Ana Bogdan, posibil duel cu Emma Răducanu - Pasiunea comună a celor două jucătoare

Ana Bogdan, posibil duel cu Emma Răducanu - Pasiunea comună a celor două jucătoare

Ana Bogdan, calificată în turul doi la Transylvania Open după ce a învins-o cu 7-6(1), 6-4 pe Ivana Jorovic, a vorbit, luni seară, despre starea sa de sănătate şi posibila adversară din runda următoare, Emma Răducanu.

Ana BogdanFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Mă bucur că sunt câştigătoarea de astăzi, însă îmi pare rău pentru celelalte jucătoare românce că nu au avansat şi ele în turneu, iar celor de mâine le urez multă baftă. Sper să fim în număr cât mai mare şi să avansăm cât mai mult în turneu. Pentru mine e o zi frumoasă, s-a încheiat frumos şi mă bucur foarte mult pentru acest lucru. Mi-au lipsit emoţiile de pe teren, mi-a lipsit jocul, tenisul, asta este ceea ce-mi dă viaţă şi să simt aşa cu adevărat că trăiesc", a fost prima declaraţie a Anei Bogdan, la conferinţa de presă din BT Arena.

Ana Bogdan: Experienţa fără fani în sală a fost exact aşa: ca un gol

Sportiva aflată pe locul 106 WTA a răspuns şi unei întrebări despre cum s-a simţit cu tribunele goale, chiar dacă a câştigat.

"Experienţa fără fani în sală a fost exact aşa: ca un gol. Asta simţi acolo pe teren. Oricum tenisul este un sport în care eşti tu cu tine mai mult, dar când ai atâţia oameni în jurul tău care te susţin şi strigă pentru tine şi te aplaudă, te ajută, te motivează, te ridică. Însă când sala este goală şi mai ales când eşti acasă, nu te simţi la fel, simţi că lupta e mai mare, adică eşti mult mai singur.

Efectiv eşti tu cu tine. Este antrenorul pe margine, familia, oamenii aceia apropiaţi care au voie să vină să te vadă. Dar, pentru noi publicul este foarte important şi datorită lui ne ridicăm nivelul de joc, suntem mai buni şi vrem să continuăm, indiferent cât de greu ne este. Aşa că este greu fără ei, fără fani.

Nu ştiu de ce s-au luat aceste măsuri, bănuiesc că pentru a-i proteja mai mult pe oameni, date fiind condiţiile actuale cu Covid-19 în ţară, dar este un lucru foarte dezamăgitor şi foarte trist pentru noi, jucătoarele, pentru organizatori şi fani. Fără ei, tenisul nu e la fel şi atmosfera aceea din sală, cu public, este cu totul deosebită.

Eu de fiecare dată când am jucat cu un public numeros am jucat şi mai bine, pentru că ei mi-au dat tot timpul energie. Ei creează totul şi fără ei nu e la fel. Sper din tot sufletul ca totul să revină la normal cât mai curând şi să fim cu toţii sănătoşi. Să trecem cu bine peste aceste momente", a spus Ana Bogdan, pentru News.ro.

Ana Bogdan a dezvăluit că, în urmă cu 10 zile, încă nu putea să alerge din cauza problemelor la un tendon, plus o fractură de stres nevindecată.

"Încă aveam dureri la tendonul stâng şi acum 10 zile nu puteam încă să alerg, să mă mişc foarte bine. Făceam câteva exerciţii destul de statice. Am încercat să joc, dar fără succes şi, cumva, în interiorul meu spuneam că mă voi face bine până la momentul turneului. Am zis că o să iau ca pe o joacă, o să joc din ce ştiu să joc, din ce am acumulat din anii de tenis şi o să aplic pe teren. Poate că nivelul meu de joc nu a fost extraordinar astăzi, nici nu îmi doream să fie perfect, nu aveam aşteptări foarte mari, însă m-am bucurat foarte mult de joc, că sunt pe teren, să alerg, să nu am dureri şi că am revenit unde este acasă pentru mine. Este acelaşi motiv din vară: tendonul stâng şi o fractură de stres la piciorul drept, care nu este 100% vindecată" - Ana Bogdan.

Ana Bogdan, posibil duel cu Emma Răducanu: Am schimbat câteva vorbe despre Formula 1

Următoarea adversară a Anei la Transylvania Open va fi învingătoarea partidei dintre Emma Răducanu și Polona Hercog. Ana Bogdan s-a declarat impresionată de jocul Emmei la US Open şi de energia acesteia.

"Am întâlnit-o ieri pe Emma şi am schimbat câteva vorbe, au fost despre Formula 1, nu despre tenis, pentru că suntem fane amândouă şi am avut acest subiect de discuţii. Pentru mine va fi o onoare să joc împotriva ei. Este o campioană tânără, frumoasă, deşteaptă şi foarte simpatică. Cred că am învăţat de la ea când am urmărit meciurile la US Open, avea o anumită energie, şi energia ei de copil, inocentă, nu am mai întâlnit-o la alte jucătoare. Adică toate suntem acolo, concentrate, focusate, să luptăm, să ne dăm viaţa pe teren, însă ea o făcea în alt mod, cu zâmbetul pe buze, cu altă atitudine. Mi-a plăcut foarte mult, am admirat şi apreciat zâmbetul ei şi mi-aş dori să fim cât mai multe aşa, cu zâmbetul pe buze în timpul meciurilor", a spus Ana Bogdan.

Întrebată ce se va întâmpla dacă adversara sa va fi Polona Hercog, nu favorita acelui meci, Emma Răducanu, sportiva tricoloră a răspuns: "Nu ştiu cum va fi. În momentul de faţă, nu prea m-am gândit la meciul următor, încă eram captivată de prezent, de interviuri, de oamenii cu care am vorbit după meci şi mă concentram să-mi fac programul pentru mâine, să-mi fac programul cât mai bine. E clar că, indiferent de cine va fi în faţa mea, eu trebuie să abordez jocul aşa cum l-am abordat şi astăzi, să fiu relaxată, să lovesc mingea cu încredere şi să zâmbesc. Să fiu foarte pozitivă în orice moment. Momentan, nu vreau nimic mai mult".

Ana Bogdan, locul 106 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi la Transylvania Open, după ce a trecut de Ivana Jorovic (Serbia, 417 WTA), scor 7-6(1), 6-4. Meciul a durat o oră şi 41 de minute.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:35
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”
23:17
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”
23:49
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
Citește mai mult
S-au cutremurat pereții! Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar! „Cel mai turbulent discurs” de când românul o antrenează pe Inter
„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

De la o veche mahala periferică la cel mai vechi șantier din București. Ghencea, cu tot cu prelungirea sa -  o istorie de peste 200 de ani
B365
17.10