Romania, nationala "muta pe teren"/ Noi pe cine mai batem?

Nationala de fotbal a Romaniei a pierdut cu 3-2 amicalul disputat in Ucraina si ramane fara victorie inregistrata in 2010. Tricolorii nu dau senzatia ca se simt prea confortabil in ultima perioada (ultimul succes a fost pe 14 noiembrie 2009), iar pana la startul preliminariilor pentru EURO 2012 mai sunt doar trei luni.

Expresia la ordinea zilei in cadrul nationalei tricolore ar putea fi "Silenzio Stampa". Chivu a declarat recent ca nu va mai da declaratii timp de un an de zile, iar decizia fotbalistului celor de la Inter Milano ar putea fi copiata de mai multi coechipieri.

Un lucru e clar insa, cu sau fara declaratii, Romania a aratat in ultima perioada ca nu prea mai stie sa invinga. Ultimul succes al tricolorilor dateaza din 14 noiembrie 2009, atunci cand echipa lui Razvan Lucescu a invins cu 1-0 in Polonia (meci amical).

Cu noul tehnician, prima reprezentativa a inregistrat patru victorii, doua remize si trei infrangeri. Rezultatul cel mai bun din mandatul lui Lucescu Junior este remiza obtinuta impotriva Frantei, pe Stade de France (preliminarii Cupa Mondiala de Fotbal).

Romania traverseaza o perioada de cautare a identitatii, sunt rulati multi jucatori la prima reprezentativa, iar primul 11 trebuie conturat pana in luna septembrie, atunci cand vor debuta preliminariile pentru EURO 2012.

Iata jucatorii care au fost folositi in "era Lucescu Junior": Danut Coman, Costel Pantilimon, Bogdan Lobont, Cristi Sapunaru, Mirel Radoi, Cristi Chivu, Razvan Rat, Gabi Tamas, Vasile Maftei, Bogdan Mara, Tiberiu Ghioane, Iulian Apostol, Cristi Tanase, Ionel Danciulescu, Ciprian Marica, Mihai Roman, Marius Niculae, Costin Lazar, Ovidiu Dananae, Mihaita Nesu, Maximilian Nicu, Dorin Goian, Paul Codrea, Romeo Surdu, Gigel Bucur, Adrian Cristea, Ionut Mazilu, Dacian Varga, Adrian Mutu, Cristian Panin, Nicolae Grigore, George Galamaz, Daniel Niculae, Razvan Cocis, Banel Nicolita, George Florescu, Ciprian Deac, Marius Bilasco, Andrei Cristea si Mihai Radut.

Romania, cu Razvan Lucescu pe banca tehnica:

Lituania - Romania 0-1 (preliminarii Cupa Mondiala)

Ungaria - Romania 0-1 (meci amical)

Franta - Romania 1-1 (preliminarii Cupa Mondiala)

Romania - Austria 1-1 (preliminarii Cupa Mondiala)

Serbia - Romania 5-0 (preliminarii Cupa Mondiala)

Romania - Insulele Feroe 3-1 (preliminarii Cupa Mondiala)

Polonia - Romania 0-1 (meci amical - 14 noiembrie 2009).

Dispute in 2010:

3 martie/ Romania - Israel 0-2 (meci amical)

29 mai/ Ucraina - Romania 3-2 (meci amical)

Urmatoarele doua partide amicale ale Romaniei:

2 iunie: Macedonia - Romania (la Villach-Austria)

5 iunie: Honduras - Romania (la St. Veit an der Glan-Austria)

In preliminariile pentru EURO 2012, Romania face parte din Grupa D, alaturi de Franta, Bosnia-Hertegovina, Belarus, Albania si Luxemburg.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:07
„Avem nevoie de goluri!” Fostul fundaș al naționalei, mesaj clar pentru jucătorii lui Hagi: „Trebuie să faci asta ca să nu ai regrete”

14:40
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”

14:03
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană

14:31
Acuzat că și-a lovit fiica! Mauro Icardi, în centrul unui nou scandal. Nu are voie să se apropie la mai puțin de 300m de fata de 11 ani. Reacția fotbalistului

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49

Citește mai mult

Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11