Mărturie de la audieri: Diego Maradona a fost omorât

Mărturie de la audieri: Diego Maradona a fost omorât

Rodolfo Baque, avocatul uneia dintre infirmierele lui Diego Maradona, a declarat, miercuri, că starul argentinian a fost omorât, el acuzându-i pe medicii care l-au tratat pe fostul fotbalist că sunt responsabili de deces, informează AFP.

Diego MaradonaFoto: ALEJANDRO PAGNI / AFP / Profimedia

“Diego a fost omorât”, a spus Baque, avocatul infirmierei Dahiana Madrid.

Avocatul a precizat că Maradona a primit medicamente psihotrope care i-au accelerat pulsul, deşi era tratat şi pentru o boală a inimii.

“Există o responsabilitate a medicilor care l-au tratat. Au fost multe semnale de alarmă că Maradona va muri. Şi niciunul dintre medici nu a făcut nimic pentru evitarea acestui lucru”, a afirmat Baque.

“Ceea ce Dahiana Madrid a făcut a fost să se conformeze indicaţiilor medicilor”, a adăugat el.

La fel ca restul echipel medicale care l-a îngrijit pe Maradona, Dahiana Madrid, în vârstă de 36 de ani, audiată miercuri de procurori la San Isidro, face obiectul unei anchete pentru “omor simplu cu premeditare”, pentru care riscă o pedeapsă de 8 până la 25 de ani de închisoare.

La începutul săptămânii, infirmierul de noapte al lui Diego Maradona, primul membru al echipei sale medicale care s-a prezentat la Parchetul argentinian, a negat că şi-a abandonat pacientul într-o agonie lentă, susţinând că i s-a "ordonat să nu-l trezească", transmite News.ro.

Ricardo Almiron, în vârstă de 37 de ani, a petrecut mai mult de şapte ore la parchetul din San Isidro: el este suspectat că a minţit susţinând că idolul fotbalului dormea ​​şi respira normal cu câteva ore înainte de moartea sa, însă autopsia a dezvăluit că el agoniza.

Diego Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit în 2020 de un atac de cord, singur, la reşedinţa sa din Tigre, la nord de Buenos Aires, la doar câteva săptămâni după o operaţie pentru un hematom la cap. Avea 60 de ani.

Şapte persoane au fost acuzate de "omor simplu cu premeditare" de către procurorii care anchetează moartea fostului fotbalist Diego Maradona.

Într-un document de 70 de pagini, comisia medicală însărcinată cu investigarea, la cererea justiţiei argentiniene, ultimelor ore din viața lui Diego Maradona, a stabilit că starul "a început să moară cu cel puţin 12 ore înainte” de a fi găsit fără viaţă şi a suportat o "perioadă de agonie prelungită".

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:50
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Top stiri
A căzut recordul lui Messi  Performanța istorică bifată de  Kylian Mbappe  în meciul cu AS Roma
Liga Campionilor
14.10
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Citește mai mult
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma
Vinicius, suspendare drastică  Coșmar pentru Real Madrid. Brazilianul  va rata meciul cu Barcelona
Campionate

Show în Liga Campionilor   S-au marcat 46 de goluri!  Remontada de senzație reușită de Real Madrid + PSG a distrus Manchester City

FOTO | Baia Grivița, spectaculoasa inovație din București. Avea instalații moderne cu aburi, dușuri, bazine și lumină electrică și a fost ultima baie comunală din oraș
B365