Răspunsul UEFA: Cum arată noul format al Champions League

Răspunsul UEFA: Cum arată noul format al Champions League

În plin scandal legat de proiectul independent al unei Superligi europene, UEFA a aprobat, luni, noul format al Ligii Campionilor, valabil din 2024, care prevede creşterea numărului de echipe participante de la 32 la 36, informează lequipe.fr, conform News.ro.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

UEFA nu a dat înapoi şi Comitetul executiv al forului a adoptat, luni dimineaţă, noua formulă a LC, chiar dacă 12 mari cluburi europene ameninţă să creeze o Superligă aproape închisă.

Viitorul Ligii Campionilor se va baza pe 36 de cluburi la început (în loc de 32), împărţite în patru urne de câte nouă echipe, pentru a juca un fel de mini-campionat.

Cele patru ţări "mari" din fotbalul european (Anglia, Spania, Germania şi Italia) păstrează patru echipe calificate automat.

Franţa (în prezent a cincea naţiune europeană) va avea trei locuri garantate (faţă de două), ceea ce pretindea de mult timp, în timp ce câştigătoara LC şi cea a Ligii Europa din sezonul anterior vor fi calificate automat.

Urna I va reuni cele mai bune echipe pe baza coeficienului UEFA şi aşa mai departe.

Într-o primă fază, vor fi 10 meciuri de echipă, fără tur-retur. La finalul acestui campionat, primele opt formaţii vor fi calificate direct în optimile de finală, iar cele clasate între locurile 25 şi 36 vor fi eliminate.

Cluburile cuprinse între locurile 9 şi 24 vor juca un play-off (tur-retur) pentru a desemna celelalte opt echipe care trec în optimi.

Apoi, competiţia va continua eliminatoriu, după modelul actual (meciuri tur-retur).

Câştigătoarea şi finalista Ligii Campionilor va juca 17 meciuri în loc de 13, astăzi. Şi chiar 19 dacă trec prin play-off.

UEFA a stabilit acest format împreună cu Asociaţia Cluburilor Europene (ECA).

Acum, Liga Campionilor reuneşte 32 de cluburi în faza grupelor (împărţite în opt grupe). Primele două clasate din fiecare grupă merg în optimi, iar echipele clasate pe locurile 3, în 16-imile Ligii Europa.

Cum va arăta noua competiție: Super Liga

• Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.
• Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.
• Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.
• Din sferturi, formatul va fi eliminatoriu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:59
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
12:55
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut  show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
13:04
147 de vinovați! Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
147 de vinovați!  Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
13:07
„UEFA îl hărțuiește pe Infantino” Forul european îi cere răspunsuri șefului FIFA: „Nu pot fi amânate”
„UEFA îl hărțuiește pe Infantino”  Forul european îi cere răspunsuri șefului FIFA: „Nu pot fi amânate”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365