CFR Cluj, în pierdere evidentă de viteză: Ce-l nemulțumește pe Dan Petrescu

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, s-a arătat vizibil nemulțumit după egalul de sâmbătă cu Universitatea Craiova, al treilea consecutiv în Liga 1. Tehnicianul consideră nedrept faptul că echipa sa urmează să joace din nou în campionat marți.

Dan PetrescuFoto: cfr1907.ro

"Ce mai pot să zic, dacă al treilea meci la rând suntem egalaţi în ultimul minut? Vă daţi seama care este starea mea şi a jucătorilor. S-au schimbat toate. Într-un campionat nu am făcut niciun egal, acum trei meciuri la rând egal şi egalaţi dramatic, în ultimul minut.

Craiova a jucat bine, dacă iei per total a meritat egalul, dar nu aveam voie să luăm aşa gol, nu aveam voie să luăm roşu, au fost prea multe greşeli şi plătim greşelile astea.

Era o stare de oboseală, am simţit, sunt jucători care nu s-au antrenat, gen Camora şi Bordeianu, plus că Craiova a început extraordinar repriza a doua, nu am mai făcut presing, nu am mai stat sus şi au calitate foarte bună cei de la Craiova şi au avut ocazii foarte multe.

La ora asta nu am ce să reproşez nimănui pentru că sunt prea supărat, e prea la cald, aş vrea să vorbesc altădată despre meciul acesta. Nu am timp să-l văd, eu trebuie să plec acum, pentru că programarea noastră a fost făcută extraordinar. Peste două zile jucăm.

Dacă plec cu maşina - s-ar putea să nu plec cu avionul - ajung cu o zi înainte de meci, adică luni. Cum poţi să pui marţi meciul, când noi am terminat meciul duminică?

Azi e duminică şi noi jucăm marţi. Mi se pare penibil că suntem programaţi marţi, dar aşa au făcut şi data trecută şi nu am timp să mai vorbesc de meciul acesta.

Sunt convins că a fost un penalti clar la Debeljuh, la 1-0, dar nu mai putem zice nimic când primim gol în minutul 96.

Eu nu am ce să-i reproşez lui Haţegan. Sunt foarte multe accidentări în momentul acesta, să vedem ce prim 11 găsim", a declarat Dan Petrescu după partida de la Craiova.

Cristian Balaj, președintele lui CFR Cluj, recunoaște că jucătorii sunt neplătiți de mai multe luni

CFR a marcat prin Petrila ('14), iar CSU Craiova a egalat prin Gustavo ('90+6).

CFR Cluj a terminat partida în inferioritate numerică, după ce Camora ('84) și Bălgrădean ('90+7) au fost eliminați.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj a acumulat 60 de puncte și se află pe primul loc (FCSB, ocupanta locului secund, are 51 și un meci mai puțin disputat), în timp ce CSU Craiova se află pe locul 5, cu 36 de puncte.​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:39
Haos în Liga 2 Jucătorii ar fi refuzat să se antreneze! Ce replică ar fi trimis conducerea pe WhatsApp

17:50
Radu Naum Alții nu avem?
Radu Naum Alții nu avem?
19:39
Nu se mai face patinoar? Primăria Sectorului 2, anunț important despre Arena Flamaropol: „Urmează să fie transformată”

19:53
Confruntarea Joshua - Fury, în pericol Mult așteptatul meci la categoria grea ar putea fi anulat. Care e motivul

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism
18:45

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11