Politia Capitalei a identificat patru persoane ce au fost implicate in incidentul provocat de fanii dinamovisti in timpul meciului din play-off-ul Europa League dintre Dinamo si cehii de la Slovan Liberec. Potrivit comisarului Christian Ciocan, purtatorul de cuvant al politiei Capitalei, vor fi luate masuri si impotriva celorlalti "agitatori", dupa vizionarea inregistrarilor, anunta Mediafax.
Politia a intocmit dosar penal pentru detinere de material piriotehnic unei persoane implicate in scandalul de joi seara. Alte doua persoane au primit interdictia de a mai intra pe stadion pe o perioada de sase luni, respectiv doi ani.
Suporterii care au rupt gardul de pe Stefan cel Mare vor fi invinuiti pentru distrugere, dupa ce clubul Dinamo va comunica prejudiciul adus.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro