Oficial  Roberto De Zerbi va antrena o echipă care  nu joacă  în cupele europene
Roberto De Zerbi (foto: IMAGO)

Oficial Roberto De Zerbi va antrena o echipă care nu joacă în cupele europene

• Antrenorul Roberto De Zerbi a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Olympique Marseille.
• Gruparea de pe Stade Vélodrome a terminat pe locul 8 în Ligue 1 și nu va evolua în competițiile europene în sezonul 2024/25.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Fost mijlocaș ofensiv la CFR Cluj, De Zerbi a fost pentru prima oară antrenor principal al unei echipe (US Darfo Boario) la doar 34 de ani.

A mai trecut pe la Foggia, Palermo și Benevento, iar în 2018 a semnat Sassuolo, echipă din Serie A.

A reușit să-i ducă pe „Neroverdi” în prima treime a clasamentului, iar în vara lui 2021 a plecat la Șahtior Donețk. A dus echipa pe primul loc, dar a fost nevoit să plece (după doar 18 meciuri), din cauza războiului din Ucraina.

Ajuns la Brighton în 2022, De Zerbi a terminat pe locul 6 în primul său an de Premier League (cea mai bună clasare din istoria clubului), iar în sezonul 2023/24 a ajuns până în optimile Europa League (prima prezență a echipei într-o cupă europeană).

161 de victorii, 94 de remize și 138 de înfrângeri
a înregistrat De Zerbi în cariera de antrenor.

Roberto De Zerbi, antrenor la Olympique Marseille

Mutarea lui De Zerbi (45 de ani) la Marseille este una surprinzătoare, având în vedere faptul că a fost dorit de mai multe echipe de top din Europa.

Bayern Munchen, Juventus Torino, Manchester United sau Barcelona sunt câteva dintre cluburile care s-au aflat pe urmele tehnicianului italian.

„Sunt încântat să mă alătur echipei Olympique de Marseille, deoarece am dorit foarte mult să fac acest lucru.

Istoria și prestigiul care înconjoară OM, pasiunea și fervoarea suporterilor săi, seriozitatea și entuziasmul pe care mi le-au arătat Frank, Pablo și Medhi (n.r. conducerea) au fost factori decisivi în decizia mea de a mă angaja în această provocare interesantă.

Abia aștept să mă așez pe banca de pe Vélodrome, de data aceasta în calitate de antrenor al OM, și să ajut clubul să recâștige poziția pe care Marseille o merită”; a afirmat De Zerbi, citat de site-ul clubului.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Cum a ajuns un român să fie condamnat în Rusia la ani grei de închisoare pentru spionaj, după o vizită la Soci: „I-am spus să nu meargă acolo”

Știri ultima oră
11:09
Noi tensiuni la United Bruno Fernandes poate rămâne fără banderolă! Contre cu antrenorul după umilința din Liga Campionilor

11:48
Carrick, în pericol Antrenorul lui Manchester United ar putea fi demis după 7 meciuri fără victorie » Potențialul înlocuitor

10:58
Pleacă de la Dinamo? Detalii despre situația contractuală a titularului lui Nuno Campos: „Ne doream să ne despărțim”

10:13
Șucu, partener cu Borcea Detalii despre colaborarea dintre patronul Rapidului cu fiul fostului acționar de la Dinamo. Asociați cu un fost pilot F2

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365