Într-un sezon în care Novak Djokovic a făcut legea, Roger Federer a fost votat cel mai iubit jucător din circuitul ATP

A jucat doar 13 meciuri în acest sezon (4 înfrângeri), însă aparițiile sale meteorice nu au schimbat în vreun fel decizia fanilor din lumea întreagă. Roger Federer a fost ales pentru al 19-lea an consecutiv cel mai iubit jucător din circuitul ATP.

Roger FedererFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

În luna august va împlini 40 de ani, iar momentan nu are vreun gând să se retragă.

Se află departe de teren din cauza problemelor de la genunchi (a suferit deja trei operații), iar ultimul meci disputat a avut loc la Wimbledon, în sferturi (a fost învins categoric de Hubert Hurkacz).

Chiar și într-un sezon în care Novak Djokovic a strălucit la nivel de rezultate (a câștigat trei Grand Slamuri, iar la US Open a jucat finala), Roger Federer a primit cele mai multe voturi pe siteul ATP.

De altfel, este pentru al 19-lea an consecutiv când marele campion din Basel este favoritul fanilor din lumea întreagă.

ATP și-a permis chiar și o glumă, contul oficial de Twitter al organizației precizând cine va câștiga votul fanilor și la ediția din 2052.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:00
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”

17:11
Silviu Tudor Samuilă Falsa revoluție a lui Becali

17:49
Tragedie în Franța Un jucător a decedat în timpul antrenamentului: „L-au resuscitat peste 45 de minute”

16:59
„Chivu va pleca din Italia” Fostul coleg de la Inter, convins că românul va ajunge în alt campionat: „Nu merită”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49

Citește mai mult

Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11