ATP Dubai: Roger Federer, în sferturi - Setul al doilea, calcâiul lui Ahile pentru elvețian

ATP Dubai: Roger Federer, în sferturi - Setul al doilea, calcâiul lui Ahile pentru elvețian

Roger Federer a obținut calificarea în sferturi la Dubai, însă meciul cu Fernando Verdasco a fost unul mai dificil decât o arată scorul (6-3, 3-6, 6-3). După un început solid, limpede, elvețianul a cedat încă o dată inițiativa în setul al doilea, la fel cum o făcuse și în meciul precedent (cu Philipp Kohlschreiber). A fost nevoie de un game mai slab de serviciu al lui Fernando în decisiv, iar toată munca ibericului s-a irosit instant. Pentru un loc în semifinale, Fedex se va duela cu Marton Fucsovics.

Roger FedererFoto: ausopen.com

Roger a intrat pe teren hotărât să încheie repede socotelile, iar acest lucru s-a văzut în exprimarea lui de pe teren. Campionul elvețian a venit des la fileu, a executat serviciu-voleu în mai multe rânduri, iar Fernando a fost surprins la un moment dat pe reluări dând din umeri: ce să-i fac?

Cam așa a și fost, însă trebuie menționat și faptul că ibericul a dat și el o mână de ajutor atunci când adversarul dădea semne că nu simte chiar foarte bine mingea cu forehand-ul. Un break a fost suficient, Federer câștigând manșa cu 6-3. Elvețianul a întâlnit mingea devreme, Verdasco fiind obligat să fie în majoritatea schimburilor mereu cu un pas în urma adversarului.

La fel ca în meciul din turul anterior (cu Philipp Kohlschreiber), Federer a avut o ușoară scădere a nivelului de joc în debutul setului al doilea, nereușind să mai conducă cu autoritate schimburile. Jucător cu mare experiență, Verdasco a accelerat în special cu forehand-ul, lungimea execuțiilor punându-l în dificultate pe elvețian.

Dintr-o dată, Nando și-a câștigat cu lejeritate serviciul, iar break-ul a fost confirmat până la 4-1. Ușoara pasivitate din registrul tehnic al lui Federer (destule erori din poziții nu neapărat dificile) a fost taxată de Verdasco. Fernando a fost precis până la capătul manșei, nu a resimțit presiunea, iar setul i-a revenit (6-3).

Cu venit parcă dintr-o dată din terenul advers, Federer a redevenit ofensiv, însă de peste fileu au venit constant lovituri de mare calitate. Verdasco a reușit o zi mare, spaniolul atingând un nivel ridicat al jocului contra mult mai titratului său adversar.

Un singur game a rupt echilibrul: la 4-3, Verdasco și-a pierdut din forță, a servit mai slab, iar Federer a făcut diferența la retur. Decisivul s-a încheiat 6-3 pentru Roger, partida durând o oră și 34 de minute.

• Singurul set câștigat de Nando contra lui Roger data din 2009, de la Turneul Campionilor. Miercuri, Verdasco l-a bifat pe al doilea (6-3).
• Roger Federer, campion de șapte ori la Dubai: (2003, 2004, 2005, 2007, 2012, 2014 și 2015).
• A fost victoria cu numărul 1185 din cariera lui Federer.
• În sferturi, Federer se va duela cu Marton Fucsovics (Ungaria, 27 de ani, locul 35 ATP).
• Federer și Fucsovics s-au mai întâlnit o singură dată, la Australian Open 2018: 6-4, 7-6(3), 6-2 pentru elvețian.
• Federer a jucat ultima data la Dubai cu ocazia ediției din 2017: a fost învins surprinzător de Evgeny Donskoy în optimi, scor 3-6, 7-6(7), 7-6(5).
• În urma victoriei de miercuri, Federer conduce cu 7-0 în meciurile directe cu Verdasco.

Serviciu complet ratat, marca Fernando Verdasco:

Forehand ucigător în lung de linie al lui Roger Federer:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
17:11
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali
17:49
Tragedie în Franța Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
Tragedie în Franța  Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”
16:59
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11