- Dennis Man (28 de ani) ar putea pleca de la PSV Eindhoven în această iarnă.
- Presa olandeză susține că despărțirea internaționalului român de campioana Țărilor de Jos este tot mai posibilă.
Transferat în vara anului 2025 de la Parma, Man a avut un prim sezon bun la PSV, însă situația sa s-a schimbat în actuala stagiune.
Extrema română a pierdut teren în lupta pentru un loc de titular, iar concurența tot mai mare din atac îi limitează șansele de a evolua constant.
Dennis Man, pe picior de plecare de la PSV: „Nu mai există niciun viitor pentru el”
PSV are în prezent șapte jucători care pot evolua pe benzi, iar presa olandeză a scris despre situația lui Dennis Man și posibilitatea ca românul să plece în această iarnă.
Ruben van Bommel (22 de ani), Ivan Perisic (37 de ani) și Esmir Bajraktarevic (21 de ani) sunt fotbaliști pe care Bosz îi are la dispoziție pentru postul ocupat și de Man.
„Se pare că nu mai există niciun viitor pentru Man la PSV. Românul este încă sub contract până în vara anului 2029”, au notat jurnaliștii de la Voetbal Primeur.
Ultima sa apariție în campionat a fost pe 8 noiembrie, când a jucat doar 4 minute în victoria obținută de PSV împotriva lui Cambuur, scor 5-2.
În acest sezon, Man a adunat 163 de minute în 8 meciuri.
Concurența din atac pentru Man va crește și mai mult odată cu revenirea lui Sami Ouaissa (22 de ani), transferat în vară și în prezent accidentat.
În plus, Amir Bouhamdi (18 ani) se pregătește constant alături de prima echipă, deși nu a fost promovat oficial în lotul de seniori.
O altă soluție este Ayoni Santos (21 de ani), care poate juca atât în banda stângă, cât și în cea dreaptă.
Dennis Man a fost dorit în Italia
Dennis Man a ajuns la PSV în august 2025, după experiența de la Parma, club pentru care evoluase în Serie A.
În vară, Lazio a luat în calcul să îl împrumute pe Dennis Man, iar Atalanta s-a arătat și ea interesată de fotbalistul român.
PSV nu a vrut însă să îl lase să plece, deoarece antrenorul Peter Bosz conta atunci pe el.
Situația s-ar putea schimba însă în ianuarie, dacă fotbalistul va continua să joace puțin.