Publicat:
13.01.2025, ora 13:00
Actualizat: 13.01.2025, ora 13:50
- Alexandru Bourceanu (40 de ani) este primul fotbalist care abordează deschis nevoia psihoterapiei pentru jucătorii din România
- În episodul 3 al seriei „Lumini și umbre”, fostul căpitan al Stelei vorbește despre suferințele unei cariere spectaculoase
- Fotbaliștii proiectează către fani imaginea unor gladiatori moderni, cu forță și încredere neclintită. Dar perfecțiunea este un mit. Dincolo de imaginea publică, sportivii au propriile momente de fragilitate, de ezitare și de cumpănă. Adevărata victorie e să le depășească.
- GOLAZO.ro vă invită să călătoriți dincolo de medalii, aplauze și glorie. Să intrăm în mintea și în sufletele sportivilor pentru a descoperi povești profund umane despre cum cazi și cum te ridici.
- Seria jurnalistică inițiată de GOLAZO.ro explorează, printr-o serie de conversații sincere, lecțiile neprețuite pe care fotbaliștii le-au învățat din propriile greșeli
- Proiectul „LUMINI ȘI UMBRE” oferă o perspectivă rară asupra vulnerabilității celor care sunt de obicei văzuți doar prin prisma succeselor lor. O sursă de inspirație atât pentru fani, cât și pentru tinerii sportivi. Ei vor afla că până și cei mai mari sportivi se confruntă cu obstacole și eșecuri. Și că greșelile nu sunt sfârșitul drumului, ci mai degrabă piese necesare pentru puzzle-ul gloriei finale.
- Episoadele deja publicate: Bănel Nicoliță (link), Ionel Dănciulescu (link)
Mulți foști fotbaliști spun că anii când au jucat au fost cei mai frumoși din viață. Pentru tine cum au fost?
N-aș putea să spun că au fost cei mai frumoși ani din viață. A fost, într-adevăr, interesant, emoționant și intens, dar au trecut, Ar fi păcat să trăiesc și să fiu prins în trecut. Dacă mă uit înapoi, sunt împăcat cu ce s-a întâmplat. Pe de-o parte, știu că am avut un noroc incredibil să fiu în acel procent infim de oameni care pornesc la drum cu visul de a juca fotbal și chiar ajung fotbaliști profesioniști, cu meciuri în națională. Pe de altă parte, cu anumite lucruri schimbate în viața mea, la modul de a mă odihni, de a mă hidrata, lucrurile puteau să fie diferite. Se putea mult mai bine.
O carieră de succes aduce multe bucurii, dar uneori și sechele. La tine au rămas multe?
Da! Cele mai evidente sunt acele momente când te ridici din pat dimineața sau când ieși cu prietenii să joci un meci. Eu nu am conceptul ăsta de a juca prietenește. Deci da, sunt durerile de tendoane, articulații, cartilaje, mușchi, de hernii de disc. Astea sunt ușor de gestionat și cumva sunt normale. Cred că, totuși, cele mai mari probleme sunt la nivel emoțional. Eu am trecut prin momente dificile și într-o oarecare măsură le-am depășit.
Dă-ne niște exemple.
Momentele în care am suferit o accidentare și a trebuit să o gestionez. Mult mai multe au fost situațiile în care am pierdut un meci și trebuia să ne fie rușine că am pierdut meciul. Sau dacă pierdeam cu 6-0, trebuia să ne punem în genunchi și să cerem scuze publicului ca și cum n-am fi dat totul pe teren. Alt exemplu de probleme la nivel emoționat ar fi lucrurile pe care ni le-am dorit și nu le-am atins, cum ar fi, pentru mine, dorința de a mai juca încă o dată în echipa națională …
Alexandru Bourceanu despre traumele carierei de fotbalist
Care a fost cel mai greu moment din cariera ta?
Eu am venit cu un bagaj emoțional destul de dificil de gestionat. Poate că n-am fost în stare să gestionez foarte bine unele lucruri pentru că am perceput anumite situații ca pe niște traume. E clar că insuccesele și durerea nereușitei s-au construit de la eveniment la eveniment și mi-a fost din ce în ce mai greu să gestionez partea emoțională. Asta e o lecție care trebuie învățată de la grădiniță și anume că noi confundăm ceea ce suntem cu ceea ce facem. În fotbal există tendința antrenorilor de a se folosi de ego-ul jucătorilor și de a suprapune ego-ul legat de “cine sunt eu” peste cel de “ce fac eu”. Dar “cine sunt” și “ce fac” sunt două lucruri diferite. Dacă am pierdut un meci, n-are de ce să-mi fie rușine, fotbalul este ceea ce fac eu. De exemplu, dacă podcastul ăsta nu iese bine, unul dintre voi va lua chestia asta personal și va spune: ”Aaaahhh, nu sunt bun”. Ba nu, tu ești același om, chiar dacă cel intervievat se descurcă sau nu. Dacă s-a întâmplat ceva, ai făcut o greșeală, nu tu ești cel greșit. De aici au pornit marile probleme.
Crezi că ai fost superficial în anumite momente ale carierei tale?
E clar că am fost superficial cu anumite lucruri. (...) Cred că un lucru de care eram conștient că nu trebuia să-l fac între 18 și 22 de ani (...) este faptul că am băut Coca Cola mult și faptul că am băut alcool. N-am făcut-o înainte de meciuri, dar dacă n-aș fi făcut-o deloc mi-ar fi fost mai bine. Sunt sigur că la nivel de creier mi-ar fi fost mai bine. Mi-ar fi plăcut, deci, ca lucrurile astea să nu le fac. (...) Dar atât știam la momentul ăla și nu înțelegeam efectele negative.
Te-ai gândit la bani atunci când ai început saltul în carieră?
Când nu joci fotbal, e ușor să te gândești la bani. Nu știu cum sunt ceilalți, dar eu, pe teren, nu m-am gândit la bani. Rareori, când jucam pe o primă fabuloasă, lucru care s-a întâmplat de două - trei ori … Dar în rest nu mă gândeam la bani. Încercam să fiu mai bun decât cel din fața mea și să fiu un jucător de echipă. Am înțeles greșit să fiu un jucător de echipă în sensul de a alerga mai mult și de a ajuta când ceilalți n-aveau nevoie de mine. Am început să câștig bani la 23 de ani, când m-am transferat în Liga 1. Până atunci nu pot spune că am câștigat bani.
Ce te motiva atunci când erai fotbalist?
Să ajung la un nivel mai bun. La un moment dat am derapat, dar eram în contextul primei accidentări. (...) Acolo am fost superficial, pentru că știam că trebuia să fac anumite lucruri și eu n-am făcut lucrurile astea. Deja aveam o problemă emoțională și nu eram conștient de asta, iar cei din jurul meu n-au avut abilitatea de a-mi semnala sau poate n-au observat.
Ai fost vreodată aproape să clachezi?
Aaa, de multe ori. De multe ori, da! După accidentări mi-a fost dificil, mai ales după prima. După ce am conștientizat că accidentarea este gravă, au fost multe rânduri când am vrut să mă retrag. Mă întrebam cu ce o să mă ocup, cu ce o să câștig bani și îmi ziceam că trebuie să continui să fac chestia asta (n.r. recuperarea pentru a reveni în fotbal). În momentele alea nu mai ai pasiune pentru fotbal, ești în cârje, abia mergi pe stradă … (...) Am fost aproape să clachez, dar cumva m-am ținut pe linie și am mai revenit o dată și încă o dată. Poate de asta m-am și lăsat de fotbal la momentul ăla. Nu eram convins că mai pot juca fotbal.
Cred că am făcut bine când m-am retras la 34 de ani. Durerile pe care le am astăzi la nivelul mușchilor, tendoanelor, articulațiilor sunt destul de mari. Pe de altă parte, probabil că aș fi putut reveni după accidentări, dar la vremea aia nu mai credeam că pot fi competitiv … Alexandru Bourceanu
Ce sfat ai avea pentru fotbaliștii care sunt și ei în situații emoționale complicate, gata să clacheze?
(...) Dacă ar fi un lucru pe care mi l-aș spune în momentul ăsta, dacă m-aș putea întoarce în timp la un anumit moment (...) mi-aș spune să fac tereapie. Și este ce le recomand tuturor celor care simt că ceva nu e potrivit pentru ei. (...) N-am cunoscut mulți oameni care să fie împăcați cu ei. Poate sunt, dar nu-i știu eu …
„Sportivii trăiesc într-o bulă”
Sunt fotbaliștii rupți realitate uneori, datorită celebrității, și din cauza asta unii fie pierd controlul, fie se supra-sensibilizează?
Sunt mai multe discuții, dar da, am trăit într-o bulă. Cine joacă fotbal, la un nivel, trăiește într-o bulă. E un risc mare când trăiești într-o bulă a fotbaliștilor în care sunt incluși adversari, colegi, mass media. Nu știi cât e impozitul pe an la casă, nu știi chestii din astea … Eu, cel puțin, habar n-aveam. (...) Dar există și o bulă mai mică, să-i spunem, în care (...) senzaționalul vinde. Că eu am jucat bine, nu-i nimic senzațional în asta. Dar dacă am fost la o petrecere până dimineață și am băut alcool și am făcut niște ghidușii, e ceva de 7 ori mai important, deci s-ar putea ca cele două chestiuni să nu se influențeze. Despre mine aia se va vorbi, nu se va spune cât de bine am jucat. Sau dacă joc bine, e ok, dar dacă joc un meci prost, pffff … e un dezastru mondial. Și, sigur, fiind la Steaua / FCSB, ești tot timpul în lumina reflectoarelor. Știrile negative se caută, pentru că toți avem 3 butoane care ne provoacă atunci când sunt apăsate: mă refer la frică, lăcomie și simbol social. Fiecare are în el și sub-butonașe care sunt atinse când cineva aparent fără merite ajunge la nivelul ăla și trebuie să-i dăm puțin hate. Antrenorii folosesc asta și am încercat-o și eu, dar nu-mi prea place. Creează situația de noi versus ceilalți, noi împotriva tuturor, iar ceilalți devin dușmani. Pentru a ne uni noi împotriva dușmanului comun, adică presa, Dinamo, x… “uite ce a zis despre noi”. Am fost în acea bulă, e mai ușor să gestionezi viața în acea bulă.
Dacă joci fotbal sau faci un sport, ai nevoie de acea bulă. Dacă atenția ta nu e sută la sută pe ceea ce faci, derapezi și vine cineva și îți ia locul Alexandru Bourceanu
Ce probleme emoționale ai avut ca sportiv în activitate?
Au fost probleme emoționale pe care le-am avut. Erau legate de eșec. Tot ce nu era victorie era privit ca un eșec, ca un capăt de țară. E dificil să vorbești despre asta în sport, unde totul e competitiv și nimic nu mai contează. Sănătatea jucătorilor nu mai contează. Ceea ce simt jucătorii nu mai contează. Totul este despre rezultat, iar altceva nu mai contează.
Ai regrete legate de cariera ta de fotbalist?
Am avut multe. A fost dificil să trec peste faptul că n-am mai jucat la națională. Ultima dată a fost la 29 de ani (n.r. înainte de accidentare). La momentul ăla eram titular în echipă la fiecare meci. Mi-a fost foarte greu să concep că de la postura pe care o aveam, pac!, totul a luat-o în sens opus. A fost foarte dificil să înțeleg asta. (...) Cred că am depășit-o, când vă vorbesc acum sunt peste 90% relaxat. E în trecut, n-am ce să mai fac, n-o să mai joc niciodată la echipa națională de fotbal a României. (...) Ăsta a fost unul din marile regrete.
Și altul?
Am mai avut un regret mare că la momentul în care am început să câștig bani, am început să mă accidentez. Dacă câștigam câteva milioane de euro și eram milionar, (...) sigur aș fi continuat pe un drum. Acela de a avea o relație proastă cu mine și de a proiecta asta asupra celor din jurul meu. Din perspectiva asta am avut noroc și mi-e dificil să spun asta, e o chestie pe care o gândesc de puțin timp. Faptul că am pierdut contracte importante și am refuzat o sumă de bani pentru a juca la Euro în 2016 - și din păcate nu s-a întâmplat - a fost un lucru care pentru o perioadă de mai mulți ani m-a întristat. Am depășit-o și pe asta în ultimii doi ani.
Care a fost implicarea părinților tăi atunci când ai făcut primii pași în fotbal?
Ăsta e un subiect esențial. De aici pleacă totul. (...) Cred că implicarea părinților mei a fost ideală. Alte lucruri puteau să le facă mai bine, dar aici implicarea a fost ideală. (...) M-au susținut să merg la fotbal, au acceptat să mă mut de la cel mai bun liceu din Galați la liceul sportiv, s-a întâmplat în clasa a 10-a pentru a putea continua fotbalul. Practic, drumurile se despărțeau și ori mergeam spre fotbal, ori spre altă carieră. Au fost de acord cu asta instant. În afară de primii ani în care îmi spuneau să-mi fac temele, nu mi-au mai spus niciodată nimic. Faptul că n-au mers la antrenamente și la meciuri le-a permis să nu mă evalueze. Era suficient că aveam doi antrenori, nu mai aveam nevoie și de alții de acasă. Nu mi-au spus niciodată “bă, tu trebuie să joci fotbal ca să câștigi bani” sau “bă, tu ne scoți din foame”. Pentru că da, se întâmplă asta! Sigur că acum spunând asta, am creat un conflict intern tuturor celor care fac așa ceva, am provocat ceva în ei. Faptul că părinții m-au lăsat în grija antrenorilor și și-au făcut doar partea lor, cât au știut de bine, a fost ideal.
Avertisment pentru părinții tinerilor fotbaliști: „Nu vă mai băgați!”
Cum așa?
Această evaluare constantă a tinerilor de către părinți care nu știu nimic despre fotbal este extrem de dureroasă. Pune presiune pe copil și e incorectă. Tu nu știi ce a vrut antrenorul să facă, nu știi de ce lucrează asta, nu știi multe lucruri. Iei din autoritatea antrenorului și copilul îl va trata ca pe unul care nu știe ce face. Indiferent dacă antrenorul știe sau nu, dacă ai avut încredere să-ți lași copilul acolo, atunci lasă-l! Dacă nu, du-l în altă parte sau fă-te antrenor. Fie că ești mămică sau tătic, asta e esențial pentru un tănâr jucător. (...) Părinții pot ajuta enorm. Părinții mei, pentru că au avut încredere să mă lase pe mâna acelor oameni la stadion, (...) mi-au făcut un mare bine. Suportul nu înseamnă să îți bombardezi copilul cu întrebări despre fotbal. Suportul înseamnă să ai încredere că el (n.r. copilul) și cei care au grijă de el sunt pe drumul cel bun. În momentul în care lucrurile nu merg bine sau copilul joacă prost, ultimul lucru de care copilul are nevoie este încă o evaluare “profesionistă”.
Ai renunțat la un liceu foarte bun pentru a merge la un liceu sportiv. Cum au privit părinții decizia asta?
Mama a plâns, s-a exteriorizat. Tata a părut OK. Dar amândoi au acceptat instant. Poate și pentru că au realizat că asta este cu adevărat ceea ce îmi doresc. Dacă stau și mă gândesc, când eram mic mă jucam numai cu mingea. Dacă aveam, că le distrugeam repede, iar noi în cartier nu prea eram la cel mai înalt nivel financiar. Cu greu ne permiteam o minge. Trăiam într-un cartier de case și eram puțini copii. Câteodată cumpăra unul o minge, alteori altul. Dacă n-aveam minge de fotbal jucam cu cea de baschet și asta era situația. Mama a cceptat deci instant, dar s-a întristat puțin pentru că-și dorea o carieră academică pentru mine. Mă întreb câteodată cum ar fi arătat acea carieră. Nu știu care ar fi fost direcția, dar cu siguranță ar fi fost interesant. Nu știu dacă ar fi fost la fel de intensă ca fotbalul.
Ai spus că vii dintr-o zonă mai puțin bogată a Galațiului. Cum a fost copilăria ta?
Cred că e al patrulea an de terapie și mi-e dificil să navighez mai adânc în amintirile copilăriei, sunt la un nivel destul de superficial. Din ce îmi amintesc, copilăria mea a fost frumoasă. Am mai fost afectat de câteva lipsuri, de lipsa unei mingi, a mai lipsit nu știu ce… De asta îmi doresc ultima pereche de ghete acum. Însă nu cred că am simțit lipsuri, tot ce aveam era tot ce ne trebuia. E frumos pentru că ne bucuram de o ciocolată. Pare că nu te bucură nimic și încerc să mă bucur de lucrurile frumoase. De asta am și dezvoltat în mod natural obiceiul ăsta de a merge la cafenea și a bea cafeaua. Ok, ai aparat acasă, apeși un buton și e gata. Dar pe lângă faptul că la cafenea e și puțin mai bună, e o bucurie. Dacă ești și cu cineva cu care împărtășești lucruri și care ți-e drag, e excelent. Câteodată par lucruri normale care ni se cuvin, dar bucuria e tot ce contează. Poate înainte de ‘89 a fost ceva mai bine pentru că era acel sistem (...) și toată lumea se descurca.
Amintiri ..
Hai să ne amintim că mâncam portocale doar în decembrie! Când prindeai o portocală ți se părea că ai ajuns în nu știu ce țară. Mai erau și acele banane verzi, care erau pe șifonier și n-ajungeai la ele, le așteptai să se coacă. Am reușit să fur bananele, eu cu frate-miu. Le-am furat și am mâncat o banană întreagă. Mi-a fost rău și de-atunci n-am mai mâncat banane! (...) Pentru mulți ani n-am mâncat banane pentru că am mâncat până la epuizare când eram mic pentru că nu erau pe toate drumurile.
A, și când vedeam sticla aia de băutură carbogazoasă, de Coca Cola sau Fanta sau… Pfoaaaai, era sticlă de sticlă și apărea numai în decembrie. Era wow, wow, wow! Era senzațional atunci Alexandru Bourceanu
Sigur au fost și momente mai întunecate.
Au fost și lucruri care m-au afectat într-o oarecare măsură, dar îmi amintesc în mare parte copilăria frumoasă. Traiul n-a fost într-atât de greu în acea perioadă. Când ne-am apropiat de anii 2000 a fost cea mai grea perioadă pentru mine și familia mea din perspectivă financiară. Dar trăiam probabil la fel de rău ca majoritatea populației. Într-adevăr, nu ne curgea apa caldă din perete. Era dificil să te speli cu apă rece sau să te speli foarte rar, că trebuia să încălzești apa într-o oală mare pe aragaz... Nu era o viață ca acum. Într-adevăr, atunci a fost o perioadă grea pentru familia mea, și cu mâncarea era dificil. Dar copilăria, per total, a fost faină. Ca să continui și să spun cât de bine este acum, și ce spun nu se raportează la “milionarul” din mine, ci la o masă mare a populației, că încă mai sunt oameni cărora nu le curge apa din perete … Revenind: noi am dormit 8 inși în două camere sau într-o cameră și ceva care poate fi numit hol. A fost dificil, dar nu pot spune că a fost un capăt de țară. Ne tot ne bucuram de ciocolată când o prindeam.
Bourceanu versus adversari celebri
Când consideri că ai atins maturitatea în fotbal?
Maximum meu a fost în Rusia (n.r. sezonul 2017-2018, locul 7 cu Arsenal Tula). Maximum de performanță a fost în acel sezon 2013 (n.r. campion cu FCSB, optimi în Cupa UEFA). În acel moment nu eram conștient de anumite lucruri, puteam să fac ajustări în viața mea pe care nu le-am făcut. În Rusia s-a întâmplat să am cel mai bun program și o performanță foarte bună. Am fost destul de împăcat cu mine însumi, deși nu începusem încă terapia. Familia mea era departe, am fost singur în mare parte, fără soție și copii. Sigur că pe termen lung asta ne-a afectat pe toți, dar atunci am jucat fotbalul cel mai bun. Din punct de vedere al potențialului meu la mușchi și tendoane eram mai scăzut decât cu 5 ani înainte. În schimb la nivel de comunicare, decizii, execuții, am fost la cel mai bun nivel. Apoi m-am accidentat. Acolo chiar pot spune că a fost vorba de ghinion, am stat aproape 8 luni. (...)
Accidentări, depresie, somnifere
Te-ai întâlnit cu depresia?
Nu știu dacă m-am întâlnit cu depresia. Dar sigur am avut stări depresive. E posibil să mă fi apropiat, dar nu știu dacă m-am întâlnit. M-aș victimiza dacă aș spune că da, dar în același timp n-aș fi total sincer. Am avut o tendință de-a lungul carierei de a mă victimiza. Am avut stări depresive, am fost întristat, am fost dezamăgit. Mi-a fost greu și îmi este greu, iar ăsta e un lucru pe care nu l-am depășit, să mă uit la meciurile pe care le-am jucat, încă nu reușesc să mă deconectez de ceea ce am făcut. Să mă deconecteze de faptul că nu sunt fotbalist și că am jucat doar fotbal. Eu sunt Alex, un om care în anumite zone pot fi considera normal după normele sociale, în altele mai puțin. N-aș spune bolnav, dar care are o doză de nebunie. Adică nu urmez anumite norme sociale. Dar nu sunt fotbalist, n-am fost fotbalist. Am jucat fotbal, într-adevăr. Nu cred că m-am întâlnit cu depresia, ci doar m-am apropiat pentru că una dintre simptomele depresiei este inabilitatea de a dormi. În ultimele sezoane am dormit foarte mult cu pastile.
Ce fel de …
Pastile pe care cumnatul meu le prescrie oamenilor bolnavi, care au dureri. La nivel cerebral te afectează, dar astea erau somniferele cu care puteam să dorm. (...) Era o pastilă uzuală, nu ne-am dopat. Când spune lumea că în 2013 ne-am dopat este cel mai mare compliment pentru că noi mâncam piept de pui și beam acele băuturi izotonice pe care le bea toată lumea. Dacă arătam dopați e wow! (...) Dar m-am chinuit cu somnul mulți ani de zile. Am luat și ceva homeopat, dar trebuia să iau mai multe ca să-și facă efectul. Și dimineața eram cam zăpăcit. Mi s-a întâmplat înainte de meciuri incredibil de importante și de grele să dorm 5-6 ore forțat ... Da, pot spune că m-am apropiat de depresie.
Sportivii au de gestionat și relația cu presa, prin intermediul căreia ajung la fani. Cum a fost pentru tine?
(...) Poți să-ți faci o viață mult mai bună dacă ai imagine bună, dacă ai o relație bună cu presa sau pe social media. Poți câștiga bani și poți câștiga contracte din chestia asta. Eu am neglijat-o total … (...) Ideea este că aș fi putut să am beneficii de pe urma asta dacă eram cât de cât dezvoltat aici și n-am făcut-o. Sunt rău la networking. (...) Iar relația asta neprietenoasă … de exemplu, eu n-am vorbit șase ani cu presa decât la interviurile obligatorii, pentru că n-am reflectat destul și pentru că n-aveam nevoie atunci. Dar această relație m-ar fi ajutat în momentul ăsta să am un contract cu o televiziune, de exemplu, să câștig bani din experiența mea. E mult mai ușor să câștigi bani la televizor decât să fii antrenor. (...) Aici cred că puteam să fac mult mai bine, dar aș fi fost în afara zonei de confort, trebuia să ies din bulă. Mă învârt în cerc și în continuare networking-ul îl fac foarte rău. (...)
Când ai început să reflectezi la ce vei face dacă mâine spui stop?
După ce m-am accidentat am început să mă gândesc. Înainte aș fi vrut să fac acea școală de antrenori la care am fost doi ani. O puteam face înainte de 2012, fără să mă duc. Nu exagerez! Dacă eram un pic mai rapid, chiar să primesc o ștampilă fără să fac nimic. Dacă eram în acel moment abil să-mi fac networking, să cunosc oameni, ajungeam la licența B așa: pac! Cum s-a întâmplat cu cei dinaintea mea. E trist că cei de dinaintea mea, care au primit ștampila, vorbesc despre noi, care deja avem vreo 5-6 ani de școală și abia ne târâim să facem licențele. Așa e sistemul! E normal să mergi la școală și să înveți, dar e normal să învețe și alții. (...) Sunt OK cu asta, dar nu sunt OK cu modul în care s-au comportat cei care au primit și nu apreciază. Care au primit ceea ce nu li s-a cuvenit și vorbesc despre alții. (...)
Ai trecut prin multe. Ce este necesar să înțeleagă un tânăr talentat la început de drum?
(...) Cred că a se cunoaște pe sine însuși la un nivel fundamental e primul lucru pe care l-aș spune. Pentru că indiferent dacă joacă sau nu fotbal, el va fi cu el până când moare și trebuie să se descurce cu asta. Singura persoană cu care trebuie să te descurci ești tu însuți, de restul mai poți să fugi, te mai ascunzi. Un alt lucru la nivel fundamental, pentru cei care au nevoie, este terapia. Mulți dintre noi ne îndoim de noi. Avem emoții și gânduri cu care ne e dificil să ne descurcăm. Și dacă nu ne descurcăm singuri, n-ar trebui să fie nicio problemă. La mine marea problemă este contextul social și faptul că am crescut la Galați, unde …. “Trebuie să nu plângi”, “Trebuie să fii tare”, “Trebuie să nu-ți exprimi emoțiile”, “Trebuie să-ți ascunzi emoțiile”, “Dacă faci terapie ești nebun”. Am crezut asta, cu siguranță. D-asta nu m-am dus decât la 30 de ani.
Alte sugestii pentru …
Ce ar mai ajuta pe cineva la început de drum: meditația. Pentru că poți deveni mai conectat cu momentul prezent, îți îmbunătățești abilitatea de a fi mai atent la cei din jurul tău. (...) Apoi, a avea grijă la viața personală. Cred că somnul e cel mai important. A limita interacțiunea cu dispozitivele este un lucru interesant. A evita tentațiile și lucrurile simple. Și, orice s-ar întâmpla, trebuie să ai noroc. Dacă faci astea bine îți cresc șansele, dar nu e o garanție. Trebuie să ai noroc. (...) La nivel macro, dacă-mi urmăresc viața, am avut noroc, ohoo! Și în felul ăsta înțeleg că altcineva putea să fie pe acea poziție și că lucrurile care mi se întâmplă nu mi se cuvin.
Ce crezi că a făcut diferența în cazul tău în a reuși și a claca?
(...) E vorba de resursele pe care le-am avut pentru a-mi depăși limitele și vulnerabilitățile sau momentele mai puțin bune. Cred că un lucru este curajul, care e născut din frică. A avea curaj înseamnă să faci ceea ce îți e frică să-l faci. Cea mai mare abilitate cu care m-am născut, dar pe care am avut norocul să o hrănesc, a fost abilitatea creierului meu de a merge mai departe. Fotbalistic a fost abilitatea creierului meu de a trece de ultima acțiune și de a trece la următoarea. N-am reușit tot timpul, dar în multe am reușit să trec inconștient peste durere, nereușite, oboseală, reușită și a mă gândi inconștient la următoarea acțiune.
Adică …
Asta s-a exprimat pe sine în capacitatea de efort. Creierul meu a luat decizia de a performa următoarea acțiune. Asta s-a întâmplat de la juniori. Am făcut-o natural și ăsta e motivul pentru care am ajuns la acest nivel fotbalistic, la ceea ce oamenii au văzut: “Bourceanu aleargă mult”. Eu spun că presa des și se replia des. (...) Asta nu înseamnă că n-aș fi putut să joc fotbal mult, mult, mult mai bine. Aș fi putut comunica mai bine și să iau decizii mai bune. (...) Aș fi putut fi mult mai bun, dar poate că ăsta a fost un lucru de care n-am avut noroc sau poate creierul n-a putut să-l facă mai bine.
