Cristian Munteanu Simplu. Salvatore

• S-a stins Toto Schillaci, cometa care a traversat Notti Magiche.

Coppa del Mondo 1990 e prima fată de care te-ai îndrăgostit. La grădiniță, elementară, liceu. Nu contează. Oricâte iubiri vor mai veni, ea nu se desprinde niciodată de pielea ta. E prima carte datorită căreia ai văzut cum noaptea e înghițită de crematoriul zorilor.

Notti Magiche a fost imnul Mondialului din Italia. Pentru unii. Pentru noi, legații pe crucea fotbalului, a fost unul din cuie. Altul a fost România-Argentina, iar ultimul, al treilea, neașteptatul, s-a numit Toto Schillaci.

Visul lui Schillaci era și al nostru

Pornit din cartierul San Giovanni Apostolo, Salvatore a fost orice, numai un sfânt nu. Crescut pe stradă, un fel de La Masia avant la lettre, șutând la porți făcute din saci de cartofi. Pentru cei sărmani, cum era familia lui Schillaci, calea către Rai e străjuită de cartofi.

Spuneți-mi o poveste ca a lui Toto. Pe 18 iunie 1989 juca ultimul meci la Messina, în Serie B. Pe 27 august 1989 debuta pentru Juventus, în Serie A. Pe 9 iunie 1990, juca la Campionatul Mondial și marca.

În mai puțin de un an, Salvatore lăsase purgatoriul diviziei secunde din Italia și se cățărase pe San Pietro. Există un alt asemenea exemplu?

Iar noi trăiam două basme. Cel al României, câștigătoare în fața URSS, egala lui Maradona, cu Hagi un semiton mai bun decât argentinianul, și cel al lui Toto. Ambele împachetate alături de aburii pe care ți-i dă euforia libertății. Asta era darul nostru. Otrăvit pentru cei mai puțin norocoși. De atunci, din decembrie '89, și de acum. Dar nu era timp de filosofeli la discount.

Prin Salvatore trăiam și noi visul unui ce va să vină mai bun. În care meritul, meritocrația, să ne ia de mână și să ne ghideze. Pentru că el, Toto, putea. Iar dacă el, uite, a dat gol cu Austria și Cehoslovacia, reușea, așa și noi. Aveam 11 ani și cineva scosese televizorul Sport, alb-negru, în parc. Acolo l-am descoperit pe Toto.

Tricoul cu Toto Schillaci

Eu venisem pentru Roberto Baggio. Din acel alb-negru a rămas doar foarte mult gri, acum, la vestea că Schillaci nu mai e. S-a stins cometa care a traversat Notti Magiche. Singura. Ceilalți, Maradona, Roberto Baggio, au fost stele.

Salvatore a mai marcat și cu Uruguay, Irlanda, Argentina și Anglia. Văzându-l celebrând aceste reușite aveam să înțeleg fascinația oamenilor pentru artificii. Pentru mine nu există explozie mai mare de lumină decât bucuria lui Toto de la goluri.

Coppa del Mondo 1990 a trecut, e aproape desuet să mai vorbești despre ea. Ce nu trece însă, e amintirea fetelor care se lipeau, vrăjite, de tații ce priveau meciuri. Ce nu se șterge e memoria băieților care furau tricouri albe din casă, pe care scriau cu carioca: Hagi, Maradona, R. Baggio. Și unul, cel puțin unul, avea pe spate numele lui Toto.

Grazie mille, Signor Schillaci! De la dumneavoastră am învățat că fotbalul născut din iubire e inimă purtată pe dinafară.