​WTA Madrid: Elise Mertens, adversara Simonei Halep în turul al doilea

​WTA Madrid: Elise Mertens, adversara Simonei Halep în turul al doilea

Pentru un loc în optimile de finală ale turneului de categorie "Premier Mandatory" de la Madrid, Simona Halep (1 WTA) se va duela cu belgianca Elise Mertens (19 WTA), învingătoare cu 6-4, 6-4 în fața compatrioatei sale Alison Van Uytvanck (48 WTA).

Elise Mertens, alergand dupa o mingeFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Halep și Mertens nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

În prima rundă de la Madrid, Simona Halep a învins-o fără drept de apel pe rusoaica Ekaterina Makarova (32 WTA), scor 6-1, 6-0.

Ce a spus Simona Halep despre adversara sa

"Ştiu că este o jucătoare completă, luptă până la capăt, are un joc bun pe zgură, a câştigat câteva titluri anul acesta. Va fi un meci dificil, încerc să mă concentrez numai pe jocul meu, pe persoana mea, şi să dau tot ce am mai bun în următorul meci ca să câştig", a declarat Halep, potrivit Digi Sport.

În 2018, Mertens (22 de ani) a cucerit trei dintre cele patru titluri ale carierei. Belgianca s-a impus la Hobart, unde a învins-o în finală pe Mihaela Buzărnescu (scor 6-1, 4-6 ,6-3), la Lugano, unde a trecut în ultimul act de Aryna Sabalenka (scor 7-5 6-2), şi, la Rabat, unde a câştigat, sâmbătă, cu 6-2, 7-6 (4) în faţa australiencei Ajla Tomljanovic.

Elise Mertens are 13 victorii consecutive: cinci la Lugano, două în FedCup, cinci la Rabat și una la Madrid. Ultima înfrângere suferită de belgiancă a fost în turul trei la Miami, scor 2-6, 1-6 cu britanica Johanna Konta.

În plus, Mertens a ajuns până în semifinale la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, unde a fost învinsă de Caroline Wozniacki, scor 6-3, 7-6(2).

Turul I, rezultate înregistrate duminică:

Simona Halep (ROU/N.1) - Ekaterina Makarova (RUS) 6-1, 6-0

Elise Mertens (BEL) - Alison Van Uytvanck (BEL) 6-4, 6-4

Kristýna Plísková (CZE) - Natalia Vikhlyantseva (RUS) 6-4, 6-4

Sara Sorribes (ESP) - Madison Keys (USA/N.13) 7-5, 6-2

Sloane Stephens (USA/N.9) - Silvia Soler (ESP) 6-3, 6-2

Samantha Stosur (AUS) - Anastasia Pavlyuchenkova (RUS) 6-1, 6-7 (2/7), 6-3

Victoria Azarenka (BLR) - Aleksandra Krunic (SRB) 6-3, 6-3

Garbine Muguruza (ESP/N.3) - Peng Shuai (CHN) 6-4, 6-2

Donna Vekic (CRO) - Georgina García (ESP) 6-2, 6-4

Sorana Cirstea (ROU) - Katerina Siniaková (CZE) 6-4, 2-6, 6-4

Petra Kvitová (CZE/N.10) - Lesia Tsurenko (UKR) 6-1, 6-2

Monica Puig (PUR) - Zarina Diyas (KAZ) 6-4, 2-6, 6-2

Aliaksandra Sasnovich (BLR) - Danielle Collins (USA) 7-5, 6-2

Johanna Konta (GBR) - Magdaléna Rybáriková (SVK/N.16) 6-3, 7-5

Bernarda Pera (USA) - Aryna Sabalenka (BLR) 6-4, 2-6, 6-3

Carla Suárez (ESP) - Barbora Strýcová (CZE) 6-3, 6-3

Maria Sharapova (RUS) - Mihaela Buzarnescu (ROU) 6-4, 6-1

Zhang Shuai (CHN) - Naomi Osaka (JPN) 6-1, 7-5

Anastasija Sevastova (LAT/N.15) - Anna Karolína Schmiedlová (SVK) 6-3, 4-6, 6-3

Ashleigh Barty (AUS) - Sara Errani (ITA) 6-1, 6-4

Caroline Wozniacki (DEN/N.2) - Daria Gavrilova (AUS) 6-3, 6-1

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Madrid.

Aici poți vedea tabloul de simplu feminin de la Mutua Madrid Open.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:44
L-a omis intenționat? Jucătorul pe care Reghe l-a evitat la interviul de după meci: „Ca să nu zică ce-ar fi vrut să zică”
L-a omis intenționat? Jucătorul pe care Reghe l-a evitat la interviul de după meci:  „Ca să nu zică ce-ar fi vrut să zică”
23:40
„Mă dezgustă jocul echipei mele!” Gigi Becali, atac dur la adresa fotbaliștilor FCSB-ului după victoria cu Voluntari
„Mă dezgustă jocul echipei mele!” Gigi Becali, atac dur la adresa fotbaliștilor FCSB-ului după victoria cu Voluntari
23:27
„E visul meu să fac asta” VIDEO Alexandru Stoian, după ce a fost din nou decisiv pentru FCSB: „Mister mi-a zis”
„E visul meu să fac asta” VIDEO Alexandru Stoian, după ce a fost  din nou decisiv pentru FCSB: „Mister mi-a zis”
22:55
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
FCSB urcă pe loc de play-off VIDEO. Al doilea succes la rând sub comanda lui Reghecampf! Stoian, decisiv și cu FC Voluntari
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
14:20
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga
15:48

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala
15:43

FOTO I Farmec ruginit, melancolie oxidată, Micul Paris văzut din Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. Imagini fascinante din 2012
B365
18.10