DAN UDREA Un mesaj pentru contestatarii din Liga 1:  Noapte bună!

DAN UDREA Un mesaj pentru contestatarii din Liga 1: Noapte bună!

  • Paradoxul fotbalului românesc: o regulă pe care toți patronii și chiar și unii antrenori s-au chinuit să o elimine produce rezultate pe bandă rulantă.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

România U21 la turneul final al Campionatului European din 2019. Calificare obținută pe teren. România U21 la turneul final al Campionatului European din 2021. Calificare reușită tot pe teren.

România U21 și la Euro 2023. De această dată, în calitate de co-gazdă, alături de Georgia.

România U21 va fi și la Euro 2025. Tocmai a obținut calificarea, pe teren, în această seară.

Patru (PATRU) turnee finale consecutive cu prezență la Euro. Fără precedent în istorie pentru noi.

E bine, e frumos. Sărbătorim, aplaudăm, ne bucurăm. Visăm la vara viitoare, facem calcule, cu cine am putea juca și ce fotbaliști propunem pentru a fi printre vedetele Europeanului.

Se spune că o dată e întâmplare. De două ori poate fi coincidență. De 4 ori e însă deja regulă. Iar în spatele acestui parcurs constant stă, paradoxal de-a dreptul, ceva ce cluburile din România au combătut cu o vehemență ieșită din comun. Și anume: REGULA U21!

Logica versus ignoranța

Aceste calificări sunt o grea lovitură pentru cei care în toți acești ani au susținut că legea U21 nu produce nimic și că ar trebui eliminată. De la patroni la antrenori și de la ziariști la experți TV.

FRF a avut marele merit de a nu fi cedat. A ținut cu dinții de regulă și, nu e prima dată când o spun, a procedat bine. E neverosimil însă cum fotbalul de la noi s-a chinuit să refuze acest ajutor. În fața condiționării n-a avut ce să mai facă. L-a respectat, a acordat spațiu și timp jucătorilor tineri, care au profitat și apoi naționala a adus rezultate.

E o înlănțuire atât de logică încât nici nu merită explicată. Cine nu realizează că această regulă a făcut bine, enorm de mult bine, dă dovadă de ignoranță. Multă ignoranță.

Doar România U21 e lângă marile puteri ale Europei

La ultimele 4 turnee finale, inclusiv cel din vara lui 2025, doar 6 naționale se pot lăuda că au bifat prezență 100%. Lista lor?

  • ROMÂNIA
  • SPANIA
  • FRANȚA
  • GERMANIA
  • ITALIA
  • ANGLIA

Doar o altă reprezentativă mai e în joc pentru a face parte din acest tablou select: Croația, care acum va susține baraj de acces la Euro.

Cum vi se pare lista de mai sus? Pare ireală. Doar România alături de cele mai mari puteri europene. Lipsesc țări precum Olanda, Portugalia, Belgia, Danemarca, Serbia, Austria.

Concluzia e una singură: continuăm să fim un popor care așteaptă să fie învățat cu forța să-i fie bine. Și chiar și atunci comentează, contestă, nu vrea să accepte.

E o seară în care două mesaje trebuie rostite. Ca să fie bine auzite și să țină loc de concluzie după încă o calificare la U21:

  1. Felicitări, FRF!
  2. Noapte bună, contestatarilor din Liga 1!

PS: Un om din interiorul FRF trebuie adus în lumina reflectoarelor, pentru că ideea acestei reguli i-a aparținut. Îl cheamă Andrei Vochin. E fost jurnalist și, în primii lui ani după ce a intrat în FRF, a insistat ca această regulă U21 să fie implementată.

Burleanu l-a ascultat, după care alții, sosiți ulterior în Casa Fotbalului, și-au asumat rezultatele acestei legi. Tocmai de aceea e momentul ca, măcar o dată la 2 ani, după fiecare calificare la Euro, Andrei să primească meritele ce i se cuvin.

C​ătălin Țepelin Pancu, România și  golănia ​. „Inexplicabil: în loc să se bucure de calificare, Pancu riscă să fie șomer”
Citește și
C​ătălin Țepelin Pancu, România și golănia ​. „Inexplicabil: în loc să se bucure de calificare, Pancu riscă să fie șomer”
Citește mai mult
C​ătălin Țepelin Pancu, România și golănia ​. „Inexplicabil: în loc să se bucure de calificare, Pancu riscă să fie șomer”
Știri ultima oră
14:40
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe  un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
14:03
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană
14:31
Acuzat că și-a lovit fiica! Mauro Icardi, în centrul unui nou scandal. Nu are voie să se apropie la mai puțin de 300m de fata de 11 ani. Reacția fotbalistului
Acuzat că și-a lovit fiica! Mauro Icardi, în centrul unui nou scandal. Nu are voie să se apropie la mai puțin de 300m de fata de 11 ani. Reacția fotbalistului
15:44
Schwarzenegger are un urmaș în culturism FOTO. Fiul actorului a participat la primul concurs profesionist. Cum s-a descurcat
Schwarzenegger are un urmaș în culturism FOTO. Fiul actorului a participat la  primul concurs profesionist.  Cum s-a descurcat
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49

Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11