Roland Garros: Bianca Andreescu, prima victorie pe tabloul principal la Grand Slam-ul de la Paris

Roland Garros: Bianca Andreescu, prima victorie pe tabloul principal la Grand Slam-ul de la Paris

Întreruptă la 1-1 la seturi din cauza întunericului, partida dintre cehoaica Marie Bouzkova (118 WTA, lucky loser) și Bianca Andreescu (23 WTA, cap de serie 22) s-a încheiat marți cu victoria jucătoarei canadiene de origine română. Bianca s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-4, obținând astfel calificarea în turului doi de la Roland Garros, turneu la care se află la prima participare pe tabloul principal.

HotNews.roFoto: Hotnews

În faza următoare, Bianca Andreescu se va duela cu americanca Sofia Kenin (35 WTA), învingătoare în fața italiencei Giulia Gatto-Monticone (164 WTA), venită din calificări, scor 6-3, 5-7, 6-2.

Meciul cu Bouzkova a fost primul pentru Bianca Andresscu după o pauză de peste două luni de zile, cauzată de o accidentare la umărul drept. Mai exact, Bianca nu a mai evoluat într-un meci oficial de la turneul de la Miami, unde s-a retras în setul al doilea al meciului din optimi cu Anett Kontaveit.

Andreescu a impresionat la începutul acestui an prin succesul de la Indian Welles, turneu de categorie Premier Mandatory. Tot în acest an, jucătoarea canadiană de origine română a disputat finala la Auckland (a fost învinsă de Julia Goerges, scor 2-6, 7-5, 6-1) și a câștigat turneul de la Newport Beach, de categorie "125K Series" (0-6, 6-4, 6-2 cu Jessica Pegula).

În acest sezon, Bianca a înregistrat nu mai puțin de 32 de victorii și doar patru înfrângeri.

Au mai avut loc marți (turul I):

Darya Kasatkina (RUS/N.21) - Jasmine Paolini (ITA) 6-2, 6-3

Mónica Puig (PUR) - Kirsten Flipkens (BEL) 6-1, 7-5

Irina Begu (ROU) - Lin Zhu (CHN) 6-1, 6-1

S-ar putea să te intereseze și:

Imprevizibila Bianca Andreescu, tenisul spectacol și întunericul care a întrerupt partida cu Marie Bouzkova

Lecția involuntară de tenis, victoria fără dubii a Irinei Begu și picăturile care au vrut să strice petrecerea

Roland Garros: Irina Begu vs Lin Zhu 6-1, 6-1 / Debutul perfect - Victorie în 58 de minute

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:24
Probleme mari pentru Hagi Unul dintre cei mai importanți jucători s-a accidentat și va rata meciurile cu Polonia și Suedia! Mesajul FRF
Probleme mari pentru Hagi Unul dintre cei mai importanți jucători s-a accidentat și va rata meciurile cu Polonia și Suedia! Mesajul FRF
10:23
Capăt de drum pentru Ronaldo? Ce suspendare riscă după ce a părăsit naționala » S-au dus după el la aeroport!
Capăt de drum pentru Ronaldo? Ce suspendare riscă după ce a părăsit naționala » S-au dus după el la aeroport!
09:43
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
10:13
Noi schimbări la Arena Națională Ce a decis Primăria, în perspectiva finalei Europa League care se va juca la București
Noi schimbări la Arena Națională Ce a decis Primăria, în perspectiva finalei Europa League care se va juca la București
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi
B365
30.09
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi
Citește mai mult
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi