FIFA, mesaj categoric - Cei care vor participa la Superliga Europeană vor fi suspendați

​FIFA a pus capăt speculaţiilor cu privire la susţinerea pe care ar fi acordat-o înfiinţării unei Superligi a Europei, gândită de cluburile bogate de pe Bătrânul Continent.

FIFAFoto: fifa.com

FIFA şi cele şase confederaţii continentale au dat publicităţii, joi, un comunicat comun, în care anunţă că nu vor recunoaşte o asemenea ligă, potrivit News.ro.

"O astfel de competiţie nu ar fi recunoscută nici de FIFA, nici de confederaţia în cauză. Drept urmare, orice club sau jucător care evoluează într-o astfel de competiţie i se va refuza dreptul de a participa la orice competiţie organizată de FIFA sau de confederaţia respectivă. Confederaţiile recunosc, astfel, Cupa Mondială a Cluburilor FIFA - în formatul său actual şi în cel nou - ca singură competiţie mondială pentru cluburi şi, la rândul său, FIFA recunoaşte competiţiile de cluburi organizate de confederaţii ca fiind singurele competiţii continentale intercluburi", se arată în comunicat, potrivit lequipe.fr.

Luni, presa spaniolă a scris despre o întâlnire între preşedintele grupării Real Madrid, Florentino Perez, şi cel al clubului Juventus, Andrea Agnelli, cu privire la înfiinţarea unei Superligi a Europei.

Presa engleză a scris, în octombrie, că FIFA ar susţine un proiect European Premier League, o competiţie care să reunească 16-18 mari cuburi europene, cu premii totale de peste cinci miliarde de euro. Un astfel de proiect ar putea pune capăt Ligii Campionilor, organizată de UEFA.

Preşedintele UEFA, Aleksandr Ceferin, s-a exprimat clar împotriva creării unei Superligi Europene, la care să participe doar cele mai bogate cluburi.

"Acesta este visul lui Florentino Perez din ultimii 30 de ani, chiar dinainte de a fi în fotbal. Este o idee, o dorinţă pentru cei cărora nu le pasă de restul fotbalului, care sunt interesaţi doar de ziua de astăzi şi nu de ceea ce se va întâmpla mâine. Ar fi o ruină pentru echipele mici şi ar face ca grupările cele mai bogate să devină şi mai puternice", a declarat Ceferin, în decembrie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:07
„Avem nevoie de goluri!” Fostul fundaș al naționalei, mesaj clar pentru jucătorii lui Hagi: „Trebuie să faci asta ca să nu ai regrete”

14:40
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”

14:03
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană

14:31
Acuzat că și-a lovit fiica! Mauro Icardi, în centrul unui nou scandal. Nu are voie să se apropie la mai puțin de 300m de fata de 11 ani. Reacția fotbalistului

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49

Citește mai mult

Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11