Roger Federer, după meciul epic cu Tennys Sandgren: "Nu cred că merit victoria. Am fost incredibil de norocos"

Roger Federer, după meciul epic cu Tennys Sandgren: "Nu cred că merit victoria. Am fost incredibil de norocos"

După meciul maraton din optimi cu John Millman, Roger Federer (3 ATP) a reușit să treacă de încă o partidă de cinci seturi. Elvețianul s-a impus în fața lui Tennys Sandgren (100 ATP), după ce americanul a avut nu mai puțin de șapte mingi de meci. La interviul de pe teren, Federer a declarat că nu a meritat victoria, dar a fost incredibil de norocos.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Câteodată trebuie să fii norocos. N-am controlat acele mingi de meci. Poate că nu a părut așa. Chiar nu știu. Am sperat doar că nu va reuși o lovitură câștigătoare. Dacă ratează o minge, două, cine știe ce se poate întâmpla? Cred că am fost incredibil de norocos astăzi, pentru că el a jucat foarte bine. Apoi, m-am simțit bine în setul decisiv. Am încercat să joc, am avut noroc cu break-ul, am servit bine. Am reușit să mă apropii de victorie. Nu cred că merit această victorie, dar totuși sunt fericit.

Am jucat mult tenis de-a lungul vieții. Câteodată mă simt ciudat. Am avut crampe musculare în zona inghinală. Nu-mi place să chem fizioterapeutul. Dacă te duci la vestiare înseamnă că problema e în zona inghinală. Lumea știe că nu sunt 100% pregătit din punct de vedere fizic.

Pe măsură ce meciul a continuat, am început să mă simt mai bine și doar am încercat să joc. Cred în miracole. Am vrut să continui meciul și iată că am reușit să câștig. N-a fost foarte rău, nici crampele nu au fost foarte puternice. Am zis că îl las să mă bată cu stil, dar nu a făcut-o. Am fost incredibil de norocos în seara asta, astăzi, nici nu știu ce oră e.

Aș vrea să câștig mai ușor. Am liber o zi și jumătate. Și începi să te simți mai bine, nu poți să știi. Am evadat de două ori norocos din aceste meciuri. Poate plecam în Elveția să schiez, dar joc tenis. Sunt norocos să fiu în poziția asta.

E nemaipomenit să îl văd pe Milos jucând la acest nivel. A făcut o treabă bună până acum. M-a bătut la Wimbledon (n.r. în semifinale, la ediția din 2016) și m-a durut îngrozitor acea înfrângere. E bine să le arate tuturor că el trebuie să fie sus în clasamente, nu pe locurile 30-40. O să fie un meci grozav. Novak e campionul de aici, am avut meciuri epice în trecut. Cu oricine voi juca va fi foarte dificil. Chiar o să mă duc la schi după asta", a pus Roger Federer, după victoria cu Tennys Sandgren, scor 6-3, 2-6, 2-6, 7-6(8), 6-3.

În semifinale, Federer îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Novak Djokovic (2) și Milos Raonic (32). Roger conduce cu 11-3 în meciurile directe cu Milos Raonic. În ceea ce privește confruntările cu Novak Djokovic, sârbul a câștigat 26 din cele 49 de întâlniri.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:43
Noua casă a Rapidului REPORTAJ. Investiție de 6 milioane de euro: Terenuri orientate după soare și curent de 2.000 de euro pe zi
Noua casă a Rapidului  REPORTAJ. Investiție de 6 milioane de euro: Terenuri orientate după soare și curent de 2.000 de euro pe zi
10:39
Ionuț Radu dă cărțile pe față „Am dezamăgit mii de oameni. O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Ionuț Radu dă cărțile pe față  „Am dezamăgit mii de oameni. O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
10:51
„Nu există echipă mai respectată” Presiune de la Dan Șucu după un efort financiar de 6 milioane de euro. Ce le cere jucătorilor de la Rapid
„Nu există echipă mai respectată” Presiune de la Dan Șucu după un efort financiar de 6 milioane de euro. Ce le cere jucătorilor de la Rapid
10:08
Final de an pentru Mihăilă Lovitură grea primită de internaționalul român » Probleme și pentru Doicaru
Final de an pentru Mihăilă Lovitură grea primită de internaționalul român » Probleme și pentru Doicaru
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Citește mai mult
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14

Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate
06:30

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11