bosnia. Unde există încă tensiuni.
Luca Mihai, în Bosnia: „Antrenorul mi-a zis că are nevoie de un jucător ca mine”
Salut, Luca. Cum și când ai ajuns în Bosnia și de ce Radnik Bijeljina?
Acum o lună jumate am semnat cu Radnik, în primul rând pentru stilul de joc pe care îl are echipa. M-am uitat foarte bine înainte să semnez, am vorbit cu antrenorul (n.r. sârbul Bojan Krulj, 38 de ani) și mi-a explicat că vrea să joace un fotbal modern, să construiască de jos și are nevoie de un jucător ca mine care să îi aducă personalitate în joc și să țină de minge.
Ce ai găsit aici? Cum e echipa?
Este foarte tehnică, în primul rând. Se construiește de jos și e fix ceea ce căutam eu. O echipă foarte tehnică și bună în același timp.
Cum e orașul?
Orașul este destul de mic, dar liniștit. Mă pot concentra pe ceea ce am eu de făcut, pe sală, pe limbi străine. Are 100.000 de locuitori, dar am Belgrad la o oră și jumătate și în timpul liber merg câteodată la Belgrad. Am ce face acolo.
Simți vreo presiune că e în Republica Srpska?
Nu, nu simt nicio presiune, dar simt că există o mică rivalitate între oameni, să zic așa. Este puțin mai ciudat, dar am citit despre ceea ce s-a întâmplat în trecut și știu despre ceea ce este vorba. Eu respect toate religiile și nu am probleme cu nimeni.
„În Bosnia, nu se simulează deloc”
Cum e campionatul? Cum se joacă?
Sincer, am fost foarte surprins de fotbalul de aici. Mă așteptam să fie un fotbal mult mai dur, dar am dat de un joc foarte tehnic. Și mai e ceva: nu se simulează deloc. Am fost uimit când am văzut chestia asta. Nimeni nu cade și, dacă totuși cade, dacă intră cineva mai tare, fiecare se ridică și se merge mai departe.
Ne spuneai înainte de interviu că e mai relaxat fotbalul, poate și viața. Ce poți să ne zici despre acest lucru?
Da, oamenii sunt foarte deschiși, sunt relaxați, fiecare om se bucură de munca pe care o face, o are. Mai ales în club la noi, fiecare vine cu zâmbetul pe buze la antrenament.
Luca Mihai și ce-i trebuie naționalei: „Personalitate și încredere”
Cum vezi meciul naționalei noastre contra Bosniei?
Avem nevoie de personalitate, cum am arătat și în ultimul meci cu Polonia, de încredere în noi. Calitate avem. Dacă nu aveam calitate, nu cred că ar fi jucat atâția jucători la cel mai înalt nivel, la echipe mari. E nevoie de încredere și, normal, de puțină șansă. O să avem șanse să câștigăm chiar.
Și Gică Hagi?
Normal că băieții au ce învăța… Le trebuie puțin noroc să înceapă meciul bine, să câștigăm.
„Benzile Bosniei sunt extrem de bune”
Este Bosnia atât de tare? Care sunt secretele ei?
Cred că pleacă totul de la copii și juniori, pentru că doar așa poți crește, doar așa poți să te dezvolți, având copii și juniori foarte buni. Probabil și de aceea sunt unde sunt și internaționalii lor joacă în cele mai puternice ligi din Europa.
Dar mulți dintre internaționali sunt născuți în străinătate, venind la națională atrași de rădăcinile bosniace.
Exact. E cel mai bun exemplu că se poate, o țară mică precum Bosnia să ajungă la Campionatul Mondial. Noi nu avem nicio scuză, trebuie să ne dezvoltăm.
La cine ar trebui să fim foarte atenți?
La benzi. Benzile sunt extrem de bune.
Bajraktarevic și Alajbegovic.
Da. Și într-o echipă, dacă aș fi director sportiv, m-aș axa foarte mult pe portar, pe benzi și pe vârf, pentru că sunt cei care fac diferența și pot în orice moment să sclipească.
Crezi că noi ne-am revenit după meciul cu Polonia? Am început mai greu, foarte greu: patru înfrângeri în patru meciuri, apoi am jucat bine cu Polonia.
Presiunea este extrem de mare. Asta simt eu din afară acum, probabil pentru jucători este și mai mare presiunea. Cred că în fotbal ține totul despre încredere și, venind din nou încrederea, cred că putem schimba multe lucruri.
Un pronostic?
2 la 1 pentru România.
Luca Mihai: „Acel accident mi-a pus viața în pericol”
Să ne întoarcem în timp. Ai suferit o gravă accidentare în aprilie 2024 la Dinamo - Poli Iași. Ce s-a întâmplat? Ți-ai pierdut cunoștința?
Da, nu mai îmi amintesc nimic de atunci. Nu mai știu nimic.
Nu-ți mai aduci aminte impactul?
Nu. A fost atât de puternic încât nu mai știu nimic. Nici n-am simțit durerea, practic.
Ca și cum s-a stins lumina?
M-am trezit după două zile în spital.
Ai avut multiple leziuni, fracturi craniene. Ai fost transportat direct de la stadion la spitalul Elias.
Când m-am trezit, primul lucru a fost doar să-l întreb pe doctor când o să pot să joc din nou, că doar acolo îmi era gândul.
Ce ți-a răspuns?
Nu era nici el foarte sigur. Încerca să-mi dea încredere, lucrurile nu erau foarte OK după ce m-am trezit, dar nu a vrut să-mi arate că situația nu era prea bună, așa că mi-a spus că în câteva luni o să pot fi din nou pe teren.
Acel traumatism cranian sever ți-a pus și viața în pericol?
Clar. A fost ceva horror. Eu nu am realizat. Mai mult familia mea, ai mei au avut de suferit.
„Nu vedeam cu ochiul drept deloc, eram mereu în pericol să cad”
Cât ai stat după aceea?
Șapte luni. Atât mi-a luat până să încep pregătirea din nou.
Ai rămas în București sau te-ai întors la Iași?
Am rămas atunci în București. Nu puteam să merg. Primele două luni de-abia puteam să merg, trebuia să mă țină de mână cineva din familie. Nu vedeam cu ochiul drept deloc, eram mereu în pericol să cad.
A fost foarte greu, dar vorbesc foarte relaxat acum pentru că nu mă mai afectează. Singurul lucru pe care mi-l doresc extrem de mult este să ajung sus și să fac din nou performanță, pentru că am calități, știu ceea ce pot, dar am nevoie și de cineva care să mă sprijine, să-mi dea iar încredere să ajung din nou unde am fost. Luca Mihai, jucător Radnik Bijeljina
Ai jucat atunci cu cască pe cap, cum juca și Cristi Chivu după fractura craniană. O mai porți?
Nu, nu o mai port. Nici la UTA... Am dat-o jos. Primul meci la UTA, cu Dinamo chiar, am jucat cu ea și după aia am spus, nu știu, am avut un sentiment rău așa cu ea, mai ales fiind iarăși meciul cu Dinamo, am dat-o jos. Am spus că nu mai are rost să joc cu ea. Chiar dacă multe persoane mi-au spus să o port în continuare, simțeam că e momentul să las trecutul în spate și să merg înainte.
Știam că asta ți s-a spus, să porți casca o perioadă îndelungată.
Da, da, doar că a trecut perioada în care trebuia s-o port. Puteam să joc în continuare cu ea, dar am preferat să renunț la ea.
Nu e niciun risc?
Nu. Sunt sănătos acum, sunt 100%. Dacă îmi vine o minge în cap este ca și cum i-ar veni altui jucător normal, nu mai am nimic.
„Toți mi-au întors spatele. Asta mi s-a părut cel mai greu moment, nu recuperarea”
Aveai doar 20 de ani atunci. Cum s-a schimbat viața ta?
M-a făcut să fiu mai matur, în primul rând, dar mi s-a schimbat și negativ, pentru că am pierdut echipa națională, am pierdut Under-21, am pierdut Euro, am pierdut forma în care eram. Toate persoanele care erau alături de mine și voiau ceva de la mine nu mai... Mi-au întors spatele. Asta mi s-a părut cel mai greu moment, nu recuperarea.
Ai simțit frică la început, după reintrare?
Nu, dar în primele două-trei săptămâni, când era mingea pe sus, nu mai săream. Și nici acum... Încerc... Calitatea mea este capul, a fi inteligent, și mai ales acum încerc să mă feresc când sunt mingile 50-50 sau sunt pe sus, pentru că nu are niciun rost.
Am văzut ce s-a întâmplat acum două săptămâni în Spania (n.r. Jesus de Miguel, atacantul lui Tenerife, a murit după ce a fost în timpul meciului cu genunchiul în piept de Jesus Owono, portarul lui FC Andorra) și, sincer, am plâns. M-am văzut pe mine și i-am mulțumit lui Dumnezeu, dar ceea ce s-a întâmplat e incredibil, n-am cuvinte.
„A fost obsesia tatălui meu să ajung fotbalist. În Germania, am fost dat afară”
Să ne întoarcem mai mult în timp. Te-ai născut în București, dar ai plecat de când erai copil în străinătate, Germania, Italia, la juniori. Cum ai ajuns acolo?
A fost obsesia tatălui meu, să zic așa, de a ajunge eu fotbalist. A lăsat tot în România, s-a sacrificat și a ales să mergem în Germania ca să am un viitor mai bun, să pot să ajung fotbalist, să am o șansă mai mare decât în România.
Cât ai rămas în Germania?
Cinci ani de zile. Am învățat o limbă nouă, m-am dezvoltat ca om, am găsit noi prieteni, iar la 14 ani am fost dat afară de Karlsruhe, din păcate, pentru că nu am fost... Nu eram destul de mare, înalt și puternic. Acolo așa este important în Germania, să „kämpfen”, adică să te lupți.
„A fost un moment extraordinar de greu. Tot sacrificiul era degeaba”
Ce ai făcut atunci?
I-am spus tatălui meu că trebuie să facem neapărat ceva pentru că dacă nu, ne întoarcem în România. A fost un moment extraordinar de greu îmi dădeam seama că trebuia să mă întorc și tot sacrificiul a fost degeaba.
I-am spus să mă filmeze meci de meci. Am mers la o echipă mai mică, la Astoria. M-a filmat un an de zile și acel videoclip l-am tăiat eu și l-am trimis la peste 100 de impresari, din care doar unul mi-a răspuns.
Ce ți-a spus?
A zis că vede ceva în mine, că îi place mentalitatea mea la 15 ani, i-am spus că merg și în China dacă e nevoie, doar să ajung fotbalist. Și a reușit să vorbească pentru mine și să mă ducă la o probă la Chievo Verona, unde am fost admis. Acolo a început viața mea nouă în Italia.
La 15 ani. Și cât ai stat?
Până la 19 ani.
„Mi-am dat seama că nu mai am șanse să joc la CFR”
Atunci ai decis să te întorci în țară, la CFR Cluj.
Fiind și campioană atunci, nu cred că stă nimeni pe gânduri. La acea vreme, echipa mea SPAL a și retrogradat în Liga a 3-a… Dacă era în Serie B probabil stăteam pe gânduri dacă să vin sau să nu vin, pentru că e Serie B, un campionat puternic, dar când ajungi în Serie C normal că semnezi cu campioana României.
Au început împrumuturile, totuși. Nu a fost prea bine la CFR?
Am fost luat la CFR de domnul Zamfir ca Under-21, eu și Filip. Din păcate, după o săptămână, Scuffet a fost vândut în Italia și portarul secund era Sava, care a rămas Under-21.
Mi-am dat seama că nu mai am șanse să joc ca Under, mai ales că portarul nu poți să-l schimbi, va juca toate meciurile și trebuia să mă bat pe locul de senior la 19 ani.
Totuși, cum necum am jucat, a fost bine, dar îmi doream să joc mult mai mult și am cerut în iarnă să plec, după ce a plecat și antrenorul meu, Mandorlini - el m-a luat la CFR -, am preferat să merg să joc mai mult la Iași.
Împrumuturi la Iași și Buzău, înaintea transferului definitiv la UTA.
La Iași m-am simțit extraordinar pentru că am avut un antrenor de top, cred că unul dintre cei mai buni din Liga 1. Am simțit încrederea lui Leo Grozavu. Și la Buzău, la fel, din păcate a fost perioada scurtă, pentru că în ultima zi de transfer la Buzău, pe 9 septembrie, nu am mai putut fi transferat.
A trebuit să rămân patru luni la Iași fără să joc deloc și de abia din iarnă m-am întors la Buzău cu Mister Neagoe. Și la UTA la fel m-am simțit foarte, foarte bine. Păcat că nu am putut să plec în Turcia în iarnă când mi-a venit oferta.
Unde?
La Eyüpspor, unde trebuia să merg cu Denis Radu atunci, împreună.
„În ultima zi de transferuri a trebuit să reziliez contractul la Catania”
Te-ai întors în Italia, la Catania. Ce s-a întâmplat acolo?
Este un episod trist, să spun așa, nu din cauza mea, ci... Normal că atunci când te cheamă un club precum Catania n-am stat pe gânduri. M-au dorit extrem de mult, voiau să ne batem la promovare în Serie B și de acolo să merg mai departe.
Am semnat, toate lucrurile au fost frumoase, am făcut pregătirea, dar în ultima zi de transferuri a trebuit să reziliez contractul, nu numai eu, încă cinci-șase jucători străini.
De ce?
Nu din cauza noastră, nu din cauza mea, asta e cel mai important lucru. Din păcate, nu pot să vă spun mai multe detalii pentru că am o clauză în contract cu ei, nu am voie să zic de ce.
Dar tu știi de ce?
Eu știu, da, clar. Și părinții mei, familia mea și străinii. Dar este trist, pentru că era un pas înainte în cariera mea.
„Cred că pot face pasul la naționala mare”
Și acum în Bosnia. Speri să fie o renaștere a carierei?
Am mai avut, după ce am venit din Catania, o ofertă din România, plus o oportunitate în Cipru.
De unde?
Nu aș vrea să spun acum, pentru că nu mai are rost, am semnat deja în Bosnia. Cea mai bună mișcare pentru mine este să fiu acum aici, pot să mă dezvolt, pot juca meci de meci și în vară din nou să fiu liber de contract.
Ai jucat la naționala Under-19, ai debutat la naționala de tineret cu Daniel Pancu selecționer. Visezi și la naționala mare?
Cred că pot face acest pas. Colegii mei de la Under-21 de anul trecut au făcut foarte mulți acest pas: Cătălin Cîrjan, Marius Corbu, Ianis Stoica, Matei Ilie, Hindrich. Sunt sigur că și eu pot face pasul.
Am nevoie doar de puțin noroc, puțin mai mult noroc, pentru că în ultima vreme am avut ghinion, să fiu sănătos și să dau de omul care să mă ajute să fiu cel care am fost.
Ai 23 de ani. Ce-ți dorești în viitor?
Sănătate, în primul și în primul rând. Fără ea… Îți dai seama cât de importantă e când nu ești sănătos. Și îmi doresc să joc meci de meci. Dacă o să joc meci de meci un sezon întreg, cred că pot face următorul pas.