Publicat:
10.03.2025, ora 17:30
Actualizat: 31.03.2025, ora 16:18
- Florin Răducioiu (55 de ani) povestește, în episodul 5 al seriei „Lumini și umbre”, despre transferuri greșite și conflicte cu antrenorii
- Singurul român care a jucat în toate cele 5 campionate de top ale Europei admite, în interviul pentru GOLAZO.ro, că „în unele momente eram labil și slab”
- Fotbaliștii proiectează către fani imaginea unor gladiatori moderni, cu forță și încredere neclintită. Dar perfecțiunea este un mit. Dincolo de imaginea publică, sportivii au propriile momente de fragilitate, de ezitare și de cumpănă. Adevărata victorie e să le depășească.
- GOLAZO.ro vă invită să călătoriți dincolo de medalii, aplauze și glorie. Să intrăm în mintea și în sufletele sportivilor pentru a descoperi povești profund umane despre cum cazi și cum te ridici.
- Seria jurnalistică inițiată de GOLAZO.ro explorează, printr-o serie de conversații sincere, lecțiile neprețuite pe care fotbaliștii le-au învățat din propriile greșeli
- Proiectul „LUMINI ȘI UMBRE” oferă o perspectivă rară asupra vulnerabilității celor care sunt de obicei văzuți doar prin prisma succeselor lor. O sursă de inspirație atât pentru fani, cât și pentru tinerii sportivi. Ei vor afla că până și cei mai mari sportivi se confruntă cu obstacole și eșecuri. Și că greșelile nu sunt sfârșitul drumului, ci mai degrabă piese necesare pentru puzzle-ul gloriei finale.
- Episoadele deja publicate: Bănel Nicoliță (link), Ionel Dănciulescu (link), Alex Bourceanu (link), Lucian Sânmărtean (link)
Domnule Răducioiu, ce vedeți când vă uitați în urmă, la cariera dvs?
Fac parte dintre aceia care și-au îndeplinit visul, acela de a avea o carieră mai mult decât onorabilă. Am mai spus, visul meu era să dau un gol la Campionatul Mondial. Aveam 12 ani pe-atunci (n.r. - 1982), mă uitam la televiziunea bulgară și vedeam acel campionat mondial din Spania, cu echipa Italiei în care juca Paolo Rossi. Mă identificam cu acel jucător fantastic și visul meu s-a îndeplinit. E clar că acum, după atâția ani, ceva remușcări sau regrete aș avea, pentru că aș fi putut să fac mai mult.
Sunt multe sacrificii pe care le-ați făcut pentru a atinge o asemenea performanță?
Pare așa, un șablon, o frază confecționată frumos, dar nu e așa. Într-adevăr mi-am sacrificat copilăria și adolescența. Bine, eu aparțin altei epoci, dar nu are importanță. Fără sacrificiu, fără rigoare, fără perseverență, fără dorință de autodepășire nu vei reuși să-ți realizezi obiectivul, visul tău, în orice domeniu. În ziua de azi e o mare concurență, competitivitate, și trebuie să ai acea ambiție pentru a-ți atinge obiectivele și visul tău să devină realitate. Trebuie să-nțelegi de mic că fără muncă și sacrificiu nu poți ajunge nicăieri. Eu n-am văzut exemple de jucători care au devenit așa, peste noapte, mari fotbaliști.
Ce îți trebuie pentru a ajunge fotbalist de top?
E clar că e nevoie și de noroc, și oameni care să creadă în tine. Eu recunosc că am avut două persoane foarte importante în cariera mea, care m-au împins de la spate și mi-au dat putere. Când eram copil a fost Piți Varga, care m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt ca jucător din punct de vedere tehnic. După care, nea Mircea Lucescu, căruia îi sunt etern recunoscător pentru ceea ce a făcut pentru mine. E important ca fiecare să aibă un mentor.
Ca Lucescu?
Nea Mircea pentru mine a însemnat enorm. Fără el în fotbal nu deveneam jucătorul bun care am fost. După aia, da, recunosc … am făcut și eu greșeli, am și eu defectele mele. Încăpățânarea mea, modul meu de a vedea lucrurile diferit față de antrenori, ceea ce m-a adus la litigii și probleme. Nu ascund asta. Totuși, mai multe lumini decât umbre, ca să mă folosesc de numele acestei serii de interviuri.
Când ați simțit că puteți ajunge un fotbalist mare?
Totul a început de la 15 ani când nea Mircea a înțeles că am un potențial foarte bun pe care-l pot dezvolta. După 2-3 ani am început să devin titular al echipei Dinamo. Cămătaru plecase în Belgia și jucam cu Vaișcovici. La 18 ani am înțeles că pot ajunge un jucător. Am avut șansa că Dinamo juca în fiecare an în cupele europene. Pentru mine Revoluția și faptul că am semnat în Italia (n.r. în 1990) au fost o intrare într-o altă lume, într-un fotbal profesionist.
Florin Răducioiu: „Eram impulsiv, mă certam cu antrenorii”
Cum a fost?
Am învățat multe lucruri și e o mândrie faptul că am evoluat în toate campionatele importante din Europa. Am fost un tip căruia i-a plăcut să descopere și modul de a juca în alte campionate. Greșeli am făcut și eu. Anumite situații m-au făcut să merg în Germania, cu toate că nu voiam, sau în Anglia. Mă certam și cu antrenorii, pentru că eram încăpățânat. Luam decizii la cald. Și-n joc eram un tip foarte impulsiv și asta m-a adus în anumite greșeli în a alege echipe. N-am regrete și rămân cu performanța de a înscrie în toate campionatele foarte puternice.
Care a fost primul antrenor care v-a remarcat?
Piți Varga a fost unul dintre cei mai mari jucători în anii ‘60 - ‘70. Un talent extraordinar care nu s-a exprimat atât de mult. Cei de vârsta mea știu motivele. Îi plăcea, din păcate, alcoolul. A avut acest viciu care l-a distrus. M-a învățat foarte multe din punct de vedere tehnic. Eu eram necoordonat și nu știam să lovesc bine mingea. Aveam nevoie de tainele tehnicii de bază. Să dau pasă cu latul, să preiau în viteză.
Care a fost impactul cu prima echipă a lui Dinamo, la 15 ani?
La 15 ani mi se pare că am debutat cu Poli Timișoara. Ușor, ușor nea Mircea mă lua cu echipa mare. Eram stingher, un copil … Pe acei mari jucători îi văzusem doar la televizor și când am fost copil de mingi cu câțiva ani înainte. Eram foarte emoționat și nu știam cum să mă comport. Trăiam un film! Eu eram un copilaș de 50 de kile. Îmi aduc aminte că din când în când, mic fiind, duceam gențile de la autocar la stadion sau la Săftica.
Cum l-a destabilizat pe Răducioiu relația cu Janine
Care ar fi primul moment greu pe care l-ați depășit în cariera de fotbalist?
Primul moment greu l-am avut la Verona. La Dinamo a fost o perioadă foarte frumoasă în care începusem să joc la un foarte bun nivel. Mi-a dat posibilitatea să joc la un nivel internațional. Erau și faimoasele derby-uri cu Steaua. În țară a decurs totul frumos, totul bine. Revenind, primul moment dificil l-am avut la Verona. Am făcut marea greșeală că am plecat de la Bari (n.r. în 1991). Am avut un moment foarte greu personal, dar și din punct de vedere fotbalistic. A fost un dezastru pentru mine din punct de vedere al eficienței atunci. Am marcat doar două goluri. Jucam bine, ajungeam în fața porții și greșeam. Eram într-o fază din punct de vedere mental…
Și …
Nu mai vreau să intru în detalii, dar am avut acea problemă personală cu acea … care mi-a răpit… (n.r. se referă la relația cu fotomodelul Janine, Miss România pe atunci). Nu mai vreau să intru în detalii. Totul s-a terminat cu o retrogradare. Țapul ispășitor a fost Răducioiu pentru că se așteptau la mai multe goluri și să ne salvăm, lucru care nu s-a întâmplat.
Vă afectau pe teren probeleme personale?
Un pic da! M-a afectat foarte mult acea relație pe care am avut-o cu o fată ... M-a făcut să-mi pierd busola și să nu mă mai ... Nu mă mai puteam concentra. Mă antrenam bine, dar era clar că ceva nu era în regulă cu mine din punct de vedere mental, psihic. Aveam 22 de ani și n-am reușit să-i fac față acelei presiuni.
În anii ‘90, italienii te distrugeau din punct de vedere mediatic dacă erai atacant și nu înscriai goluri. Te distrugeau pur și simplu! Florin Răducioiu
Ce trebuie să facă un fotbalist pentru a se adapta rapid într-o altă țară?
Să învețe cât mai repede limba și să se înconjoare de cei mai importanți oameni din echipă. E inevitabil că ai nevoie de un moment de acomodare. Nu prea mare, pentru că oamenii nu te așteaptă.
Bani, probleme, familie
Care a fost calitatea care v-a ajutat cel mai mult în străinătate?
Am fost un tip foarte deschis, foarte zâmbăreț și dornic de a învăța ceva. Inițial am fost un pic timid și aveam nevoie să cunosc lumea. După, am vorbit cu oamenii și mi-am făcut foarte mulți prieteni. Tot timpul am vrut să învăț ceva de la oamenii care au fost mai buni decât mine. Asta a fost o calitate, cu toate că am foarte multe defecte. E o calitate de-a mea pe care am avut-o și pe care o voi avea totdeauna. Mă mândresc cu ea.
E greu de gestionat succesul?
Da! Trebuie să fii foarte echilibrat ca persoană și să știi de cine să te înconjori, de oamenii care sunt lângă tine. Asta o spun pentru că am avut și eu probleme din acest punct de vedere. Se ajunge întotdeauna la bani și trebuie să știi cum să-ți gestionezi banii. Azi e cu totul altceva și jucătorii știu foarte bine să-și gestioneze banii. Au manageri foarte buni. Din punctul ăsta de vedere s-a făcut un progres. Lumea vine lângă tine pentru că ai bani și succes. Vrea notorietate, vrea să stea lângă tine. E greu și e important cine stă lângă tine, fie că e soția, fie că e prietena. Este extrem de important ce sfaturi îți dau. Trebuie să știi să gestionezi și problema părinților, pentru că dai de bani și ai contracte de milioane și evident sunt părinții și frații. Trebuie să te gândești la mama, tata, familia ta, dar cu mare atenție pentru că poți intra într-un cerc vicios din care să nu mai ieși. Mie mi s-a întâmplat, dar nu vreau să deschid subiectul. Am făcut ceva greșeli în acest sens și n-am fost perfect. Trebuie gestionat cu mare atenție și realism.
E o oală cu mai multe ingrediente și trebuie să existe și o doză de egoism. Adică să te gândești în primul rând la tine și apoi la familia ta Florin Răducioiu
Cum trebuie să gestioneze sportivii relațiile personale, amoroase, extra-sportive?
Trebuie să dai prioritate faptului că ești un jucător profesionist și că ești foarte bine plătit și nu merită să pierzi nopți și să faci prostii. În momentul în care te căsătorești, lucrurile astea trebuie să dispară, nu trebuie să mai ai aventuri. Cel puțin așa am făcut eu. M-am căsătorit destul de tânăr pentru că simțeam nevoia de o femeie care să stea lângă mine și să-mi fac o familie. Am făcut-o și lucrurile au durat. Am fost un profesionist desăvârșit. Nimeni nu poate spune de mine că am fost implicat într-o poveste urâtă.
Florin Răducioiu: „Am greșit că m-am retras de la națională”
Regretați vreun transfer, în afară de cel de la Bari la Verona, în ‘91?
Da! Transferul de la Campionatul European din ‘96, să mă duc de la Espanyol la West Ham. A fost o mare greșeală, pentru că n-avea sens. După doi ani și jumătate din campionatul spaniol, care era perfect pentru mine și modul meu de a juca … Eram într-o echipă bună, eram un idol. Am semnat pentru bani și nu trebuia să o fac. M-am dus într-un campionat dificil din punct de vedere fizic. Și nivelul tehnic era scăzut, nu se compară cu cel din ultimii 15 ani, când Premier League a devenit cel mai frumos. A fost o decizie dezastruoasă. Recunosc, pentru bani. A fost greu în Anglia. De asta am rezistat șase luni și s-a dovedit a fi o greșeală mare a mea.
Sunteți foarte atașat de echipa națională.
Absolut! Dar am făcut o greșeală și o recunosc: în ‘96 (n.r. când avea 26 de ani) m-am retras de la națională în mod impulsiv. Începusem să am probleme și mă certasem cu nea Puiu. Simțeam că ceva nu mai e în regulă și am predat armele. E o greșeală de-a mea, dar o las în urmă pentru că până în ‘96 am făcut lucruri frumoase. Rămân cu regretul că ar fi trebuit să rămân în continuare și să mă bat pentru tricoul de titular. Eram în unele momente labil și slab. E ok și așa …
Ați avut vreodată presiunea autodepășirii?
Da! Eu am avut-o. Am mai spus că atunci când ești atacant în țări străine, oamenii așteaptă mai mult de la tine. Nu reușeam tot timpul și intram în probleme, în momente delicate, mă autocriticam. Mă accidentam și abia așteptam să revin. Presiunea era pe mine pentru că eram atacant. Totuși, presiunea trebuie să existe pe toți jucătorii. Când aud că nu e presiune, nu cred. Nu poți trăi fără presiune. Nu este șah, fotbalul e stres, adrenalină, ceva ce nu poți gestiona așa de ușor. Așa am trăit tot timpul, ca o ruletă! Cu bune și cu rele, pentru că n-am fost un fenomen, dar am încercat să-mi fac treaba cât mai bine. Am eșuat la unele echipe, la altele nu.
Ce probleme sesizați la fotbalistul român, la modul general?
Dorința de autodepășire în momentele cele mai complicate. Jucătorul român nu vine dintr-un climat favorabil. Putem vorbi de lucrurile tehnice pe care nu le învață de mic, de climatul în care trăiește, societatea. La noi e foarte mult negativism, suntem critici și vrem foarte mult. Nu e un climat sănătos. Mulți jucători, tineri, ar trebui să plece în Occident de la 15-16 ani. Exemplul lui Drăgușin: a ajuns în campionatul italian, a învățat anumite lucruri pe care nu le-ar fi învățat niciodată. După care s-a maturizat și a ajuns în campionatul actual, al Angliei. Cu bune, cu rele, este acolo. Dacă ar fi fost Drăgușin la FCSB sau Dinamo, ar fi fost un jucător de top? Nu! Îmi pare rău, dar ăsta e adevărul.
Acum sunt implicat la Barca Academy, un proiect frumos. Climatul este foarte prietenos. Eu simt că întineresc în mijlocul copiilor Florin Răducioiu
Ce a făcut diferența la Florin Răducioiu în a reuși și a eșua?
Wow! E o întrebare foarte … Eu aveam nevoie tot timpul de o provocare. Trebuia să trec prin ceva aparent dificil ca să pot să fiu mai bun, mai eficient. Cred că acolo ar fi diferența, de a trece prin ceva dificil și apoi să-mi dau seama că nu mai merge și că trebuie să mă resetez. Să mă reinventez. Am și eu regretele mele. Mă uit în timp și aș fi vrut să dau mai multe goluri. Aș fi vrut și eu să fiu golgeterul echipei naționale din toate timpurile, ceea ce nu am reușit. M-am oprit la 21 de goluri …
Galerie foto: Răducioiu în fotbalul mare
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
