Rafael Nadal, atitudinea negativă după accidentare, victoria de la Roland Garros și ce spune despre recordul lui Federer: "E o motivație, dar nu o obsesie"

Rafael Nadal, atitudinea negativă după accidentare, victoria de la Roland Garros și ce spune despre recordul lui Federer: "E o motivație, dar nu o obsesie"

Rafael Nadal a triumfat duminică la Roland Garros pentru a 12-a oară în carieră. Măcinat de accidentări la începutul sezonului, ibericul nu era sigur de participarea la Grand Slam-ul parizian, iar asta face ca victoria să fie una specială. Nadal a povestit, într-o conferință de presă, cum a clacat după retragerea de la turneul de la Indian Wells și cum a reușit să își schimbe atitudinea negativă. În plus, spaniolul a precizat că scopul lui nu este să egaleze recordul lui Roger Federer în ceea ce privește numărul de trofee de Grand Slam. "Este o motivație, dar nu este o obsesie", a spus Nadal.

Rafael Nadal si trofeul de la Roland GarrosFoto: rolandgarros.com / Nicolas Gouhier / FFT

Rafael Nadal a avut un început de sezon dificil, fiind măcinat de accidentări. Spaniolul a fost nevoit să retragă chiar înainte de debutul la primul turneu al anului, la Brisbane, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. După finala de la Australian Open, a fost eliminat de Nick Kyrgios în optimile de la Acapulco. Coșmarul a continuat pentru Nadal și la Indian Wells, unde a fost forțat să se retragă înaintea partidei cu Roger Federer din semifinale, din cauza unei accidentări la genunchiul drept.

Nadal a luat o pauză de o lună și a revenit pe teren la Monte Carlo (primul turneu pe zgură), unde s-a oprit în semifinale (învins de Fabio Fognini). Apoi, a fost eliminat de Dominic Thiem în semifinale la Barcelona și de Stefanos Tsitsipas în penultimul act de la Madrid. Înainte de participarea la Roland Garros, ibericul a triumfat la Roma (victorie în finală cu Novak Djokovic).

La Roland Garros, Rafael Nadal l-a învins în finală pentru al doilea an consecutiv pe Dominic Thiem, scor 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, după trei ore de joc.

Perioada dificilă prin care a trecut face victoria de la Roland Garros să fie specială

"Da, nu numai anul acesta - anul trecut a fost un an dificil. Am reușit să termin doar șapte turnee pe parcursul întregului an. Am terminat pe locul 1. Am avut șansa să câștig aici anul trecut, iar la Wimbledon am fost foarte aproape. La US Open a trebuit să mă retrag. Deci, o mulțime de probleme, și apoi la sfârșitul sezonului am avut probleme cu genunchiul. Apoi a trebuit să mă operez

Și acest început al sezonului, nivelul de tenis a fost pozitiv, dar din nou, unele probleme, nu? Ca și la Indian Wells, Brisbane, Acapulco ... prea multe probleme în ultimele 18 luni. Deci asta face ultimele săptămâni foarte, foarte speciale.

Toate lucrurile prin care am trecut îmi dau probabil acea pasiune suplimentară când joc, pentru că știu că nu voi fi aici pentru totdeauna. Așa că am încercat să fiu pozitiv, să trăiesc intens și să fiu pasionat de ceea ce fac", a spus Rafael Nadal, potrivit rolandgarros.com.

Momentul în care a clacat și cum și-a schimbat atitudinea negativă

"După Indian Wells, mental am fost la pământ. Din punct de vedere fizic și mental, dar eu întotdeauna am acordat mai multă atenție aspectului mental. Din punct de vedere mental, am pierdut puțin acea energie, pentru că am avut prea multe probleme la rând.

Pentru mine a fost atât de important că am avut oamenii potriviți în jurul meu, echipa și familia mea. Asta ajută foarte mult. Sincer, la Monte Carlo și la începutul turneului de la Barcelona lucrurile erau dificile pentru mine, pentru că mental nu mai aveam plăcerea de a juca. Eram prea îngrijorat de sănătate și, să fiu sincer, prea negativ", a declarat Nadal.

"O variantă era să mă opresc pentru o vreme"

Victoria dificilă cu Leonardo Mayer (6-7, 6-4, 6-2) în primul tur la Barcelona l-a făcut pe Nadal să își schimbe atitudinea și mentalitatea. "Am reușit să rămân singur timp de câteva ore în cameră și să mă gândesc la ce se întâmplă, ce trebuie să fac. Trebuia să decid, nu? O variantă era să mă opresc pentru o vreme și să-mi recuperez corpul, iar cealaltă era să-mi schimb drastic atitudinea și mentalitatea pentru a juca în următoarele câteva săptămâni. Atitudinea corectă, pasiunea, asta este singura cale de a mă întoarce acolo unde sunt astăzi ", a spus spaniolul

Despre egalarea recordului lui Federer în ceea ce privește numărul de trofee de Grand Slam

Nadal a câștigat la Roland Garros al 18-lea titlu de Grand Slam din carieră, fiind pe locul doi în clasamentul all-time. Spaniolul este depășit doar de Roger Federer, care a câștigat de-a lungul timpului 20 de trofee majore.

"Nu am încercat niciodată să mă gândesc, bine, o să-l prind pe Roger sau nu. Să fiu sincer, nu sunt foarte îngrijorat de lucrurile astea. Nu poți fi frustrat tot timpul pentru că vecinul are o casă mai mare decât tine sau un televizor mai mare sau o grădină mai bună. Eu nu văd viața așa", a precizat numărul 2 ATP.

Este o motivație, dar nu o obsesie

"Ei bine, este o motivație, dar nu este o obsesie. Dacă mă întrebi dacă vreau, bineînțeles; Este un scop în cariera mea? Nu. Nu asta mă face să mă ridic în fiecare dimineață ca să să merg să mă antrenez și să joc. Nu este modul în care văd sportul și nu este modul în care mă gândesc la cariera mea sportivă.

Vreau să-mi urmez propria călătorie, să-mi dau cele mai bune oportunități și să-mi dau posibilitatea de a concura la cel mai înalt nivel. Și dacă ajung într-o poziție precum cea în care sunt astăzi, ca eu să fiu cel care a câștigat cele mai multe titluri din istorie la Ronland Garros, bine, totul este foarte bine. Dar nu cred că viitorul meu va fi mai valoros dacă egalez recordul lui Federer sau dacă fac ceva precum Djokovic sau orice altceva", a mai spus Nadal.

Ce urmează pentru Rafael Nadal

"Nu. (n.r nu va participa la alt turneu înainte de Wimbledon). Cea mai bună pregătire pentru mine va fi să fiu în stare fizică bună. După cum știe toată lumea, îmi place să joc pe iarbă. Dar toată lumea știe și că nu pot juca mai multe săptămâni la nivel înalt. În ultimii ani, am făcut asta și a fost destul de reușit, deci de ce să schimbăm", a precizat Nadal, care anul trecut a ajuns până în semifinale la Wimbledon (a fost învins în cinci seturi de Novak Djokovic).

Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 1-14 iulie.

Câștigători Roland Garros (era Open):

1 Rafael Nadal 12 titluri (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018 și 2019)

2 Bjorn Borg 6 (1974, 1975, 1978, 1979, 1980, 1981)

3 Mats Wilander 3 (1982, 1985, 1988)

3 Ivan Lendl 3 (1984, 1986, 1987)

3 Gustavo Kuerten 3 (1997, 2000, 2001) etc.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam:

1. Roger Federer 20

2. Rafael Nadal 18

3. Novak Djokovic 15

4. Pete Sampras 14

Cele mai multe titluri la un singur turneu:

Rafael Nadal - Roland Garros 12

Rafael Nadal - Monte-Carlo 11

Rafael Nadal - Barcelona 11

Roger Federer - Halle 9

Roger Federer - Basel 9

Rafael Nadal - Roma 9

Rafael Nadal, titluri de Grand Slam: Australian Open (2009), Roland Garros (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019), Wimbledon (2009, 2010), US Open (2010, 2013, 2017).

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Roland Garros: Rafael Nadal vs Dominic Thiem 6-3, 5-7, 6-1, 6-1 / Regele zgurii triumfă din nou - Nadal, campion pentru a 12-a oară la Paris

Mașina timpului, majoratul, Rafael Nadal și al 12-lea titlu la Roland Garros

Darren Cahill, după ce Rafael Nadal a câștigat pentru a 12-a oară la Roland Garros: "Nu vom mai vedea acest lucru vreodată"

Dominic Thiem: "Nimeni nu știe cum să îl învingă pe Nadal la Roland Garros. A dovedit că este unul dintre cei mai buni din toate timpurile"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:59
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
12:55
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut  show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
13:04
147 de vinovați! Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
147 de vinovați!  Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
13:07
„UEFA îl hărțuiește pe Infantino” Forul european îi cere răspunsuri șefului FIFA: „Nu pot fi amânate”
„UEFA îl hărțuiește pe Infantino”  Forul european îi cere răspunsuri șefului FIFA: „Nu pot fi amânate”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365