Explicațiile lui Joachim Low după ce Germania a pierdut în fața Macedoniei de Nord

Selecţionerul Joachim Low s-a declarat dezamăgit de înfrângerea suferită de Germania, acasă, cu Macedonia de Nord, în preliminariile CM din 2022.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dezamăgirea este enormă. Obiectivul nostru era de a lua nouă puncte în trei jocuri, pe care le-am scăpat când le-am avut în mână. Nu putem da vina decât pe noi înşine. Este dificil să facem o analiză la cald, dar am fost obosiţi, ne-a lipsit prospeţimea. Am fost lenţi în atac, dar chiar şi atunci când am fost rapizi nu am găsit mijloacele de a pune probleme adversarului nostru", a declarat Low, potrivit AFP.

"Am început partida drept favoriți și ne-am creat foarte multe șanse. Principala cauză a eșecului e că nu am concretizat șansele de care am beneficiat, dar nu suntem îngrijorați în privința Campionatului European", a spus Serge Gnabry.

"Știam că nu trebuie să subestimăm adversarul și nici măcar nu am făcut asta. N-am fost atât de preciși în acest meci încât să marcăm din fața porții și să valorificăm ocaziile pe care le-am avut. Nu e ușor să explic o astfel de înfrângere", a afirmat Ilkay Gundogan, căpitanul nemților.

Macedonia de Nord a învins, miercuri, în deplasare, Germania, într-un meci din etapa a III-a a Grupei J a preliminariilor CM din 2022, din care face parte şi România. Într-o altă partidă, Islanda a obţinut primele puncte după 4-1 în Liechtenstein, scrie News.ro.

Rezultatele înregistrate miercuri:

Armenia vs România 3-2

Germania vs Macedonia de Nord 1-2

Liechtenstein vs Islanda 1-4

Clasament Grupa J:

1 Armenia (6-2 golaveraj) 9 puncte

2. Macedonia de Nord (9-4) 6

4. Germania (5-2) 6

4. România (5-6) 3

5. Islanda (4-6) 3

6. Liechtenstein (1-10) 0.

La Campionatul Mondial din 2022 se califică direct primul loc din grupă, iar locurile secunde urmează să dispute baraje.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:23
Ianis Hagi, restart cu ghete de colecție FOTO. A ales un model care reproduce designul purtat de o legendă la Mondialul din 1998

16:07
„Avem nevoie de goluri!” Fostul fundaș al naționalei, mesaj clar pentru jucătorii lui Hagi: „Trebuie să faci asta ca să nu ai regrete”

14:40
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”

14:03
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49

Citește mai mult

Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11