ȚINTĂ Barcelona a pus ochii pe „înlocuitorul perfect pentru  Gavi ”
FOTO:IMAGO

ȚINTĂ Barcelona a pus ochii pe „înlocuitorul perfect pentru Gavi ”

• FC Barcelona face deja primii pași pentru noua campanie de transferuri, după ce  l-a numit antrenor pe Hansi Flick.
• Conducătorii de pe Camp Nou îl doresc pe Javi Guerra, 21 de ani, mijlocașul Valenciei care a impresionat în acest sezon.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Catalanii vor să consolideze mijlocul terenului, iar acoperirea postului de mijlocaș central a devenit un „obiectiv crucial al campaniei de transferuri”, anunță cei de la Marca.

Javi Guerra ar urma să îl înlocuiască pe Gavi

Gavi este accidentat de la mijlocul lunii noiembrie și ar urma să revină pe gazon la începutul sezonului viitor.

Totuși, șefii echipei blaugrana consideră că mijlocașul spaniol va avea nevoie de o perioadă mai lungă de reintegrare până să revină la forma care l-a consacrat.

Banii, principalul obstacol care ar putea bloca transferul lui Guerra la Barcelona

Catalanii au avut deja probleme în trecut, atunci când a fost vorba de respectarea fair-play-ului financiar. Mai mult, clubul condus de Joan Laporta a contractat mai multe împrumuturi în ultimii ani care i-au redus capacitatea de a investi sume masive în noi jucători.

De asemenea, trupa condusă de neamțul Flick va fi nevoită să lupte cu Napoli pentru transferul mijlocașului.

Echipa din sudul Italiei a încercat și în iarnă transferarea fotbalistului, dar conducătorii Valenciei s-au opus, deoarece au sperat că pot obține un preț mai bun în vară.

Un potențial transfer al lui Guerra ar consta în jur de 20-25 de milioane de euro. O asemenea sumă poate fi plătită de catalani doar dacă va reuși să și vândă jucători în această vară.

Deocamdată, doar Oriol Romeu pare să fi fost pus de Laporta pe lista de transferuri.

Guido Rodríguez, 30 de ani, mijlocaș la Betis, reprezintă variantă de rezervă a Barcelonei în cazul în care transferul lui Guerra ar pica.

4 goluri
și o pasă decisivă a reușit Javi Guerra în 36 de partide din sezonul trecut de La Liga

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11