Publicat:
24.06.2024, ora 17:41
Actualizat: 30.07.2024, ora 15:29
- Văd tot mai des teoria că România are alt suflu pentru că mulți din lot au crescut pe afară, prin academii din vest (mai mari ori mai mici). Și, chiar dacă acum joacă în ligi inferioare sau la echipe de pluton, bazele sănătoase îi fac să țină pasul cu greii continentului.
E o teorie, însă are atâtea nuanțe încât ar fi și păcat să nu le analizăm în detaliu.
Cine sunt ei
Eu nu voi spune cuvântul cu c, cel care face referire la fructe roșii. Nu-mi place. Chit că nu l-aș spune cu dispreț, aș prefera să găsim altul. Uite, italienii au „oriundi”, fotbaliști născuți prin alte țări (în special Argentina, vezi Camoranesi, Omar Sivori etc) cu părinți, bunici, străbunici italieni.
Există deja o despărțire: fotbaliști crescuți în țările respective și alții ajunși acolo cu fotbalul. Listele ar fi așa:
- Crescuți „afară”: Rațiu (de la 6 ani în Spania), Mogoș (de la 5 ani în Italia), Racovițan (născut în Franța), Bîrligea (mutat de la 12 ani în Italia - îl pun aici, deși jucase fotbal și în România, pentru că orice fotbal jucat până pe la 15-16 ani e sănătate, nu performanță);
- Ajunși cu fotbalul: Drăgușin (de la 16 ani în Italia*), M. Marin (de la 18 ani în Italia), Alibec (de la 18 ani în Italia), Pușcaș (de la 17 ani în Italia), Hagi (de la 17 ani în Italia)
* ne referim strict la vârsta când au ajuns la o academie din vest
** la Hagi mai e o treabă, el e născut la Istanbul, dar nu l-aș pune în aceeași oală cu Racovițan - și Haaland s-a născut la Leeds că juca tatăl lui acolo, și-a făcut junioratul în Norvegia
Sunt 9. La prima vedere, mulți. 9/26 înseamnă mai bine de o treime. Și-acum, pe rând, nuanțele:
- Doar trei sunt titulari. Rațiu, Drăgușin, Marin. Unul singur a făcut tot junioratul afară. Rațiu. Ceilalți l-au încheiat acolo, ochiți de echipe de Serie A. Marin debutase deja pentru Poli Timișoara până să plece-n Italia.
Bun, acum o să-mi spuneți OK, dar 3/11 sunt, la fel, mulți. Nu o treime, dar aproape un sfert de echipă. Și contează anul, nu că anii, și un an la o academie din vest. Corect. Repet, complet de acord.
Mai mult, argumentul de bază e jocul lui Rațiu, care chiar are alt suflu, e ca tramvaiul 32 între Rahova și Unirii, bucle lungi și iuți între atac și apărare.
Dar cum stăm în comparație cu alte „naționale” vecine?
Maghiarii au toți stâlpii naționalei crescuți pe afară
Hai să luăm Ungaria. Ani de-a rândul, de la oameni de fotbal la influenceri care înșiră platitudini pe Facebook, am crescut cu o teorie: Ungaria bate Italia ori Anglia (în special în perioada cu victorii în Liga Națiunilor) pentru că Orban a făcut stadioane și infrastructură.
OK. Hai să vedem cum arată lotul lor de azi în comparație cu al nostru.
- Crescuți „afară”: Orban (născut în Germania), Nego (născut în Franța), Kerkez (născut în Serbia, cea mai mare parte din juniorat în Austria), Styles (născut în Anglia), Dardai jr (născut în Germania)
- Ajunși cu fotbalul: Gulacsi (de la 17 ani în Anglia), Balogh (de la 17 ani în Italia), A. Nagy (de la 16 ani în Spania, apoi Portugalia), Szoboszlai (de la 16 ani în Austria), Varga (de la 16 ani în Austria), Csoboth (de la 16 ani în Portugalia), Horvath (de la 17 ani în Italia)
12. Mai mulți decât românii. Titulari? Șase la meciul cu Scoția. Căpitanul e Orban. Portar e Gulacsi. Starul e Szoboszlai. Marcatorii de la acest Euro sunt Varga și Csoboth. Adam Nagy este fotbalistul cel mai selecționat din lot. Toți sunt pe lista de mai sus.
Da, ar fi deplasat să spun uite, domnule, nu infrastructura, ci fotbaliștii crescuți în străinătate i-au dus la trei turnee finale consecutive de Euro. Sunt în lot și fotbaliști crescuți pe la Puskas (academia din satul natal al lui Orban). Nu mulți, dar sunt vreo doi. Ori pe la alte academii din Budapesta.
Însă pilonii echipei naționale, în frunte cu selecționerul italian, până la urmă, au făcut școala în vest.
Când liderii lotului sunt în situația asta, da, putem trage concluzia pe care o avem în minte când e vorba de România. Că suflul naționalei e influențat de junioratul petrecut dincolo.
La România nu-s convins. Hai să mai vedem niște detalii, însă după o scurtă completare necesară.
.jpg)
.jpg)
Albania
Chiar dacă e un caz ieșit din comun, Albania TREBUIE menționată.
Născuți în afara țării:
- Spania - 1
- Anglia - 1
- Grecia - 2
- Elveția - 5
- Iugoslavia/Kosovo - 3
- Macedonia de Nord - 3
- Germania - 2
- Italia - 1
Asta înseamnă 18. Sigur, 6 dintre ei în Kosovo sau Macedonia de Nord, însă unii cu juniorat în vest.
Dintre cei născuți în Albania, Hysaj a ajuns în Italia la 14 ani, Manaj înainte de 11 ani, când a început fotbalul, Gjasula tot din copilărie în Germania, Kastrati la 17 ani în Italia, Mihaj la 13 ani în Grecia, Laci tot din copilărie în Grecia, Asllani în Italia.
Rămâne un singur fotbalist din 26 care s-a născut în Albania și a fost junior în albania. Ernest Muci. 1/26.
E primul turneu al „Generației de afară”? Nu neapărat
În 2016, tatăl lui Edward Iordănescu, Anghel, a avut 4 fotbaliști cu experiență în academii din străinătate și un caz special. Sigur, aproape jumătate față de acum.
Alibec, rămas și în 2024, dar și Chiricheș (ajuns la 18 ani în Portugalia, la Benfica), Keșeru (de la 16 ani în Franța, la Nantes), Andone (ajuns la 12 ani în Spania) și, de ce nu, deși e un caz special, Hoban. Care a ajuns la 19 ani în ligile inferioare din Germania, însă, așa cum recunoștea într-un interviu, „seriozitatea nemțească” l-a ajutat în carieră.
Mai puțini. Însă, spre deosebire de Bîrligea, Mogoș, Racovițan ori alți oameni de lot de-acum, în 2016 erau toți importanți, titulari (cei 3 atacanți pe rând, sigur).
Diferența o reprezintă, sigur, că atunci doar Andone era reprezentantul diasporei. Omul ajuns acolo pentru a lua viața de la capăt. Acum sunt mai mulți.
Un exemplu mult mai potrivit a fost, însă, Europeanul de tineret din 2019. Când, la fel ca acum, „naționala” a impresionat.
Au fost și la Euro U21 din 2019. Dar cei mai mulți n-au rămas și-n 2024
4-1 cu Croația, 4-2 cu Anglia, 0-0 cu Franța și un 2-4 cu Germania într-o semifinală în care am condus. Asta au reușit băieții lui Rădoi la Euro U21 din Italia, 2019. A fost un prim semnal că un fotbal adormit nu profită de opțiunea snooze de la alarmă.
Ce jucători erau atunci?
- Crescuți „afară”: Pașcanu (mutat în Anglia la 4 ani),
- Ajunși cu fotbalul: I. Radu (de la 16 ani în Italia), Pușcaș (de la 17 ani în Italia), Hagi (de la 17 ani în Italia), Dragomir (de la 16 ani în Anglia)
Pe lângă ei, Manea și Adrian Petre, care jucau la 18, respectiv 19 ani în Belgia, respectiv Danemarca, transferați pentru loturile de seniori. 7 din 23, proporție asemănătoare cu cei 9/26 de acum.
Dintre ei, doar Hagi și Pușcaș sunt în lotul Euro 2024. Și ambii rezerve.
E un text de opinie și-mi permit și o concluzie.
E lotul din 2024 cel cu cei mai mulți „oriundi” români / fotbaliști trecuți pe la academii din Vest? Este.
Contează asta? Contează, dar poate nu cât am vrea noi. Puțini sunt titulari și doar unul singur reprezentant curat al diasporei, crescut acolo încă de mic și nu doar trecut / finalizat juniorat.
A, că atmosfera și disponibilitatea fiecărui jucător din lot contează, da. Nu pot nega asta. Dar strict raportat la jocul contra Ucrainei, de exemplu, ne-am bazat pe mulți crescuți în țară, vezi marcatorii, portarul și omul cu assisturile (Stanciu, R. Marin, Drăguș, Man, Niță).
Puteam avea mai mulți? Poate. Dar nu decisiv. Pașcanu în loc de Nedelcearu / Rus, că tot au fost colegi în 2019. Radu, dacă nu ajungea al treilea portar la Bournemouth. Louis Munteanu. Erau oameni buni de lot, însă nu cred că puteau schimba decisiv balanța echipei naționale, așa cum e ea acum.
În anii 2000, încercam, timid, să găsim soluții din copiii celor plecați din țară înainte de Revoluție. Așa a apărut Max Nicu, un fotbalist decent, dar atât, născut în Germania.
Poate apăreau și alții, însă o națională care avea încă un Chivu, un Mutu sau Lobonț era prea mult pentru nume ce jucau prin liga a doua din Germania.
În anii 2010 a început vânătoarea juniorilor de la marile academii din Vest. Cătălin Parfene, fost la FRF, avea o bază de date incredibilă, plină de copii din toată Europa și din toată lumea. Noi încercam să ținem pasul, mergeam la turnee prin Germania, Spania.
Și îi vedeam. Și ne plăceau. Dar unii se accidentau. Alții abandonau prematur. Alții sfârșeau în liga a patra, a cincea, de unde puțini sunt Vasile Mogoș, să treacă peste dezamăgirea că nu vor ajunge la Real Madrid la vârsta lui Bellingham și de-acolo tot mai sus.
Sincer, puține nume a ratat România, nume care puteau însemna ceva în lotul de azi. Poate Adeyemi, dar omul nu avea nici cel mai mic motiv să joace pentru noi. Poate Daniliuc, fundașul Austriei, aflat acum în lotul lor. În rest, nimic.
Soluția e evidentă, monitorizarea diasporei în continuare, trialuri și, mai presus de toate, meciuri precum victoria contra Ucrainei.
Dacă oameni care nu s-au uitat la fotbal vreodată ajung să vadă un European de curiozitate doar pentru că România a fost mișto, a jucat cu entuziasm, un mic fotbalist va avea un motiv în plus s-o reprezinte.
