Victorie în instanță  Mircea Rednic a  câștigat  procesul cu Dinamo. Clubul e bun de plată
Mircea Rednic/Foto:sportpictures.eu

Victorie în instanță Mircea Rednic a câștigat procesul cu Dinamo. Clubul e bun de plată

• Mircea Rednic (62 de ani) a câștigat în instanță procesul pe care îl avea cu Dinamo.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Demis de Dinamo în decembrie 2021, Rednic cerea 4 salarii, adică echivalentul a 32.000 de euro.

ABITRUL de la Dinamo - FCSB  Va oficia  primul „Derby de România”  din carieră
Citește și

Citește mai mult

Mircea Rednic a câștigat procesul cu Dinamo

După ce, în luna iunie, instanța a dat câștig de cauză clubului din „Ștefan cel Mare”, antrenorul celor de la UTA Arad a făcut apel, iar Curtea de Apel București și-a schimbat decizia.

„Admite apelul. Schimbă în totalitate sentința apelată, în sensul că – Admite contestația.

Obligă administratorul judiciar la plată către contestator a sumei de 32.000 de euro cu titlul de creanță curentă. Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi, 16.10.2024”.

12 meciuri
a stat Mircea Rednic pe banca tehnică a celor de la Dinamo în anul 2021

Mircea Rednic: „Mi se pare normal să iau acele salarii”

După meciul de sezonul trecut din play-out-ul Ligii 1 dintre Dinamo și UTA, (2-0), Mircea Rednic a avut o ieșire nervoasă la adresa administratorul judiciar al alb-roșilor, Răzvan Zăvăleanu.

„Mi se pare normal să iau acele salarii. E un contract care trebuie respectat. M-a deranjat...

Marele administrator judiciar... Pe vremea mea era limită la salarii, maximum 6.000. Acum văd că se ajunge și la 18.000. Dar nu vreau să vorbesc...

A zis că au fost nereguli și că Rednic și-a urmărit interesul. Care au fost neregulile? Că am plătit motorină? Că am plătit oameni ca să avem căldură? Nu aveam nici apă, ne spălam cu apă plată.

Am plătit cazare, am plătit cu Iuhasz (n.r. om e afaceri apropiat de Dinamo) comisioane pentru jucătorii care au venit. Să spună ce nereguli a făcut Rednic la Dinamo. Eram vai de capul nostru...

Normal că e vorba de orgoliu. Nu e vorba de bani, e vorba de respect. Știi ce m-a deranjat? Nu avut nici curajul să mă cheme să discutăm. Au trimis o notificare pe WhatsApp... Așa se procedează? Îmi trimiți notificare ca ultimului angajat.

Totuși, eu am făcut ceva pentru Dinamo. Și tu să ai un salariu de nesimțit, să iei 6% la un transfer la care nu ai niciun merit și tot tu ieși să vorbești... Tu ești administrator judiciar. Cum de sunt salarii așa mari dacă ești în insolvență?”, declara Mircea Rednic.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Cum a ajuns un român să fie condamnat în Rusia la ani grei de închisoare pentru spionaj, după o vizită la Soci: „I-am spus să nu meargă acolo”

Știri ultima oră
23:53
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele

23:21
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase: „Cum să faci așa ceva?”

22:24
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”

22:13
„Nimeni nu te-ar fi iertat” Sorin Cârțu a subliniat importanța victoriei din Andorra: „Îți dai seama câte polemici ar fi fost”. Ce jucători a remarcat

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10

Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10