Liga 2: Erik Lincar a revenit în funcția de antrenor al echipei Turris Turnu Măgurele

Echipa din Liga a II-a, Turris Turnu Măgurele, și-a anunțat noul antrenor. Erik Lincar a revenit pe banca tehnică a clubului, iar anunțul oficial a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a formației.

Erik LincarFoto: csconcordia.ro

"Acum la cumpăna dintre ani, vă urăm un călduros "La mulţi ani!", anunţând pe această cale şi faptul că am ajuns la un acord cu domnul Erik Lincar pentru preluarea funcţiei de antrenor principal. Bine ai revenit acasă, Mister!", este anunțul făcut pe pagina de Facebook a formației Turris Turnu Măgurele, care se află pe locul cinci în clasamentul Ligii a II-a, cu 32 de puncte adunate în 19 etape.

Erik Lincar revine la Turnu Măgurele după trei luni.

"Uneori, patronii au dreptul de a decide cum doresc. Dar, în acelaşi timp, când antrenorul realizează că echipa se schimbă şi filosofia lui nu mai e susţinută, e mai bine să plece. Pentru că, dacă nu o face, va apărea frustrarea de ambele părţi şi tot ceea ce s-a construit se va distruge", a fost mesajul de despărțire al tehnicianului la adresa patronului echipei, Valentin Dragnea, care ar fi insistat la Erik Lincar să îl primească în lot pe Cristi Bud, jucător care fusese exclus din lot pe motiv de disciplină.

După despărţirea de Turris, Erik Lincar a antrenat-o pe Concordia Chiajna, de care s-a despărţit la finalul lunii decembrie, scrie Mediafax.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:09
Noi tensiuni la United Bruno Fernandes poate rămâne fără banderolă! Contre cu antrenorul după umilința din Liga Campionilor

11:48
Carrick, în pericol Antrenorul lui Manchester United ar putea fi demis după 7 meciuri fără victorie » Potențialul înlocuitor

10:58
Pleacă de la Dinamo? Detalii despre situația contractuală a titularului lui Nuno Campos: „Ne doream să ne despărțim”

10:13
Șucu, partener cu Borcea Detalii despre colaborarea dintre patronul Rapidului cu fiul fostului acționar de la Dinamo. Asociați cu un fost pilot F2

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365