Simona Halep, întrebată dacă a primit felicitări de la Maria Sharapova: Nu am văzut-o, nu ne-am intersectat

Simona Halep, întrebată dacă a primit felicitări de la Maria Sharapova: Nu am văzut-o, nu ne-am intersectat

​Simona Halep a declarat luni la Aeroportul Otopeni că a fost suprinsă de câte mesaje de felicitare a primit de la adversarele ei din circuit după ce a câştigat turneul de la Roland Garros, inclusiv de la Serena Williams, scrie News.ro. "Dar Sharapova?", au întrebat-o ziariștii. "Sharapova... Nu am văzut-o, nu ne-am intersectat", a răspuns Simona.

Simona Halep, conferinta pe OtopeniFoto: Agerpres

"Am mai multe prietene (n.r. - în cicuit) şi a fost foarte plăcut să văd că adversarele mele s-au bucurat pentru mine, ceea ce înseamnă mult şi înseamnă că în afara terenului ne înţelegem bine şi avem o altfel de relaţie. Mereu am spus că în tenis, pe circuit, suntem ca o familie şi vreau să le mulţumesc pentru mesajele frumoase, pentru reacţia lor, pentru că a fost o reacţie destul de mare, şi pe Internet şi mesaje personale am primit. Şi fetele din România mi-au scris, le mulţumesc şi lor, tuturor. Am fost surprinsă foarte plăcut şi emoţionată de acest lucru. Mai mult fete sunt apropiate de mine, dar Petra (n.r. - Kvitova) a fost prima care mi-a scris mesaj pe telefon. (n.r. - Serena Williams) i-a transmis mesaj lui Darren, pentru că nu are numărul meu de telefon, i-a transmis felicitări pentru mine", a declarat Simona Halep.

"Dar Sharapova?", a fost o întrebare spontană când a vorbit de mesajele primite.

"Sharapova... Nu am văzut-o, nu ne-am intersectat", a răspuns Halep despre rusoaica eliminată în sferturi de Garbine Muguruza, cu o fază înainte ca aceasta din urmă să dea piept cu liderul WTA.

Ea a afirmat că nu a văzut declaraţiile liderului ATP şi câştigătorului French Open, Rafael Nadal, despre ea.

"Nu am vorbit cu Nadal, unchiul lui (n.r. - Toni Nadal) a venit la mine special acolo, în timpul unui interviu şi m-a felicitat. Am fost bucuroasă de acest lucru, ştiu că este un băiat deosebit (n.r. - Rafael Nadal) şi mă aşteptam să spună câteva lucruri frumoase, nu am văzut exact ce a spus. Eu ce aş putea să spun despre el? Deja sunt cuvintele prea mici pentru el", a spus Halep.

"Halep şi-a meritat primul Grand Slam. Este o adevărată luptătoare şi munceşte foarte mult. Îmi plac oamenii care muncesc din greu pentru obiectivele lor şi care au succes, deoarece ei merită asta", a afirmat Nadal după ce a câştigat a XI-a oară French Open.

Liderul WTA, Simona Halep, câştigătoare la Roland Garros, a sosit, luni, la Bucureşti, ea fiind primită la Salonul Oficial de la Aeroportul Henri Coandă.

Halep a coborât din avion având în braţe o replică în miniatură a trofeului cucerit la Roland Garros, Cupa Suzanne Lenglen.

Aeronava "Alexandru Ioan Cuza" a companiei Tarom a fost udată de două maşini de pompieri, în semn de respect pentru aducerea campioanei de la Roland Garros.

La intrarea în Salonul Oficial a fost pus covorul roşu, iar Halep a fost primită de ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, de preşedintele FRT, George Cosac, dar şi de preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

În această seară, de la ora 20.00, Simona Halep va prezenta trofeul de la Roland Garros într-o ceremonie pe Arena Naţională.

Citește și:

Simona Halep a revenit în țară, după victoria de la Roland Garros: "Cel mai frumos moment al carierei şi al vieţii mele - când s-a cântat imnul României"

VIDEO Simona Halep, campioană la Roland Garros (3-6, 6-4, 6-1 cu Sloane Stephens) - Primul titlu de Grand Slam, vis îndeplinit

Lungul drum al fericirii

VIDEO Momente emoționante pe "Philippe Chatrier" - Simona Halep, trofeul și imnul României

Reacții din lumea tenisului după titlul cucerit de Halep: "Meriţi atât de mult acest moment"; "O ambasadoare pentru sportivitate în tenisul feminin"

Presa internațională laudă performanța Simonei Halep de la Roland Garros: "Visul a devenit realitate pentru Halep în fantezia French Open"

Roland Garros: "O campioană, 10 cifre" - Statisticile succesului obținut de Halep la Paris

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:24
Adjudecat! Cât s-a plătit pentru fostul stadion construit la Mârșa în epoca lui Ceaușescu
Adjudecat! Cât s-a plătit pentru fostul stadion construit la Mârșa în  epoca lui Ceaușescu
13:35
Nu vor juca în FCSB - Rapid! Pierderi importante pentru cele două cluburi, înainte de derby-ul din Superliga
Nu vor juca în FCSB - Rapid!  Pierderi importante pentru cele două cluburi, înainte de derby-ul din Superliga
14:20
LeBron James, furios! FOTO. Starul de la Philadelphia 76ers, dialog aprins cu un fan advers » De la ce a pornit conflictul
LeBron James, furios! FOTO. Starul de la Philadelphia 76ers, dialog aprins cu un fan advers » De la ce a pornit conflictul
11:59
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365