​Liga 1: Astra Giurgiu vs Academica Clinceni 3-1 / Gazdele au revenit pe prima poziție

​Astra Giurgiu a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), formaţia Academica Clinceni, în etapa a XXII-a a Ligii I, ultima din 2019. Oaspeţii au jucat în inferioritate din minutul 36, după eliminarea lui Răuţă. Matei, Alibec şi Begue au reuşit una dintre cele mai spectaculoase faze din acest sezon, la golul al doilea, potrivit News.ro.

Liga 1Foto: lpf.ro

Au marcat: Răuţă '5 (a), Begue '27, Alibec '71 / David Bruno '77 (a).

1-0, min. 5: Florentin Matei a centrat din corner, de pe partea stângă, Răduţ a lovit balonul cu capul şi Răuţă a deviat în propria poartă;

2-0 min. 27: O fază spectaculoasă a gazdelor. Florentin Matei a avut o acţiune personală în careul oaspeţilor, i-a pasat lui Alibec în stânga, acesta a centrat cu călcâiul în centru, iar Begue a marcat, tot cu călcâiul, de la şapte metri;

3-0, min. 71: Begue i-a pasat pe culoar lui Alibec, acesta a driblat un adversar şi a marcat cu un şut la colţul scurt, de la 12 metri;

3-1, min. 77: Merloi a centrat de pe partea dreaptă, iar David Bruno a marcat în propria poartă.

Răuţă (Academica) a fost eliminat în minutul 36, pentru un fault în poziţie de ultim apărător asupra lui Alibec.

Au evoluat următoarele echipe:

Astra: Kitanov - David Bruno, Graovac (Dandea '76), Dima, Radunovici - Crepulja - Stahl (Tounkara '17), Răduţ (Enache '78), Begue, Fl. Matei - Alibec. Antrenor Bogdan Andone;

Academica: Vâlceanu - G. Matei (Achim '46), Răuţă, Patriche, Dobrescu - Cebotaru - Merloi, Şut, Buziuc (R. Ion '46), Deretti (Cr. Dumitru '50) - Vojtus. Antrenor Ilie Poenaru.

Cartonaşe galbene: Fl. Matei '70, Radunovici '80;

Cartonaş roşu: Răuţă '36

Arbitri: Marian Barbu - Marius Nicoară şi Bucsi Imre-Laszlo - Lucian Rusandu; Observatori: Adrian Vidan şi Marcel Vasile.

În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu a trecut provizoriu pe locul I, cu 43 de puncte. CFR Cluj are 41 de puncte şi ocupă locul 2, urmată de CSU Craiova, cu 37 de puncte, şi FCSB, 36 de puncte. Aceste trei echipe nu au jucat în etapa 22. În plus, FCSB mai are o restanţă cu FC Voluntari, care va avea loc anul viitor.

Academica Clinceni rămâne pe locul 12, de baraj, cu 20 de puncte, la egalitate cu FC Hermannstadt, de pe locul 13, retrogradabil, care nu a evoluat în această etapă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:45
Mutare neașteptată la Dinamo! Un fost fotbalist de la FCSB, dorit în locul lui Cîrjan. Ce spunea despre echipa lui Becali

19:35
„Asta dă valoarea unui club” Mihai Stoica, înainte de FCSB - Rapid: „O să mă duc să plâng puțin în mașină”

18:40
Fraudă de 445 de milioane de euro! Omul de la care Dan Șucu a luat Genoa și-a recunoscut vinovăția: „Știam că ceea ce fac este greșit”

17:55
LIVE Manchester United și Galatasaray joacă ACUM în Liga Campionilor » Urmează derby-ul Bayern - Arsenal

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix?  Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în  controversa momentului
Superliga
16:27

Citește mai mult

Revoluția pregătită de Chivu   Ce schimbări face  antrenorul lui Inter, după înfrângerile din Liga Campionilor
Liga Campionilor
13:07

„Nu vă e rușine?”  Fanii Stelei au răbufnit după ce clubul a încheiat  un parteneriat cu Pescobar,  suporter declarat al FCSB
Liga 2
14:28

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365
06:37