- România - Polonia 2-1. După scandalul de la Arena Națională, fanii polonezi care au făcut deplasarea au intrat în conflict și cu oficialii Federației Poloneze de Fotbal. De data aceasta la aeroport, înainte de plecarea din București.
La scurt timp după meci, o parte dintre suporterii oaspeților au intrat în conflict cu jandarmii pe străzile din apropierea stadionului, iar neînțelegerile s-au extins ulterior și în zona aeroportului.
Fanii polonezi și oficialii Federației, conflict pe Aeroportul Băneasa
O parte dintre fanii polonezi prezenți la meciul contra României s-au intersectat cu delegația Federației Poloneze de Fotbal, din care făcea parte inclusiv președintele Cezary Kulesza.
Cele două părți au intrat în conflict chiar pe aeroport, în zona dedicată controlului de securitate, fiind nevoie de intervenția Poliției, care a calmat spiritele.
Fanii i-au făcut mai multe reproșuri președintelui cu privire la rezultatele naționalei Poloniei, iar acesta a replicat cu: „Am jucat noi?”, potrivit publicației przegladsportowy.onet.pl, care a publicat și imagini surprinse în timpul incidentului.
Piotr Swierczewski, fost fotbalist și actual angajat al Federației, a avut o reacție dură la adresa fanilor, fiind ținut de alți membri ai delegației.
Federația a programat apoi o ședință pentru ziua de marți, unde va participa și staff-ul naționalei, pentru a clarifica situația.
Polonia luptă cu România pentru evitarea ultimului loc în grupă și va disputa ultima partidă din Liga Națiunilor marți, pe teren propriu, cu Suedia, de la 21:45.
Clasamentul grupei B4
| Loc/Echipă | Meciuri | Puncte |
| 1. Suedia | 5 | 13 |
| 2. Bosnia | 5 | 8 |
| 3. Polonia | 5 | 4 |
| 4. România | 5 | 3 |