Mașina timpului, majoratul, Rafael Nadal și al 12-lea titlu la Roland Garros

Mașina timpului, majoratul, Rafael Nadal și al 12-lea titlu la Roland Garros

În 2005, un Euro era cotat la 3,61 de lei (pe 9 iunie mai precis), "Me at the zoo" era primul clip ridicat pe Youtube, Luminița Anghel și trupa Sistem s-au clasat pe 3 la Eurovision (ediția 50), murea Papa Ioan Paul al II-lea, Prințul de Wales se căsătorea cu Camilla Parker Bowles, Traian Băsescu era președintele României, Călin Popescu-Tăriceanu era prim-ministru, iar Rafael Nadal cucerea primul titlu la Roland Garros. De atunci, multe s-au schimbat în lume, dar nu chiar toate - duminică, Rafael Nadal a câștigat titlul cu numărul 12 la Paris(!). Ibericul tocmai sărbătorește majoratul titlurilor de Grand Slam (18).

HotNews.roFoto: Hotnews

Câți dintre voi vă mai aduceți aminte ce făceați în 2005? Da, pare că a trecut o eternitate. Lumea este într-o continuă schimbare, tehnologia ne însoțește la tot pasul (ce m-aș fi făcut prin Paris două săptâmâni fără aplicații), totul se mișcă în jurul nostru într-un ritm amețitor.

În 2005, tânărul Rafael trecea în semifinalele de la Roland Garros de Roger Federer, iar în finală îl învingea pe Mariano Puerta. Se deschidea practic un ciclu (greu de bănuit la acea vreme) în cadrul căruia ibericul cucerea patru titluri la rând în Orașul Luminilor. A făcut de atunci pauze doar în 2009 (depășit de Robin Soderling), 2015 (învins de Novak Djokovic chiar de ziua sa) și 2016 (a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări la încheietură).

Între timp, Rafa a ajuns la 33 de ani, nu mai are pletele de acum câteva sezoane, dar continuă să se impună la Roland Garros.

Să trecem la finală

Vremea continuă să fie mohorâtă până la final la această ediție din 2019. Gazdele franceze se roagă că nu plouă astfel încât finala să se dispute conform programului. Arena s-a populat deja, mulți fani ai lui Nadal de pe toate continentele (asiaticii sunt primii, desigur). Sunt și câteva tricouri ale Austriei, Dominic are și el susținătorii lui.

Controale la sânge

Lucrurile sunt mai stricte decât de obicei: controlul de la porți este sporit, până și la masa presei totul este la fel: mi-a fost controlată de trei ori acreditarea. Toată lumea bună din tenisul mondial este prezentă pe Chatrier: de la Pietrangeli, Rod Laver, Manolo Santana și până la Marat Safin și Michael Chang.

Soarele iese fix înainte de prezentarea finaliștilor și de aducerea trofeului pe Chatrier - trebuie să fie un semn bun pentru tenis.

Iar meciul începe cu un "Alleeeeeez, Roger!" din fața mea și cu plânsul puternic al unui copil - zâmbete în tribune, meciul este întrerupt câteva zeci de secunde. Primul game lasă o urmă adâncă de tensiune: Nadal și Thiem par încordați, debutul este mereu cel mai greu din punct de vedere mental. Cu ceva emoții, ibericul își câștigă serviciul, Dominic arată însă o dispoziție bună de joc.

Primul moment de magie: Nadal ajunge cu un ultim efort la o scurtă, iar apoi închide raliul cu un voleu stop formidabil. Lumea s-a încălzit deja, finala are ritm chiar de la primele game-uri.

După cum anticipează mutările, cei doi par într-un meci de șah. Este și normal să se cunoască destul de bine, este a 13-a întâlnire. Nadal caută să ajungă cât mai repede la nivelul superior al topspin-ului său, în timp ce Thiem este preocupat în această secvență a finalei să aibă lungime și forță în execuții (este impresionant zgomotul pe care îl capătă mingea după forehandu-ul austriacului).

Zidul austriac

Dominic se deplasează impecabil, își <întinde> defensiva până la limita superioară, dă totul înapoi și revine de la 40-0. Austriacul pare un veritabil zid în calea loviturilor ibericului, iar Nadal suferă pentru a-și câștiga serviciul (2-1). Răsuflând ușurat, Rafa ridică mâna și se aude primul "Vamos!" din partea lui.

Încleștarea este una teribilă: se joacă la un nivel amețitor, mingea este plimbată cu rapiditate dintr-o parte în alta. Deja au fost scoase la vedere toate armele, spectatorii sunt încântați de ceea ce văd până acum: o finală echilibrată, cu multă asprime în lovituri.

Prima fisură în serviciul ibericului

Duel superb de la fileu, se oftează mult în tribune, Dominic face diferența cu o dreaptă inversă explozivă: prima minge de break a finalei. Thiem rămâne agresiv, trimite un smash năucitor, urale ale spectatorilor: 3-2 pentru austriac.

Replica lui Nadal nu se lasă prea mult așteptată: campionul en-titre schimbă puțin registrul tactic: lovește mai înalt, nu îi mai dă ritm adversarului, iar Thiem returnează tot mai dificil mingile înalte. Rafa își recuperează imadiat serviciul, meciul se reia (3-3).

Ce bine că masa presei a fost mutată în acest an la peluză: intensitatea este una grozavă, probabil că până acum

aș fi avut probleme cu gâtul dacă aș fi vizionat finala din același loc precum anul trecut (în 2018 era amplasată la tribuna I).

Austriacul zburător

Ralurile sunt tot mai lungi și mai dure, consumul de energie este unul imens. Dominic arată o formă fizică care îl exasperează chiar și pe Nadal...Austriacul zboară dintr-o linie în alta, are răspuns pentru aproape orice, nimic nu pare să-l surprindă atunci când vine vorba de atacurile adversarului. Cu forcepsul, Rafa își câștigă game-ul de serviciu (4-3).

Pe unde i-a scăpat setul?

Încordarea este tot mai profundă, iar Dominic nu mai are aceeași forță atunci când primește mingi fără ritm. Dintr-o dată se înmulțesc erorile, Nadal simte tot mai bine mingea cu forehand-ul, iar următoarele două game-uri îi revin (6-3). Thiem a jucat la nivel incredibil în acest prim set, însă animalul de pradă a avut nevoie de un singur moment de îndoială în racheta austriacului pentru a trece prima manșă în dreptul lui.

Pasajul următor al confruntării este dominat de siguranță la serviciu de ambele tabere: se ajunge la 3-3 fără nici măcar o minge de break.

Primul duel din tribune: 4-3 pentru austriac, iar o parte a spectatorilor strigă: "Dominic, Dominic!" Nu durează mult supremația acestora, se aude un și mai puternic "Rafa, Rafa!" - Chiar și în tribune avem o finală pe cinste. Thiem continuă să emane multă încredere de la lansare, iar după un game alb, presiunea va fi pe umerii lui Nadal (5-4 pentru Dominic). Atmosfera este caldă pe Chatrier, spectatorii se urnesc cu greu, dar fac niște valuri de toată frumusețea.

Setul este unul în care diferența se va face la fotofinish: 6-5 pentru austriac, încă o dată emoții de la lansare pentru Rafa. De această dată, ibericul nu mai face față: un retur greșit, o ramă, iar Dominic are două mingi de set. Este fructificată prima, iar Chatrier-ul izbucnește în urale: 7-5, egalitate la seturi. Ce finală avem!

Cine a trezit monstrul?

Până mai devreme, era liniște: 1-1 la seturi, mult echilibru. Dominic a fost responsabil cu trezirea monstrului din adâncuri: Nadal schimbă viteza și banda de circulație, trimite mai plat cu forehandul (pentru a-i lua din timp lui Thiem) și are acuratețe la retur: 3-0, cu două break-uri. Ba mai mult, Rafa agată încredibil minga din preajma fileului, iar acum este 4-0 în favoarea lui.

Thiem apare pe tabelă, dar Nadal este dezlănțuit: 5-1. Agresivitate feroce a ibericului, Rafa se află la un singur game distanță de câștigarea manșei a treia. Setul este unul grăbit, își dorește să apară în statistică. Și apare, 6-1 pentru spaniol (se joacă de două ore și 16 minute).

Chatrier-ul își regăsește stăpânul

Nadal are o cumpănă de trecut și în primul game din setul al patrulea: salvează o minge de break, iar apoi strânge pumnul după ce își câștigă serviciul. Dominic privește în gol, deși și-ar fi dorit să se uite spre propria-i lojă. Da, a ratat o ocazie importantă. Și cum cu Nadal nu primești prea multe cadouri (zgârcit din fire pe teren), ibericul mai scoate printre dinți un "Vamos!" și se distanțează la 2-0. Cu mâna pe frunte, Dominic prea precum un școlar care a stat prea mult la joacă, iar acum a fost prins cu lecția neînvățată.

Prăbușirea, tot mai abruptă

Cu multe sentimente pozitive în rachetă după câștigarea setului al doilea, Dominic este doar o umbră în aceste momente. Nu mai poate față atacurilor venite din terenul advers, reverul pare tot mai ieșit din formă, singurul care mai funcționează este serviciul - îl ajută să revină de la 0-40 și să mai reducă diferența de pe tabelă (3-1).

În loja lui Dominic starea de spirit nu este tocmai grozavă, Kiki (Mladenovic, prietena austriacului) este cu fața în palme, dar îl încurajează pe Thiem când acesta reușeste un rever curat. De la fileu, duelul este antrenant, murmur în tribune, Dominic ratează passing-ul.

Parcă teleghidat, Nadal se plimbă pe o sârmă imaginară și dă senzația că nu există minge la care să nu poată ajunge. Dominic are mare noroc cu banda fileului tocmai la o minge de break, dar la următoarea ratează lamentabil cu o dreaptă inversă (5-1).

Rafa rămâne la 100% procentaj în finalele de la Roland Garros după ce își câștigă serviciul (6-1, dispută care a durat fix trei ore, 6-3, 5-7, 6-1, 6-1). Ibericul mai scrie încă o filă în cartea de istorie a Grand Slam-ului parizian: 12 titluri...

Roland Garros: Rafael Nadal vs Dominic Thiem 6-3, 5-7, 6-1, 6-1 / Regele zgurii triumfă din nou - Nadal, campion pentru a 12-a oară la Paris

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:00
Suedia, fără un om important cu România Stâlpul apărării nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
Suedia, fără un om important cu România Stâlpul apărării nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
09:32
„Nu mai rezistam psihic” Când își va rezolva CFR Cluj problemele financiare? Varga: „Până atunci suntem la zero cu toate”
„Nu mai rezistam psihic” Când își va rezolva CFR Cluj problemele financiare? Varga: „Până atunci suntem la zero cu toate”
09:59
Lovitură dură pentru americani Actualul și viitorul lider WTA se vor duela în finala US Open: „Eram disperată să obțin această victorie”
Lovitură dură pentru americani Actualul și viitorul lider WTA se vor duela în finala US Open: „Eram disperată să obțin această victorie”
07:30
CFR - plată autorizată, Petrolul - inadmisibil Decizii contradictorii în insolvență pentru același tip de cerere: autorizarea plăților pentru ridicarea interdicțiilor FIFA
CFR - plată autorizată, Petrolul - inadmisibil Decizii contradictorii în insolvență pentru același tip de cerere: autorizarea plăților pentru ridicarea interdicțiilor FIFA
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Suedia, fără un om important cu România   Stâlpul apărării  nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
Nationala
09:00
Suedia, fără un om important cu România Stâlpul apărării nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
Citește mai mult
Suedia, fără un om important cu România Stâlpul apărării nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
Tavi Popescu pleacă de la FCSB  Becali  a confirmat mutarea:  „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica
Superliga
10.09

Reclamă controversată   VIDEO:  „Doar sport” »    Sydney Sweeney,  goală într-un clip care promovează predicțiile sportive
Diverse

Detalii dramatice ale incidentului de la metrou, care a blocat dimineață circulația pe M1. "La Ștefan cel Mare, o  tânără a coborât pe șine, s-a așezat în fața trenului și a fost lovită"
B365