Cristina NegrilăAdulții care au trădat

• Trei fete suferă din cauza incapacității unor adulți de a-și face așa cum trebuie meseria. Ei le-au trădat pe Ana, Sabrina și Jordan.

Ana Maria Bărbosu, Sabrina Voinea și Jordan Chiles au trecut prin atâtea stări în ultima săptămână încât e momentul ca cei care le-au pricinuit o angoasă parcă fără sfârșit să se oprească. 

De la arbitrele care au greșit în acordarea punctajelor la antrenorii care ori n-au făcut contestație când trebuia (vezi cazul Camelia Voinea) ori au făcut-o prea târziu (cazul Cecile Landi, antrenoarea lui Jordan Chiles), trecând apoi la oficialii TAS care au încurcat adresele de mail. 

Ani de muncă, palme bătătorite, articulații zdrobite, totul pentru o clipă de recunoaștere. Gimnastele au lăsat ultima picătură de energie în exercițiile de la Jocurile Olimpice. Ele nu pot fi învinuite, indiferent că suntem români sau americani. 

Lacrimi de bronz

Ana Maria Bărbosu spunea, recent, că nu se poate bucura încă de medalia de bronz, tocmai pentru că se teme că decizia s-ar putea schimba din nou.

Chiar și când totul prea încheiat, apar noi și noi informații despre erorile de sistem și judecată, iar decizia finală nu mai pare chiar finală. 

Până la urmă, se mai poate bucura vreuna dintre gimnaste de medalie? Mai șterge vreo sentință lacrimile Sabrinei, care s-a închis în cameră și plânge, sau ale Anei de pe podium, sau ale lui Jordan, nevoită să-și închidă conturile de pe rețelele sociale ca să nu mai vadă mesajele abjecte primite în ultima săptămână?   

Cumva, greu de înțeles cum, tot ce s-a întâmplat în aceste zile a devenit la fel de dificil de decodat precum felul în care se punctează exercițiile la gimnastică.

CIO si FIG ar fi trebuit să-și recunoască erorile, să le dea câte o medalie de bronz fiecăreia și să le promită gimnastelor și lor înșiși că astfel de clipe nu se vor repeta. Nu e regulamentar? Dar să torturezi psihic niște sportive de peste o săptămână este?!

Poate suferința fetelor ar fi putut fi oprită printr-o decizie de genul acesta și n-ar fi fost obligate să observe cum, rând pe rând, cineva nu-și face treaba. N-ar fi șters ce s-a întâmplat, însă le-ar fi ferit măcar de valul de ură îndreptat asupra lor. 

E OK să recunoaștem când facem greșeli. E și sănătos. Pentru noi, dar și pentru cei din jur pe care-i afectează erorile noastre, direct sau indirect. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea.