Oficial  Petrolul și-a prezentat noul antrenor + buget de 5 milioane €
Mehmet Topal

Oficial Petrolul și-a prezentat noul antrenor + buget de 5 milioane €

• Preluată recent de investitori turci, Petrolul Ploiești și-a prezentat astăzi, 6 iunie, noul antrenor principal.
• Mehmet Topal (38 de ani) îl va înlocui pe Laszlo Balint (45 de ani) demis recent de conducerea „lupilor galbeni”
• Pentru fostul mare jucător turc, care a semnat un contract valabil până în 2027 cu Petrolul, va fi prima experiență ca antrenor principal.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După ce a fost prezentat oficial de Petrolul, Mehmet Topal le-a transmis un mesaj scurt fanilor, care a fost postat pe rețelele de socializare ale „lupilor galbeni”.

Prima reacție a lui Mehmet Topal, după ce a fost prezentat la Petrolul

„Salut, Petrolul. Împreună spre marile victorii! Forța Petrolul”, a transmis Mehmet Topal, prin intermediul rețelelor de socializare.

Topal a evoluat ca jucător la toate cele 3 echipe importante din Turcia, dar și la Basaksehir sau Valencia.

Claudiu Tudor: „Mehmet Topal își dorește Conference League”

Președinte și membru fondator la Petrolul Ploiești, Claudiu Tudor, a oferit ultimele detalii despre bugetul „lupilor galbeni”, dar și despre obiectivul principal al noului antrenor.

Eu sunt în continuare președinte, sunt membru fondator și voi rămâne la club. Vor veni doi vicepreședinți. Despre Marian Copilu aș putea să vă spun mai multe zilele viitoare.

Legat de bugetul clubului, Consiliul local a aprobat ieri 300.000 de euro, rămâne să vedem și ce va fi la alegeri. Bugetul va trebui să fie de minimum 5 milioane de euro, cu totul cu drepturile TV (n.r. aproximativ 3 milioane doar de la investitorii turci). Rămâne de văzut și ce va veni din partea finanțatorilor turci. Nu putem da sume clare, sunt confidențiale.

Mehmet Topal își dorește Conference League, sperăm că va avea suportul finanțatorilor. Obiectivul îl vom stabili pe parcurs”, a spus Claudiu Tudor, președinte Petrolul, la „Fotbal Club”, pe Digi Sport.

Mehmet Topal pe vremea când încă era fotbalist în activitate, la Istanbul Bașakșehir Foto: Imago Mehmet Topal pe vremea când încă era fotbalist în activitate, la Istanbul Bașakșehir Foto: Imago
Mehmet Topal pe vremea când încă era fotbalist în activitate, la Istanbul Bașakșehir Foto: Imago

Programată inițial pe 3 iunie, reunirea Petrolului a fost amânată până vineri, 7 iunie, deoarece ploieștenii nu făcuseră rost de bani pentru restanțe, dar nici nu avea un lot lărgit de jucători, care să le permită să se prezinte la reunire.

Sunt restanțe financiare de 3 luni la club, mâine sau luni e posibil să fie plătit un salariu, iar săptămâna viitoare lucrurile să intre pe făgașul normal Claudiu Tudor, președinte Petrolul

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

„Cineva minte”. Reacțiile magistraților nominalizați la Cotroceni după ce au fost cercetați disciplinar și chemați de Nicușor Dan să demonstreze că au dreptate

Știri ultima oră
23:27
„L-au lucrat la marea meserie!” Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”

22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”

23:30
Accident pe circuit Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol

22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism
18:45

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11