Simona Halep a revenit în țară, după victoria de la Roland Garros: "Cel mai frumos moment al carierei şi al vieţii mele - când s-a cântat imnul României"

Simona Halep a revenit în țară, după victoria de la Roland Garros: "Cel mai frumos moment al carierei şi al vieţii mele - când s-a cântat imnul României"

Liderul WTA, Simona Halep, câştigătoare la Roland Garros, a sosit luni la Bucureşti, ea fiind primită la Salonul Oficial de la Aeroportul Henri Coandă. Halep a declarat că în momentul intonării imnului României la Roland Garros a trăit cel mai frumos moment al carierei şi vieţii ei.

Simona Halep si replica trofeului cucerit la Roland GarrosFoto: Agerpres

"Mă bucur foarte mult că văd atâţia oameni că se bucură de acest trofeu. Nu este prea mare, dar să ne bucurăm de el. Le mulţumesc tuturor celor care au pus câte o cărămidă la această performanţă, familiei mele, tuturor fanilor, cred că sunt jucătoarea cu cei mai mulţi suporteri la toate meciurile. Acasă este mereu bine, sunt bucuroasă că sunt aici. Acest trofeu este şi al meu şi al României, aici am crescut, aici m-am antrenat şi aici am reuşit să aduc trofeul de la Roland Garros", a declarat Halep, conform News.ro.

"Cel mai frumos moment al carierei şi al vieţii mele a fost când s-a cântat imnul României la Roland Garros, spectatorii au cântat imnul, am încercat şi eu, dar eram emoţionată şi nu am reuşit până la capăt. Organizatorii mi-au spus că nu s-a mai întâmplat vreodată să se cânte cu cuvinte imnul câştigătorului. A fost un moment emoţionant, deosebit, rar îmi dau lacrimile pe teren", a mai spus Halep.

Simona Halep, câştigătoare la Openul francez, a sosit luni la Bucureşti, ea fiind primită la Salonul Oficial de la Aeroportul Henri Coandă.

Simona Halep a coborât din avion având în braţe o replică în miniatură a trofeului cucerit la Roland Garros, Cupa Suzanne Lenglen.

Aeronava "Alexandru Ioan Cuza" a companiei Tarom a fost udată de două maşini de pompieri, în semn de respect pentru aducerea campioanei de la Roland Garros.

La intrarea în Salonul Oficial a fost pus covorul roşu, iar Halep a fost primită de ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, de preşedintele FRT, George Cosac, dar şi de preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

În această seară, de la ora 20.00, Simona Halep va prezenta trofeul de la Roland Garros într-o ceremonie pe Arena Naţională.

Simona Halep, locul 1 WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

Citește și:

VIDEO Simona Halep, campioană la Roland Garros (3-6, 6-4, 6-1 cu Sloane Stephens) - Primul titlu de Grand Slam, vis îndeplinit

Lungul drum al fericirii

VIDEO Momente emoționante pe "Philippe Chatrier" - Simona Halep, trofeul și imnul României

Reacții din lumea tenisului după titlul cucerit de Halep: "Meriţi atât de mult acest moment"; "O ambasadoare pentru sportivitate în tenisul feminin"

Presa internațională laudă performanța Simonei Halep de la Roland Garros: "Visul a devenit realitate pentru Halep în fantezia French Open"

Roland Garros: "O campioană, 10 cifre" - Statisticile succesului obținut de Halep la Paris

Simona Halep despre alte posibile titluri de Grand Slam: "Am curaj și am încredere să spun cu voce tare că orice se poate și dacă s-a putut astăzi"

FOTO VIDEO "Umanizarea" lui Darren Cahill - Reacțiile australianului în timpul finalei de la Roland Garros

Gheorghe Popescu, despre finala de la Roland Garros: "Am avut impresia că meciul se joacă la Bucureşti. Hagi făcea pe antrenorul din tribună"

Nadia Comăneci, convinsă să meargă la Roland Garros de evoluția Simonei în semifinala cu Muguruza: "Aveam o presimţire. Venise rândul ei"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:29
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB. Anunțul lui Gigi Becali
„Normal că fac asta!” Decizie importantă în cazul unui jucător de la FCSB.  Anunțul lui Gigi Becali
16:23
Ianis Hagi, restart cu ghete de colecție FOTO. A ales un model care reproduce designul purtat de o legendă la Mondialul din 1998
Ianis Hagi, restart cu ghete de colecție FOTO. A ales un model care reproduce designul  purtat de o legendă  la Mondialul din 1998
16:07
„Avem nevoie de goluri!” Fostul fundaș al naționalei, mesaj clar pentru jucătorii lui Hagi: „Trebuie să faci asta ca să nu ai regrete”
„Avem nevoie de goluri!”  Fostul fundaș al naționalei, mesaj clar pentru jucătorii lui Hagi: „Trebuie să faci asta ca să nu ai regrete”
14:40
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe  un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11