Dan Udrea Dorinel, până unde?

• Ieșirea violentă a lui Dorinel Munteanu pune forurile fotbalului nostru în fața unei alegeri importante.

În căutare de circumstanțe atenuante, Dorinel Munteanu a obținut circumstanțe agravante.

Explicațiile antrenorului, referitoare la bruscarea elevului său, David Maftei, sunt chiar mai acuzatoare la adresa antrenorului, decât gestul în sine. Gestul e reprobabil, dar poate fi o compulsie, o scăpare, o eroare. 

Explicațiile sunt însă dovada că acesta e sistemul în care lucrează Dorinel. E regula. E principiul lui de a antrena și de a relaționa cu oamenii a căror abilități și cariere le gestionează.

Gestul lui Dorinel în alt domeniu de activitate

România s-a civilizat mult în ultimii ani. Evident că tot timpul e loc de mai bine, dar lucrurile au evoluat înspre lumină, nu înspre obscuritate. Din păcate, o fâșie din fotbalulul nostru a rămas mult în urmă. 

Gestul lui Dorinel, dacă e făcut de un șef în oricare alt domeniu de activitate, ar avea urmări dintre cele mai grave.

Imaginați-vă un profesor filmat când îi face așa ceva unui elev.  Sau un director de bancă procedând la fel cu un angajat. Sau un instructor auto, nervos din cale afară că elevul nu respectă ce i se spune. Sau. Sau. Sau. 

De ce acceptăm metodele Dorinel, Petrescu, Tadici?

Exemplele pot fi multe și toate ni s-ar părea deplasat să se întâmple. În fotbal, dar și în sport, în general, le acceptăm ca pe o regulă.

Bădărăniile lui Tadici la adresa handbalistelor, înjurăturile lui Dan Petrescu și Hagi la adresa fotbaliștilor, chiar și palma lui Gabi Stan peste ceafa puștiului de 10 ani, în cazul dezvăluit de GOLAZO.ro, toate au fost tratate cu „ce mare lucru i-a făcut?”. 

Au fost generații de copii și adolescenți care au trăit vremuri în care educația s-a făcut și așa. Cu profesori care își făceau un titlu de glorie dacă te trăgeau de perciuni sau te altoiau cu rigla peste palmele întinse. Cu părinți care își loveau copiii și le dădeau cele mai tâmpite pedepse. Cu șefi care urlau, înjurau și umileau angajații. 

Dorinel asigură viitoarea generație de bădărani

Traumele acestea au lăsat urme. Astăzi, continuăm, unii dintre noi, să fim indulgenți cu astfel de ieșiri. Să le cauționăm fiindcă „nu vedeți ce treabă bună face Dorinel la Oțelul?”. 

Nimeni nu ar vrea ca, la primul eșec, Dorinel să fie luat de guler și bruscat de șefi. Momentul să fie filmat și transmis live ar fi la fel de nociv. Dorinel nu ar accepta acest mod de lucru.

Sau doar copiii și cei tineri trebuie să îndure, să înghită orice derapaje ale așa-zișilor oameni maturi? Nu de alta, dar așa o să fim siguri că bădăranii vor rezista și peste alte generații. Fiindcă așa cum sunt crescuți cei de azi, așa vor face și ei peste ani și ani. 

FRF să se sesizeze

Dorinel era nervos după meci că cea mai mediatizată fază a meciului e cea cu bruscarea lui Maftei. Nu penalty-ul neacordat sau faptul că Oțelul e pe locul 2.

Așa cum a fost unul dintre cei mai mari jucători mici, modești și muncitori, la fel de mic e acum ca un antrenor important. De parcă n-ar fi jucat și trăit în Germania vreme de aproape un deceniu. 

Dacă FRF s-a autosesizat de multe ori și foarte bine a făcut, atunci când Gigi Becali a spus prostii, a jignit sau a discriminat, ce va face acum? Dorinel poate rămâne nesancționat doar într-un fotbal care cultivă violența. 

Luăm măsuri sau ducem fotbalul în peșteră?

Dacă tolerăm la nesfârșit aceste gesturi lipsite de educație, ne vom întoarce la metodele generației Halagian, Florin Marin și Tadici. Chiar și ei erau victimele unei mentalități care aproape că normalizase violența. 

Sau, mai e o variantă: dacă acceptăm că nu suntem în stare să facem educație și altfel decât prin metoda Dorinel, atunci să acceptăm și să nu fim mirați și mai ales deranjați că fotbalul va ajunge în curând în România să se joace în atmosferă primitivă. Să ne facem stocuri de făclii!