WTA și cazul Shuai Peng - Un cunoscut turneu din China a dispărut din calendarul pentru 2022

WTA și cazul Shuai Peng - Un cunoscut turneu din China a dispărut din calendarul pentru 2022

WTA a anunțat, luni, lista turneelor care vor avea loc în primele șase luni ale lui 2022. Din programul WTA lipsește competiția de categorie 250 de la Shenzen, indicând faptul că forul feminin respectă decizia de a renunța la turneele din China după cazul Shuai Peng.

Shuai PengFoto: MONIKA GRAFF / UPI / Profimedia

Steve Simon, președintele WTA, a luat decizia de a suspenda toate turneele din China din cauza anchetei în curs de desfășurare în cazul sportivei Shuai Peng.

Jucătoarea de tenis a apărut în diferite imagini, dar forul feminin de tenis nu are nicio certitudine în ceea ce privește libertatea de exprimare a acesteia.

Ulterior, ATP, prin președintele Andrea Gaudenzi, a anunțat că nu va suspenda turneele organizate în China. Aceeași decizie a fost luată recent și de ITF.

În programul prezentat de WTA, turneul de la Shenzen lipsește, semn că decizia luată după controversa lui Shuai Peng a fost respectată. Cu toate acestea, era greu de crezut că turneul chinez s-ar fi disputat în prima jumătate a lui 2022, date fiind restricțiile de călătorie impuse de țara asiatică.

WTA - Lista turneelor din primele șase luni ale lui 2022 - Când vor avea loc Australian Open, Roland Garros și Wimbledon

Ce s-a întâmplat cu Shuai Peng​

Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, l-a acuzat pe reţelele de socializare pe fostul vicepremier Zhang Gaoli - care din 2013 până în 2018 a fost unul dintre cei mai puternici şapte politicieni ai Chinei - că a forţat-o să facă sex în urmă cu trei ani, înainte de a o face amanta lui.

Această acuzaţie a fost postată pe 2 noiembrie pe contul oficial Weibo, echivalent chinezesc al Twitter, al jucătoarei. De la acel moment, au fost zile bune în care nu s-a mai știut nimic despre sportivă.

Site-urile și platformele social media din China au fost curățate de toate menționările numelui lui Peng și subiectele legate de acuzația făcută de aceasta.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:24
Probleme mari pentru Hagi Unul dintre cei mai importanți jucători s-a accidentat și va rata meciurile cu Polonia și Suedia! Mesajul FRF
Probleme mari pentru Hagi Unul dintre cei mai importanți jucători s-a accidentat și va rata meciurile cu Polonia și Suedia! Mesajul FRF
10:23
Capăt de drum pentru Ronaldo? Ce suspendare riscă după ce a părăsit naționala » S-au dus după el la aeroport!
Capăt de drum pentru Ronaldo? Ce suspendare riscă după ce a părăsit naționala » S-au dus după el la aeroport!
09:43
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
„Credeți în Hagi!” Interviu GOLAZO.ro la Varșovia cu Jerzy Dudek, unul dintre marii portari ai Poloniei, campion al Europei cu Liverpool
10:13
Noi schimbări la Arena Națională Ce a decis Primăria, în perspectiva finalei Europa League care se va juca la București
Noi schimbări la Arena Națională Ce a decis Primăria, în perspectiva finalei Europa League care se va juca la București
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi
B365
30.09
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi
Citește mai mult
Bucureștenii din S2 ar putea da alte peste 4 milioane de lei pentru construirea stadionului Dinamo cel Nou. Hopincă propune suplimentarea în ședința de Consiliu Local de azi