Rafael Nadal, înainte de debutul la Paris-Bercy: "Organismul meu e puternic, dar pot să transmit virusul celor vulnerabili"

​Rafael Nadal se află la Paris, acolo unde va juca în această săptămână la Masters-ul organizat pe hard indoor. Întrebat de jurnaliștii de la Marca despre situația actuală din lume, ibericul s-a arătat îngrijorat de problemele mari generate de pandemia de Covid-19, dar a adus în discuție și alte dificultăți ale omenirii: "Oameni pot muri din cauza virusului, dar la fel de bine pot muri şi de foame".

Rafael NadalFoto: JB Autissier / Panoramic / Bestimage / Profimedia

Despre responsabilitatea pe care o avem cu toții în pandemie

"Trebuie să depăşim această criză cu respect, cu demnitate, faţă de noi, faţă de cei dragi şi faţă de cei din jurul nostru. Dar şi cu responsabilitate şi logică" - Rafael Nadal, pentru Marca, citat de Eurosport.ro.

În lume se moare și de foame, nu doar din cauza virusului

"Oameni pot muri din cauza virusului, dar la fel de bine pot muri şi de foame. Lovitura pe care o dăm economiei a fost şi e foarte gravă. Trebuie să găsim un echilibru între sănătate şi muncă, între sănătate şi protecţie socială. Siguranţa oamenilor e cea mai importantă. Dar la fel de importante sunt şi libertatea şi demnitatea" - Rafael Nadal.

Trebuie să avem grijă de cei din jurul nostru

"Eu încă sunt tânăr, organismul meu e puternic. Dar, dacă mă voi îmbolnăvi, pot să transmit virusul celor vulnerabili. Sunt îngrijorat pentru părinţii mei, pentru familia mea, pentru comunitatea mea. Trăim cea mai dificilă perioadă din viaţa noastră. De aceea, acum e momentul să ne luptăm pentru lucruri mai importante decât un meci de tenis", a concluzionat Rafael Nadal.

Prin cel de-al 13-lea titlu câștigat la Roland Garros, Nadal a ajuns la un total de 20 de Grand Slam-uri cucerite în carieră, performanță cu care l-a egalat pe Roger Federer.

Ibericul nu se poate lăuda cu vreun trofeu la Paris-Bercy, Masters pe care nu l-a câștigat vreodată în carieră. În absența lui Novak Djokovic, Rafa este cap de serie numărul unu la competiția care a debutat luni.

În turul doi, Nadal va da peste un compatriot: Feliciano Lopez (l-a învins pe Filip Krajinovic, scor 7-6(11), 6-1). Cei doi nu s-au mai duelat în ultimii cinci ani, iar scorul întâlnirilor directe este 9-4 în favoarea lui Rafa.

De știut:

• Din totalul de 86 de titluri cucerite în carieră, Nadal a izbutit să câștige un singur turneu pe hard indoor: la Madrid, în 2005.
• Dacă îl va învinge pe Lopez, Nadal va bifa victoria cu numărul 1000 în circuitul profesionist.

Clasamentul titlurilor Masters:

1 Novak Djokovic 36

2 Rafael Nadal 35

3 Roger Federer 26

4 Andre Agassi 17

5 Andy Murray 14

6 Pete Sampras 11

7 Thomas Muster 8

8 Michael Chang, Jim Courier, Boris Becker, Marcelo Rios 7 etc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:54
Nu vrea jucători de națională Patronul FCSB a exclus transferul „tricolorului”: „Nu mă interesează”

18:24
Primăria a respins protestul A refuzat avizarea mișcării pro-Georgescu, chiar în ziua meciului România - Polonia

18:45
Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism Exclus din lotul pentru Mondiale, după ce le-ar fi trimis coechipierilor mesaje scandaloase despre un alt coleg

18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga

Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala
18:24
Primăria a respins protestul A refuzat avizarea mișcării pro-Georgescu, chiar în ziua meciului România - Polonia
Citește mai mult
Primăria a respins protestul A refuzat avizarea mișcării pro-Georgescu,  chiar în ziua meciului România - Polonia
Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11