VIDEO Max Verstappen aprinde finalul de sezon din Formula 1: Crede că Mercedes trișează în lupta pentru titlu

VIDEO Max Verstappen aprinde finalul de sezon din Formula 1: Crede că Mercedes trișează în lupta pentru titlu

Finalul de sezon din Formula 1 pare mai încins ca niciodată, lupta dintre Max Verstappen și Lewis Hamilton continuând și în afara pistei. Olandezul îi acuză pe cei de la Mercedes că trișează, iar pentru a dovedi asta a încercat să strângă chiar el dovezi.

HotNews.roFoto: Hotnews

După calificările pentru cursa sprint de la Interlagos (Brazilia), Max Verstappen a mers să inspecteze monopostul rivalului Lewis Hamilton, motiv pentru care a primit o amendă de 50.000 de dolari din partea FIA.

Comisarii au găsit nereguli la monopostul britanicului, astfel că acesta a fost nevoit să plece ultimul în cursa sprint de sâmbătă. Aripa spate a lui Hamilton flexa mai mult decât permite regulamentul.

"Puteţi vedea în videoclip ce am făcut exact. Mă uitam doar la cât de mult flexează aripa din spate în acel punct. Da, sigur că au fost discuţii şi mai sunt lucruri de analizat, pentru că la o anumită viteză pare că aripa flexează.

La începutul sezonului a trebuit să schimbăm puţin aripile-spate din cauza fexibilităţii (n.r. - aripii la viteză mare). Dar se pare că încă e ceva care se mişcă înapoi acolo (n.r. - la Mercedes). De aceea m-am dus şi m-am uitat", a declarat Max Verstappen, potrivit News.ro.

Având în vedere că s-au găsit până la urmă nereguli la monopostul lui Hamilton, comisarii FIA sunt invitați de către Max la "o cină bună şi mult vin".

"Sper să fie un vin bun şi scump, ar fi frumos. Mă pot invita şi la cină, voi plăti eu pentru asta. Eu trebuie să plătesc amenda, nu Red Bull", a spus el.

Mercedes a precizat că Hamilton a fost descalificat vineri pentru o abatere de doar 0.2 milimetri faţă de regulamentul tehnic. Regulile precizează că distanţa nu poate fi mai mare de 85 mm atunci când dispozitivul de ajutor pentru depăşire este deschis (DRS).

Plecând ultimul, Hamilton a terminat pe locul 5 cursa de sprint, câştigată de colegul său Bottas, dar el va ocupa locul 10 pe grila de start a Marelui Premiu al Braziliei, după o altă penalizare, de cinci locuri, primită pentru schimbarea unei componente a motorului monopostului său.

Bottas va fi primul pe grila de start a cursei care va începe duminică, la ora 19:00, iar Verstappen va fi al doilea.

Momentul în care Verstappen analizează monopostul celor de la Mercedes:

În urma rezultatelor din Mexic, de săptămâna trecută, Max Verstappen și-a mărit la 19 puncte avansuldin fruntea ierarhiei piloților, cu doar patru etape rămase din sezonul 2021 al Formulei 1.

Învingătorii curselor de până acum:

Bahrain - Lewis Hamilton (Mercedes)

Emilia Romagna - Max Verstappen (RedBull)

Portimao - Lewis Hamilton (Mercedes)

Montmelo - Lewis Hamilton (Mercedes)

Monte Carlo - Max Verstappen (RedBull)

Baku - Sergio Perez (RedBull)

Le Castellet - Max Verstappen (RedBull)

Spielberg - Max Verstappen (RedBull)

Spielberg - Max Verstappen (RedBull)

Silverstone - Lewis Hamilton (Mercedes)

Hungaroring - Esteban Ocon (Alpine)

Belgia - Max Verstappen (RedBull)

Olanda - Max Verstappen (RedBull)

Italia - Daniel Ricciardo (McLaren)

Rusia - Lewis Hamilton (Mercedes)

Turcia - Valtteri Bottas (Mercedes)

SUA - Max Verstappen (RedBull)

Mexic - Max Verstappen (RedBull).

Până la finalul sezonului 2021 mai sunt de disputat patru Grand Prixuri: Brazilia (14 noiembrie - Interlagos), Qatar (21 noiembrie - Losail), Arabia Saudită (5 decembrie - Jeddah Circuit) și Abu Dhabi (12 decembrie - Yas Marina).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Primul indiciu de La Mița Biciclista pentru fațada de Crăciun 2026. "E în lucru deja, iar anul acesta are ceva ce n-au avut celelalte patru ediții"
B365
09.11