Slovenia - Serbia 1-1  Ce meci cu  Kovacs  la centru! Sârbii smulg un egal în 90+5
Luka Jovic a adus egalarea la ultima fază Foto: Imago

Slovenia - Serbia 1-1 Ce meci cu Kovacs la centru! Sârbii smulg un egal în 90+5

  • Slovenia și Serbia au remizat, scor 1-1, în primul meci al zilei de la EURO.
  • Cele două echipe fac parte din grupa C, alături de Danemarca și Anglia.
  • A fost prima partidă de la acest turneu final arbitrată de Istvan Kovacs.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Cele două echipe s-au anihilat reciproc în prima repriză, iar la pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.

Serbia a început mult mai bine repriza secundă, dar slovenii au fost cei care au dat lovitura, contrar cursului jocului.

Zan Karnicnik, fundașul dreapta al Sloveniei, a deschis scorul în minutul 69, după o fază construită perfect de echipa antrenată de Matjaz Kek.

Sârbii puteau să egaleze la doar câteva minute, însă voleul lui Mitrovic a lovit doar bara porții lui Oblak.

Final nebun la Munchen

Sârbii au căutat cu disperare egalarea, iar aceasta a venit chiar la ultima fază.

Luka Jovic l-a învins pe Oblak cu o lovitură de cap, după o centrare din corner a lui Ivan Ilic.

Victoria i-ar fi adus Sloveniei calificarea în optimi și ar fi eliminat-o pe Serbia, care rămâne astfel în cărți în continuare pentru faza eliminatorie.

În ultima etapă, Slovenia va întâlni Anglia, în timp ce Serbia se va duela cu Danemarca.

Slovenia - Serbia 1-1

  • A marcat Zan Karnicnik (69) / Jovic (90+5)

Final de meci! Slovenia și Serbia termină la egalitate, scor 1-1, în primul meci al zilei de la EURO. În ultima etapă Serbia urmează să întâlnească Danemarca, în timp ce Slovenia va juca contra Angliei.

Min.95- GOOL Serbia, 1-1! Luka Jovic egalează cu o lovitură de cap, după o lovitură de colț, la utima fază a meciului.

Min.94- Plouă cu cartonașe galbene pe finalul partidei! Zan Vipotnik este și el avertizat.

Min.93- Un nou cartonaș galben, Serbia! Gaginovic este avertizat.

Min.92- Cartonaș galben, Serbia! Luka Jovic este avertizat pentru proteste.

Min.91- Schimbare, Slovenia! Iese Elsnik, intră Brekalo.

Min.81- Dublă schimbare, Serbia! Ies Zivkovic și Tadic, intră Birmancevic și Samardzic

Min.76- Dublă schimbare, Slovenia! Ies Sesko și Stojanovic intră Lovric și Verbic.

Min.72- BARĂ Serbia!Voleul lui Aleksandar Mitrovic izbește transversala!

Pentru Zan Karnicnik este al doilea gol la naționala Sloveniei.

Min.69- GOOL Slovenia, 1-0! Zan Karnicnik deschide scorul după o fază școală.

Min.67- Slovenii cer penalty, dar Istvan Kovacs lasă jocul să continue.

Min.64- Dublă schimbare, Serbia! Ies Vlahovic și Lukic intră Luka Jovic și Sergej Milinkovic-Savic.

Min.63-Schimbre, Slovenia! Iese Jan Mlakar intră Gorenc-Stankovic.

Min.58- Ocazie mare, Slovenia! Sesko șutează din afara careului, însă Rajkovic respinge în corner.

Min. 54- Cartonaș galben, Serbia! Sasha Lukic îl lovește cu cotul în figură pe Petar Stojanovic și este avertizat.

Min.50- Slovenia aproape de autogol! Bijol deviază o minge ce era să ricoșeze în poarta lui Oblak.

Min.47- Șansă bună, Serbia! Mitrovic șutează, dar Oblak reține balonul în doi timpi.

Min.46- A început repriza secundă! Schimbare, Serbia! Iese Mladenovic, intră Gacinovic.

Min. 45 - Pauză pe Allianz Arena! Serbia-Slovenia 0-0 în grupa de la Euro cu cele mai puține goluri marcate. 48%-52% posesie, 7-6 scorul la numărul de ocazii.

Min. 42 - Pericol la poarta lui Oblak! Portarul lui Atletico Madrid a scos șutul lui Mitrovic, însă arbitrul Kovacs a semnalizat poziție de ofsaid.

Min. 39 - Lovitură liberă Serbia, șutul lui Vlahovic este respins de zidul slovenilor.

Min. 38 - Dublă ocazie Slovenia! Elsnik trimite în bară, apoi Sesko ratează ținta.

Min. 35 - Slovenia conduce Serbia cu 4-1 la numărul de ocazii.

Min. 30 - Ocazie Serbia în urma unui corner executat de pe partea dreaptă. Mingea s-a plimbat prin fața porții apărate Oblak. Sârbii încep să pună presiune.

Min. 27 - Dusan Vlahovic ratează prima mare ocazie de gol a sârbilor pe Allianz Arena.

Min. 24 - Istvan Kovacs îi acordă lui Mladenovic primul cartonaș galben al partidei.

Min. 20 - Serbia-Slovenia, posesie 45%-55%, naționala lui Stojkovic nu a tras nici un șut la poarta slovenilor.

Min. 8 - Ocazie mare Slovenia: Rajkovic îi salvează pe sârbi la șutul lui Jan Mlakar

Min. 3 - Slovenia are prima ocazie, șutul lui Cerin este reținut ușor de portarul Rajkovic.

Min. 1 - A început partida

Slovenia și Serbia s-au întâlnit ultima dată în urmă cu doi ani, când au încheiat la egalitate, 2-2, o partida jucată în grupa B a Ligii Națiunilor.

Slovenia-Serbia, echipe de start

SLOVENIA: Oblak - Karnicnik, Drkusic, Bijol, Janza - Stojanovic, Elsnik, Cerin, Mlakar - Sporar, Sesko

SERBIA: Rajkovic - Veljkovic, Milenkovic, Pavlovic - Zivkovic, Ilic, Lukic, Mladenovic - Tadic - Mitrovic, Vlahovic

Slovenia a marcat în ultimele 13 meciuri

Naționala antrenată de Matjaž Kek este neînvinsă în ultimele șapte meciuri, iar în martie 2023 a învins cu 2-0 Portugalia lui Cristiano Ronaldo.

Scandal  Croația - Albania, umbrit de scandările oribile la adresa Serbiei 
Citește și
Scandal Croația - Albania, umbrit de scandările oribile la adresa Serbiei
Citește mai mult
Scandal Croația - Albania, umbrit de scandările oribile la adresa Serbiei 

Mai mult, slovenii au marcat cel puțin un gol în ultimele 13 partide.

Slovenia a produs prima surpriză la Euro 2024, după ce a făcut egal cu Danemarca, scor 1-1.

Serbia, obligată să câștige

Serbia s-a calificat la Euro 2024 de pe locul 2, într-o grupă din care au mai făcut parte Ungaria, Muntenegru, Lituania și Bulgaria.

Sârbii au pierdut primul meci la Euro, 0-1 cu Anglia și au nevoie de victorie pentru a rămâne în lupta pentru calificare.

Serbia, amendată din cauza ultrașilor

Naționala Serbiei a fost amendată de UEFA după ce suporterii sârbi au afișat la meciul cu Anglia o hartă care includea Kosovo, stat pe care Serbia nu-l recunoaște ca independent, însoțită de sloganul „Fără capitulare”.

Fanii sârbi s-au bătut cu englezii pe străzile din Gelsenkirchen, incidente la care participat și fiul președintelui Aleksandar Vučić.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

„Cineva minte”. Reacțiile magistraților nominalizați la Cotroceni după ce au fost cercetați disciplinar și chemați de Nicușor Dan să demonstreze că au dreptate

Știri ultima oră
17:11
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
16:59
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
16:29
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB. Anunțul lui Gigi Becali
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB.  Anunțul lui Gigi Becali
16:23
Ianis Hagi, restart cu ghete de colecție FOTO. A ales un model care reproduce designul purtat de o legendă la Mondialul din 1998
Ianis Hagi, restart cu ghete de colecție FOTO. A ales un model care reproduce designul  purtat de o legendă  la Mondialul din 1998
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49

Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11