Liga I: Universitatea Craiova o învinge după 16 ani pe FCSB, în ziua când s-a stins Balaci

Liga I: Universitatea Craiova o învinge după 16 ani pe FCSB, în ziua când s-a stins Balaci

Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB (ex-Steaua) cu scorul de 2-1 (0-1), după o pauză de 16 ani, pe stadionul ''Ion Oblemenco'' din Bănie, în etapa a 12-a a Ligii I de fotbal, duminică, zi în care s-a stins Ilie Balaci, marele jucător al Craiovei Maxima anunță Agerpres.

Ilie BalaciFoto: AGERPRES

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului idol din Bănie, dar Universitatea a început rău meciul, fiind condusă din min. 8, când mingea respinsă de portarul Mirco Pigliacelli la şutul lui Florinel Coman a intrat în poartă din Renato Kelic. Clubul craiovean anunţase că în minutul 8 jocul va fi oprit şi i se va aduce un omagiu lui Ilie Balaci, fostul purtător al tricoului cu numărul 8 la Universitatea, dar momentul solemn a avut loc după golul oaspeţilor, când suporterii au aprins lumânări în tribune şi au aruncat cu flori pe gazon.

Universitatea nu a reuşit să lege jocul în prima repriză, dar după pauză s-a dezlănţuit şi a reuşit să egaleze prin bosniacul Elvir Koljic (50), bine angajat de Cristian Bărbuţ, iar Matteo Fedele a marcat al doilea gol al gazdelor, cu un şut de la 24 de metri, după o pasă de la paraguayanul Cesar Meza Colli, care a debutat în acest meci. Universitatea a ratat şi un penalty prin Elvir Koljic (88), apărat de portarul Cristian Bălgrădean (ex-Universitatea). Lovitura de pedeapsă a fost acordată pentru un henţ al lui Junior Morais (86), pe linia porţii, brazilianul fiind eliminat.

Jucătorii Universităţii au evoluat cu banderole negre pe braţe, în faţa a 30.000 de spectatori.

Bălgrădean a căzut pe gazon în min. 40, acuzând faptul că a fost lovit în cap de un obiect aruncat din tribună.

FCSB este la al doilea eşec consecutiv în campionat, după 0-1 cu Concordia Chiajna.

Universitatea e neînvinsă de patru etape, în care a reuşit două victorii şi două egaluri.

Universitatea Craiova - FCSB 2-1 (0-1), stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova

Au marcat: Elvir Koljic (50), Matteo Fedele (72), respectiv Renato Kelic (8, autogol).

Cartonaş roşu: Junior Morais (FCSB, 86).

Elvir Koljic a ratat un penalty în min. 88 (a apărat Cristian Bălgrădean).

Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)

Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Mihai Stancu (Bucureşti) - LPF

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:12
Cristian Geambașu Căderea lui Cristiano
Cristian Geambașu Căderea lui Cristiano
18:32
„Cel mai rău moment” Faimosul Dudek, la Varșovia, pentru GOLAZO.ro, despre problemele Poloniei și suferința lui Lewandowski
„Cel mai rău moment” Faimosul Dudek, la Varșovia, pentru GOLAZO.ro, despre problemele Poloniei și suferința lui Lewandowski
19:28
„E un adevărat fenomen” Nadia Comăneci, prezentă la concertul lui Celine Dion » Celebra artistă, fascinată de „Zeița” de la Montreal
„E un adevărat fenomen”  Nadia Comăneci, prezentă la concertul lui Celine Dion » Celebra artistă, fascinată de „Zeița” de la Montreal
19:17
Ionuț Radu l-a blocat pe Zidane! VIDEO. Celta Vigo, postare virală cu portarul român și selecționerul Franței
Ionuț Radu l-a blocat pe Zidane!  VIDEO. Celta Vigo, postare virală cu portarul român și selecționerul Franței
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Top stiri
Copiii Spaniei vs copiii României!  În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci,  noi ne-am prăbușit,  tot cu cei de la acel turneu
Nationala
15:25
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
Citește mai mult
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
Superliga, etapa #12  LPF a publicat programul rundei:  când se joacă  Dinamo - Botoșani, Rapid - Corvinul sau Voluntari - FCSB
Superliga
16:11

„O trădare evidentă”  Doi jurnaliști apropiați de  Cristiano Ronaldo explică scandalul  + Cine va prelua #7 la națională
Campionate
16:31

FOTO | PMB anunță că reface parcul din jurul Arenei Naționale. “Pregătim stadionul pentru UEFA Europa League, trebuie să arate perfect”
B365
07:01